#StareaEducației (INTERVIU) Gabriela Bartic, director BRIO, despre reformarea admiterii la liceu: Sistemul de educație național ar trebui să egalizeze șansele copiilor, nu să lucreze doar cu vârfuri. Încă evaluăm cunoștințe și șabloane la examenele naționale. Cum anume decid că un copil care a luat 9,50 la română și 9,30 la matematică e bun pentru profilul Științe?

Publicat de andreeadaraban, 14 septembrie 2026, 13:24

În opinia sa, actualul sistem trebuie să rezolve o problemă pentru care nu a fost suficient de bine conceput și anume să îi orienteze pe copii către liceul și profilul potrivit pentru ei. „Întrebarea la care toate aceste propuneri trebuie să răspundă este cum facem să ducem copiii în mod cât mai echitabil și cât mai folositor pentru ei către liceu”, spune Gabriela Bartic.

Ce măsoară, de fapt, Evaluarea Națională?

Actualul examen testează în principal performanța elevilor la Limba română și Matematică. Rezultatele sunt apoi folosite pentru repartizarea la liceu, indiferent de profilul către care se îndreaptă elevul. Pentru Gabriela Bartic, aici apare una dintre marile probleme ale sistemului. „Cum anume decid că un copil care a luat 9,50 la română și 9,30 la matematică e bun pentru profilul Științe? Sau e bun pentru un liceu de muzică? Sau e bun pentru un liceu sportiv? Pentru că eu l-am evaluat doar la Română și la Matematică.” În consecință, reforma ar trebui să pornească de la întrebarea ce vrem să aflăm despre un copil, înainte de a decide cum arată examenul. „Încă evaluăm cunoștințe și evaluăm șabloane”

Directorul BRIO nu consideră că acumularea de informații trebuie eliminată din educație. Dimpotrivă. „Sunt chiar o fanatică a cunoștințelor, să fie cât mai multe. E loc în capul fiecăruia dintre noi pentru cunoștințe enorm de multe.” Problema apare atunci când cunoașterea este redusă la reproducerea unor modele învățate mecanic. „În general, pregătirea pentru examenele naționale înseamnă dresaj. Învățăm șabloane pentru rezumat, învățăm șabloane pentru caracterizare, învățăm șabloane pentru text argumentativ și apoi le umplem cu ce primim, fără să mai stăm să ne gândim la ceea ce facem.”

În acest context, rezultatele României la testările PISA ridică o problemă importantă: elevul care știe să rezolve un tip de exercițiu poate avea dificultăți atunci când trebuie să aplice ceea ce a învățat într-o situație nouă.

Gabriela Bartic nu pledează pentru transformarea Evaluării Naționale într-o copie a testului PISA și spune că este împotriva fenomenului de „teaching to the test”. În schimb, consideră necesară trecerea de la reproducerea unor modele la dezvoltarea capacității de analiză și reflecție. „Trebuie să trecem de la șablonizarea cunoașterii către o reflecție personală asupra ceea ce învățăm.”

Școala ar trebui, în opinia sa, să îi obișnuiască pe elevi să gândească și să utilizeze informația, chiar dacă asta presupune să greșească. „Cu tot riscul, da? Cu riscul să spună prostii, cu riscul să nu aibă această obișnuință (…) trebuie să facem asta cu copiii.”

„Codul poștal în România este încă un verdict”

Discuția despre admiterea la liceu este, în fond, și o discuție despre inegalitatea dintre școli. Într-un sistem ideal, spune Gabriela Bartic, liceul nu ar trebui să selecteze elevii. Copilul ar trebui să poată primi o educație de calitate indiferent de zona în care locuiește. „În sisteme de educație către care ne uităm aspirațional, copilul merge la liceul de lângă casă. Ca atare, singura selecție e codul poștal.”

România este însă departe de acest model. „Codul poștal în România este încă un verdict. E o tinichea de coadă cu care mergem toată viața noastră, mai cu seamă în parcursul educațional.” În aceste condiții, rolul sistemului de educație ar trebui să fie tocmai acela de a reduce diferențele dintre copii, nu de a le accentua. „Sistemul de educație național ar trebui să egalizeze șansele copiilor, nu să lucreze doar cu vârfuri.”

De ce nu sunt suficiente notele din gimnaziu?

În mai multe sisteme educaționale, rezultatele obținute de elev pe parcursul anilor de gimnaziu pot avea un rol important în orientarea către liceu. În România, însă, notele nu sunt întotdeauna comparabile între școli. „Un șapte la o școală descrie ceva, la altă școală descrie altceva și așa mai departe. Pe cale de consecință, nu am face decât să inducem mai multă inechitate în sistem.”

De aici și nevoia unor evaluări standardizate care să verifice dacă notele acordate în clasă reflectă nivelul real al elevului. „Ce propun eu este să avem niște evaluări corecte, serioase, să documentăm atât de bine parcursul educațional al copiilor, încât să nu mai fie nevoie de examen în cadrul învățământului obligatoriu.”

Mai multe evaluări, mai puțină presiune

O soluție ar fi ca evaluarea să fie distribuită pe parcursul întregii școlarități, astfel încât viitorul elevului să nu depindă de câteva ore de examen la finalul clasei a VIII-a. „Dacă evaluez copilul constant și perseverent pe timpul anului școlar, nu mai trebuie să-l evaluez cu asemenea presiunea psihologică pe care o avem noi după nouă ani de școlaritate.”

Gabriela Bartic atrage atenția asupra presiunii uriașe puse asupra unor copii de 14-15 ani. „E o presiune îngrozitoare pe niște copii de 14 ani, 15 ani, care n-ar trebui să se petreacă.” În viziunea sa, evaluarea ar trebui să devină un instrument firesc al învățării, nu un moment de care elevii să se teamă. „Ce sugerez eu este să facem astfel încât să nu se mai teamă copiii de evaluare. Pentru că, de fapt, ei nu se tem de foaia aia de hârtie care e în fața lor. Ei se tem de rezultat.”

Cum ar putea fi făcută orientarea către liceu?

Dacă rezultatele elevilor ar fi colectate și validate constant, acestea ar putea fi folosite pentru o orientare mai precisă către profilurile de liceu. Fiecare liceu ar putea defini ce profil de elev este potrivit pentru oferta sa educațională, iar disciplinele relevante ar putea primi ponderi diferite.

Pentru un profil de Științe, de exemplu, ar conta mai mult evoluția elevului la Fizică, Chimie, Biologie și Geografie, alături de Matematică. „Ne uităm foarte mult de la ce notă a plecat și la ce notă a ajuns. Ne uităm la nota finală, desigur, și la mediile generale la aceste discipline.” Astfel, nu ar mai fi analizată doar nota finală, ci și progresul elevului.  „Ar trebui să ne uităm la toate verticalele măcar de cunoaștere, și la științe, și la umanioare, și la limbi străine, și la competențe digitale, și sigur, la mate și la limba română.”

O astfel de schimbare nu poate fi făcută peste noapte. Ar fi nevoie, mai întâi, ca evaluarea din școli să devină mai riguroasă și mai comparabilă. „Ar trebui să evaluăm corect, constant și consecvent.” Gabriela Bartic estimează că în doi-trei ani am putea începe să avem un parcurs educațional mult mai bine documentat pentru fiecare elev. Iar, pe termen mai lung, acest sistem ar putea face inutil actualul examen de la finalul clasei a VIII-a.

Pentru ca acest lucru să fie posibil, spune directoarea Brio, România are nevoie de standarde de evaluare aplicate consecvent și de o platformă națională care să permită compararea rezultatelor. „Cu toate aceste instrumente pe masă, cred că nu este utopic să avem această conversație.”

Redăm, mai jos, interviul integral:

Andreea Daraban: Dacă scoatem din ecuație, pentru moment ideea, unui concurs separat de admitere la liceu, care este de fapt problema pe care încercăm să o rezolvăm? Ce nu funcționează astăzi în selecția elevilor pentru liceu?

Gabriela Bartic: Nu funcționează direcționarea elevilor către licee. Noi avem o cohortă de elevi care termină clasa a VIII- a. Suntem încă în cadrul învățământului gratuit obligatoriu. Adică, toți copiii care termină clasa a VIII-a trebuie să treacă în secundarul superior, care îi spunem, adică la liceu. Toți copiii trebuie să treacă mai departe pentru că este încă un ciclu de învățământ obligatoriu. Întrebarea la care toate aceste propuneri trebuie să răspundă este cum facem să ducem copiii în mod cât mai echitabil și cât mai folositor pentru ei către liceu. Pentru că dacă ar fi după ce-și doresc copiii și mai ales după ce-și doresc părinții, toți copiii din Iași ar fi la Colegiul Național sau la Colegiul ”Emil Racoviță”. Probabil că astea sunt cele mai dorite. Am plecat de foarte mult timp din Iași. Dar, dacă este după ceea ce pot ei, după un parcurs care să îi ajute, să răspundă cerințelor lor și să nu îi demotiveze și să îi țină în priză, fiecare copil are alte caracteristici. Acest examen, pe care noi l-am pus în interiorul ciclului de învățământ obligatoriu, trebuie să răspund acestor întrebări. Și atunci, ceea ce face examenul curent, știm foarte bine, evaluează copiii bine, prost, îi evaluează la Română și la Matematică. Și întrebarea rămâne, cum anume decid că un copil care a luat 9,50 la română și 9,30 la matematică e bun  pentru profilul Științe? Sau e bun pentru un liceu de muzică? Sau e bun pentru un liceu sportiv? Pentru că eu l-am evaluat doar la Română și la Matematică. Aceasta este întrebarea la care orice tip de examen ,care separă gimnaziul de liceu, trebuie să răspundă.

Andreea Daraban: Ne uităm la PISA și spunem că avem probleme de competențe, dar apoi la finalul clasei a a VIII-a ce măsurăm prin examen. Există o ruptură între cele două tipuri de evaluare?

Gabriela Bartic: Așa este. Încă evaluăm cunoștințe și eu nu sunt de partea celor care spun că un copil nu trebuie să aibă cunoștințe. Sunt chiar o fanatică a cunoștințelor, să fie cât mai multe. E loc în capul fiecăruia dintre noi pentru cunoștințe enorm de multe.  Dar evaluăm cunoștințe și evaluăm șabloane. Cam asta facem noi la sfârșitul clasei a VIII-a. Evaluăm niște comportamente ale copilului față de cunoștințe, nici măcar faptul că a înțeles ceea ce a învățat. Comportament al copilului față de cunoștințe e felul meu drăguț de a nu spune dresaj. În general, pregătirea pentru examenele naționale înseamnă dresaj. Învățăm șabloane pentru rezumat, învățăm șabloane pentru caracterizare, învățăm șabloane pentru text argumentativ și apoi le umplem cu ce primim, fără să mai stăm să ne gândim la ceea ce facem. Și vine PISA, și cu același tip de text în față, constatăm că un copil care la Evaluarea Națională a performat cumva, pentru că el a ajuns în clasa a IX-a, de cele mai multe ori la 15 ani, când se dă și PISA, nu poate să opereze cu mintea sa textul. Pentru că l-am obișnuit prea mult să opereze în șabloane. Și atunci, da, sunt două tipuri diferite de cunoaștere, sunt două tipuri diferite de a ne raporta la învățare. Întrebarea mea este, de care dintre ele vom avea nevoie pe tot parcursul vieții? De o învățare șablonizată sau de o învățare în care eu pot opera  reflecție personală asupra oricărui tip de text și aici spun orice tip de text, un contract de muncă, un prospect de medicament, un regulament de funcționare, o lege, orice.

Andreea Daraban:  Atunci,  Evaluarea Națională ar trebui să arate precum un test PISA, pentru că s-a vehiculat această idee în spațiul public. Este o variantă pe care ar trebui să o luăm în calcul și o variantă mai bună decât cea actuală?

Gabriela Bartic: Eu sunt împotriva ”teaching to the test”. Deci, nu cred că repetarea aceluiași tip de test ajută cu ceva copilul. Dar da, sunt de acord cu faptul că trebuie să trecem de la șablonizarea cunoașterii către o reflecție personală asupra ceea ce învățăm. Și asta înseamnă o gândire mai apropiată de evaluările de tip PISA decât de ceea ce facem noi acum. Cu alte cuvinte, cred foarte mult că trebuie să schimbăm felul în care le arătăm copiilor că se face învățarea. Nu le mai arătăm copiilor că învățarea înseamnă reproducere de informații și mergem mai departe și îi forțăm să gândească legat de tot ceea ce au învățat. Cu tot riscul, da? Cu riscul să spună prostii, cu riscul să nu aibă această obișnuință, pentru că nu putem să negăm că școala românească nu a dezvoltat acest tip de obișnuință în copil. Dar cu tot riscul trebuie să facem asta cu copiii.

Andreea Daraban:  Ar trebui să facem și eu o diferențiere între evaluare și selecție pentru liceu. De multe ori discutăm despre forma examenului, nu? Dar nu știm clar ce vrem să selectăm.

Gabriela Bartic: M-aș opri la selecție, pentru că resping ideea ca liceul, școala să selecteze copii. În sisteme de educație către care ne uităm aspirațional, copilul merge la liceul de lângă casă. Ca atare, singura selecție e codul poștal. Mă opresc însă să vă contrazic atât de tare și atât de vehement, pentru că știu cât de diferite sunt școlile și știu cât de diferită este oferta lor în ceea ce privește actul educațional pe care îl oferă. Și atunci spun, în condiții ideale, nu ar mai trebui liceul să facă nicio selecție. Liceul de lângă casă ar trebui să-mi ofere același tip de educație, la fel cum îmi oferă liceul din centru sau liceul de la periferie. Știu însă că nu-i așa și ultimul test PISA ne-a arătat. Codul poștal în România este încă un verdict. E o tinichea de coadă cu care mergem toată viața noastră, mai cu seamă în parcursul educațional. Dar spun atât: sistemul de educație național ar trebui să egalizeze șansele copiilor, nu să lucreze doar cu vârfuri. Înțeleg și nevoia liceelor de top să vrea copii cât mai buni, pentru că sunt cel mai simplu de educat. Pe de altă parte, spun că nu ar trebui să ajungem în situația asta. Rostul sistemului educațional nu este să constate că copilul este mai sărac și știe mai puține de acasă, ci să egalizeze șansele, să-i ia tinicheaua aia de coadă, despre care vorbeam mai înainte, și să-l ajute să crească.  Pentru că altfel, sistemul educațional nu mai este trambulina pe care noi o credem prin lege. Noi spunem că rostul lui este acesta, să învețe pe oricine. Dacă noi spunem, dar liceul își selectează cei mai buni copii și cei mai buni peste Evaluarea Națională și cei mai buni dintre cei mai buni și doar pe cei cu ochi albaștri, atunci trebuie să scriem asta în lege și să ne asumăm. Vom face selecție și vom lucra doar cu vârfuri. Și atunci, ceilalți să-și facă alt sistem de educație.

Andreea Daraban: Spuneați la un moment dat, într-o analiză realizată de dumneavoastră, că recurgem la examen pentru că nu avem suficientă încredere în informația produsă de școală. Este aceasta, de fapt, problema centrală a sistemului românesc de educație?

Gabriela Bartic: Da. Într-adevăr, am vorbit despre felul în care sunt repartizați copiii în alte țări la liceu și trebuie să revin asupra acestui aspect și să spun că, în general, notele de pe parcursul gimnaziului ar trebui să fie un ghidaj suficient pentru a repartiza copiilor la liceu. Însă, în realitate, majoritatea copiilor de gimnaziu au medii peste 8. Majoritatea notelor sunt date, așa cum știm, într-un liceu pentru ceva, într-o școală pentru altceva, un șapte la o școală descrie ceva, la altă școală descrie altceva și așa mai departe. Pe cale de consecință, nu am face decât să inducem mai multă inechitate în sistem. Deci, ce propun eu este  să avem niște evaluări corecte, serioase, să documentăm atât de bine parcursul educațional al copiilor, încât să nu mai fie nevoie de examen în cadrul învățământului obligatoriu.

Andreea Daraban: Ce ar trebui să se întâmple pentru ca, peste câțiva ani, un liceu să poată avea încredere în profilul academic al unui copil, construit din rezultatele lui din gimnaziu?

Gabriela Bartic: Ar trebui să evaluăm corect, constant și consecvent. Avem standardele de evaluare, probabil că ele vor fi îmbrățișate de sistem cu o oarecare lentoare și ne așteptăm la asta. Dar, probabil că în 2-3 ani ar trebui să începem să vedem un parcurs educațional corect documentat de către profesorul de la clasă. Putem ulterior să facem și ce scrie în lege, și anume să avem o platformă de evaluare standardizată, care să verifice din când în când, că aceste note corespund nivelului real al copilului. Și atunci, având aceste instrumente, cred că putem să ajungem acolo în momentul în care, nu știu, peste 5-6 ani să facem o emisiune similară și să ne bucurăm că nu mai avem Evaluarea Națională.

Andreea Daraban: Dar evaluează suficient școala românească? Avem modele din alte state, unde vedem mai multe testări pe an, pe care le dau elevii, dar aceștia nu resimt o presiune similară cu cea de la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a.

Gabriela Bartic: Așa este, pentru că dacă evaluez copilul constant și perseverent pe timpul anului școlar, nu mai trebuie să-l evaluez cu asemenea presiunea psihologică pe care o avem noi după nouă  ani de școlaritate. Mă gândesc la sistemul britanic, despre care se spune că supra-testează. Sistemul britanic testează la sfârșitul fiecărui an de școlaritate toate disciplinele la toți copiii. Dar ce preferăm? Să știm că avem un copil care a învățat cât a putut de bine la toate disciplinele, pe tot parcursul școlarității, sau să înghesuim toată presiunea asta, pe care altfel am disipat-o în opt ani de zile, să o înghesuim într-un examen național, pe care îl știm cu toții, ne oprim cu toții, implicați sau nu în sistemul educațional, și două zile ne uităm la ce subiecte s-au dat, cine a intrat, la ce liceu a intrat și așa mai departe. E o presiune îngrozitoare pe niște copii de 14 ani, 15 ani, care n-ar trebui să se petreacă. Și e o obligație a lor să se supună unei așteptări colective extrem de nerealistă și de ridicată. Ce sugerez eu este să facem astfel încât să nu se mai teamă copiii de evaluare. Pentru că, de fapt, ei nu se tem de foaia aia de hârtie care e în fața lor. Ei se tem de rezultat. Și, de obicei, se tem de rezultat când el nu corespunde cu ceea ce știu ei că știu. Or, dacă noi o să evaluăm suficient de corect, suficient de serios, astfel încât să nu existe diferențe între ceea ce percepe copilul că știe și ceea ce scrie acolo în lucrare. Și asta se va întâmpla… Nu știu, poate o dată greșește, dar nu se poate întâmpla asta perseverent și consecvent la toate evaluările. Și atunci avem un număr mai mare de evaluări la care să raportăm acest parcurs.

Andreea Daraban: Să presupunem că evaluăm, așa cum ați spus dumneavoastră, riguros, la finalul fiecărui an. De asemenea, există un portofoliu al copilului. Cum facem orientarea către liceu?

Gabriela Bartic: Eu cred că fiecare liceu trebuie să-și definească sau ar trebui să-și definească profilul copiilor care pot parcurge cursurile lor. Să spună că pentru secția de Științe ne ne uităm mai cu seamă la progresul la fizică, chimie, biologie și geografie al copilului. Ne uităm foarte mult de la ce notă a plecat și la ce notă a ajuns. Ne uităm la nota finală desigur și la mediile generale la aceste discipline. Dar ne interesează și matematica și să dăm ponderi pentru toate notele astea, iar copiii să fie repartizați în acest sistem,  astfel încât să nu ne trezim că ajung la un liceu de muzică copii care nu înțeleg solfegiul, să nu ne trezim că ajung la Științe copii care nu știu să arate pe hartă o capitală și așa mai departe. Aș vrea să cred că vom putea să facem lucrul acesta fără să-i mai supunem la un stres suplimentar, atât de mare.

Andreea Daraban: Dar am putea construi un examen care să fie simultan, foarte bun pentru selecție și foarte bun și pentru învățare? Sau aceste două obiective intră în conflict?

Gabriela Bartic: Nu intră în conflict, dar noi văd rostul.  Dacă am putea să construim un examen,  ar trebui să fie cam din toate disciplinele învățate pentru că, repet, întotdeauna va exista o specializare care va avea o disciplină de care ceilalți copii n-au nevoie. Dar ar trebui să ne uităm la toate verticalele măcar de cunoaștere, și la științe, și la umanioare, și la limbi străine, și la competențe digitale, și sigur, la mate și la limba română. Și construind un asemenea examen, am putea să facem un ”shortcut” față de ce am spus anterior și anume evaluare consecventă, serioasă la toate disciplinele. Și am putea să facem același lucru pentru selecție și anume să stabilim ponderile necesare pentru fiecare liceu și pentru fiecare secție. Și atunci, calculând aceste ponderi, într-o platformă națională, pe care de altfel o avem, putem să facem repartiția copiilor fără să mai avem probleme de tipul celor pe care le-am enumerat.

Andreea Daraban: Asta doar în condițiile în care avem o evaluare cu niște criterii foarte clare și aceeași notă de la un colegiu național din Iași să fie similară cu una din mediul rural, dintr-o școală gimnazială. Doar în aceste condiții, cred, că se poate ajunge aici.

Gabriela Bartic:  Sigur că da, dar o să tot spun asta. Așa cum se poate asta în state americane, în care ruralul e foarte similar cu ce avem noi în rural, se poate cu siguranță și la noi. Ne trebuie însă, într-adevăr, să recunoaștem că ce-am făcut până acum n-am făcut foarte bine sau n-am făcut foarte documentat sau n-am făcut cu toate instrumentele pe masă. Acum avem un instrument în plus pe masă, care sunt standardele de evaluare. Sper să avem în câțiva ani și o platformă națională către care să ne putem uita. Și atunci, cu toate aceste instrumente pe masă, cred că nu este utopic să avem această conversație.

Varianta audio a interviului: