Ascultă Radio România Iași Live

ADMITERE 2023. Rectorul Universității de Științele Vieții Iași, Prof.univ.dr. Gerard Jităreanu, în dialog cu Petronela Cotea Mihai, în emisiunea “Matinal agrar, glasul pământului”

ADMITERE 2023. Rectorul Universității de Științele Vieții Iași, Prof.univ.dr. Gerard Jităreanu, în dialog cu Petronela Cotea Mihai, în emisiunea “Matinal agrar, glasul pământului”

Publicat de gabrielarotaru, 8 iulie 2023, 12:26

ADMITERE 2023. Rectorul Universității de Științele Vieții Iași, Prof.univ.dr. Gerard Jităreanu, în dialog cu Petronela Cotea Mihai, în emisiunea “Matinal agrar, glasul pământului”.

Admiterea la studiile de licență la facultățile Universității de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad”Iași se va desfășura în perioada 10 – 21 iulie 2023.

Absolvenții de liceu vor putea să se înscrie fizic și online.

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) oferă peste 1000 de locuri la admiterea pentru studiile de licență la cele patru facultăți cu 17 specializări.

Conform metodologiei, în perioada 10 – 21 iulie 2023, va avea loc înscrierea candidaților pentru admiterea la domeniile Agronomie, Horticultură, Zootehnie, Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologii, Biologie și Medicină Veterinară.

Criteriile de admitere la toate cele patru facultăți ale USV Iași, sunt pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat (Nota de la proba scrisă de Limba și literatura română – 50%, Nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%).

Înscrierile online pot fi realizate pe http://admitere.uaiasi.ro/

Rectorul Universității de Științele Vieții Iași, Prof.univ.dr. Gerard Jităreanu a fost intervievat de redactorul Radio Iași, Petronela Cotea Mihai, pentru emisiunea “Matinal agrar, glasul pământului”.

Petronela Cotea Mihai: Matinal agrar, glasul pământului. Stimați ascultători, comunicare, cunoaștere, dezvoltare servicii, alimentație, viață, speranță sunt repere importante abordate în spațiul acesta în care ne gândim la cât de frumos este în satul nostru, la câte resurse are și materiale, dar și umane, un spațiu în care încercăm să venim cu cât mai multe informații pentru a crește. În următoarele minute, ne referim la cunoaștere științifică și tineri, tinerii care, dacă se gândesc să își lege viața cu cea a domeniului de producere a alimentelor și de dezvoltare a mediului rural românesc, de mâine s-ar putea înscrie, de exemplu, la Universitatea de Științele Vieții Iași, pentru că de mâine începe admiterea 2023. Acesta este și genericul principal al dialogului meu cu rectorul instituției, dl. profesor universitar dr. Gerard Jităreanu. Bună dimineața!  

Gerard Jităreanu: Bună dimineața! Bine v-am găsit! Da, sperăm să fie și în acest an o admitere reușită. Punem la dispoziția candidaților aproape 1.100 de locuri, dintre care 770 în regim cu finanțare de la buget, deci fără taxă și diferența – locuri cu taxă – pentru cele 17 specializări din cadrul facultăților de agricultură, horticultură, ingineria resurselor animale și alimentare și medicină veterinară.

Petronela Cotea Mihai:  Domenii multe, importante…

Gerard Jităreanu: Da, desigur avem la Facultatea de Agronomie ca domenii agricultură și montanologie, ingineria și management-ul afacerilor agricole, tehnologia prelucrării produselor agricole, protecția consumatorului, exploatarea mașinilor și instalațiilor pentru agricultură și industria alimentară, biologie. Deci, după cum vedeți, specializări foarte diverse și foarte căutate, foarte interesante, la fel ca și cele de la Facultatea de Horticultură unde în afară de specializarea horticultură, cum poartă numele facultății, avem peisagistică, ingineria mediului sau un domeniu foarte nou și de viitor, biotehnologii agricole. Facultatea de  inginerie a resurselor animale și alimentare vine cu specializări tradiționale, ca acea de zootehnie, dar și cu specializări ca inginerie și management în alimentație publică și agroturism sau controlul și expertiza produselor alimentare. Iar dacă rămânem tot în acest domeniu al animalelor, dar mergem la medicină veterinară, aici avem două specializări medicină veterinară în limba română și în limba engleză, cu un număr important de locuri, 100 de locuri la limba română și 80 de locuri la limba engleză.

Petronela Cotea Mihai: Așadar, o ofertă generoasă și domenii pliate pe ceea ce poate să însemne aliniere la modalități moderne de a obține alimente. În același timp însă păstrând și grija pentru resursa despre care vorbeam la început și oferind ocazia celor care activează în domeniu să se simtă împliniți, împliniți profesional, dar și sufletește, pentru că la un moment dat primeam unele informații de la dumneavoastră. de la universitate ce înseamnă educația în Universitatea de Științele Vieții Iași.

Gerard Jităreanu: Da, studenții noștri vor beneficia și beneficiază și în momentul de față, dar mă refer la viitorii studenți. Vor beneficia de condiții de studiu excepționale laboratoare, săli de seminar, săli de curs renovate în totalitate echipate cu mașini, instalații, dispozitive moderne în care împletesc pregătirea teoretică cu cea practică, bază de practică în jurul Iașului și în zone montane sau în zone de șes, stagii de pregătire în cadrul întreprinderilor autohtone sau în străinătate, la universități sau firme cu care avem legături și unde studenții noștri pot face practică, pot să învețe tehnologii noi, posibilitatea de a avea cazare. Oferim peste 1700 de locuri de cazare, oferim burse la peste 30% dintre studenții noștri, avem campus modern, securizat, locuri de parcare pentru fiecare student și cadru didactic, evident, cantină, bază sportivă cu terenuri de sport tenis,  volei, baschet, ș.a.m.d. o bază hipică nouă, interesantă și mai nou am primit acreditările pentru Asociația Sportivă a Universității de Științele Vieții, care are un număr de peste 20 de ramuri sportive, unde studenții noștri se pot legitima și pot desfășura activități sportive alături de cele culturale, alături de cele științifice. O viață foarte frumoasă și foarte interesantă.

Petronela Cotea Mihai:  Dinamică…. Eu voiam, apropo de această autorizare și înregistrare a Asociației Clubului Sportiv la Agenția Națională pentru Sport, voiam să vă felicit și voiam să subliniem, de asemenea, că așa probabil ne ascultă și pasionați, de exemplu, de fotbal, de atletism, sunteți afiliați și la Federațiile Române de Fotbal și Atletism, da, și urmează alte asemenea etape.

Gerard Jităreanu:  Studenții noștri care fac sport, care sunt legitimați, pot primi alături de bursele pentru rezultatele la învățătură și burse sportive care sunt la același nivel. Dacă cele pentru învățătură sunt între 700 și 1200, bursele sportive sunt între 800 și 1.000 lei.

Petronela Cotea Mihai:  Dacă sunt foarte buni și la carte, și la sport, iată că vine și recompensa aceasta, dincolo de ce înseamnă recompensă așa în carieră și în viață, că vei fi un om echilibrat. Domnule rector, încă două-trei informații concrete, pentru că după ce ne-am simțit atrași să ne interesăm mai mult și să venim acolo de luni, 10 iulie, la Universitatea de Științele Vieții, până pe 21 iulie, să spunem și cum putem face pasul concret către adică să ne ziceți criterii de admitere.

Gerard Jităreanu:  Dosarele pot fi depuse online până pe data de 20 iulie, pe adresa universității noastre, pe care o găsiți pe site-ul universității, sau pot fi depuse la secretariatele facultăților, cu o singură taxă de 150 lei fiecare candidat poate opta, în ordine, pentru oricare dintre specializările din cadrul unei facultăți. Deci sunt șapte specializări la agricultură, în ordine le trece pe toate și sigur după aceea alege la care vrea să continue. Media de admitere se calculează în funcție de rezultatele obținute la Bacalaureat, adică 50% ponderea în notei la limba română și 50% ponderea unei discipline la alegere la Bacalaureat, iar în caz de egalitate la ultimele medii se iau notele din timpul liceului sau notele din timpul bacalaureatului, ca alte opțiuni.

Petronela Cotea Mihai: Dacă aleg să vină să se înscrie în fizic, puteți să-i ajutați pe cei care vin de departe, să zicem așa, cu o găzduire de o noapte  ….

Gerard Jităreanu: Nu sunt probleme. În această perioadă, studenții, majoritatea studenților, sunt plecați în practică sau sunt plecați în vacanță așa că nu va fi nicio problemă ca cei care au nevoie de cazare pentru o noapte să găsească un cămin. Abia în felul acesta, sigur, se familiarizează cu viața din cămin și nu știu, pot verifica condițiile care le oferim studenților noștri.

Petronela Cotea Mihai:  Da, vă mulțumesc pentru toate aceste informații și cu adevărat este în zona Copou, în zona Universității de Științele Vieții, o atmosferă deosebită, imaginea este specială și din punctul acesta de vedere, chiar al cazării în apropierea instituției. Vă spun că este cu adevărat deosebit și am văzut câteva campus-uri și din Europa și la ei mai dificil, stau într-o parte, călătoresc ….

Gerard Jităreanu: În campus sunt toate clădirile și toate facilitățile de cazare, săli de curs sau săli de laborator, spații pentru sport, spații pentru relaxare. Totul este, în campus, aici este foarte simplu.

Petronela Cotea Mihai: Domnule rector, vă mulțumim foarte mult și vă dorim succes, vă mai așteptăm aici în studio, poate.

Gerard Jităreanu: Vă mulțumesc foarte mult!

Toate programele de studii organizate la USV Iași:

Facultatea de Agricultură (https://iuls.ro/agricultura)

Facultatea de Horticultură (https://iuls.ro/horticultura)

Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (https://iuls.ro/firaa)

Facultatea de Medicină Veterinară (https://iuls.ro/medicina/)

(Radio Iași/ Petronela Cotea Mihai/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
#StareaEducației (INTERVIU) Marius Manea, șeful Centrului de Consiliere, Evaluare și Prevenire Antidrog Iași: “Vârsta celui mai mic consumator de droguri, la Iași, este de 15 ani. Bariera dintre consumul ocazional și cel dependent este practic invizibilă.”
Life duminică, 17 noiembrie 2024, 09:34

#StareaEducației (INTERVIU) Marius Manea, șeful Centrului de Consiliere, Evaluare și Prevenire Antidrog Iași: “Vârsta celui mai mic consumator de droguri, la Iași, este de 15 ani. Bariera dintre consumul ocazional și cel dependent este practic invizibilă.”

Consumul de droguri în rândul adolescenților și tinerilor reprezintă una dintre problemele majore ale societății în care trăim. Cifrele...

#StareaEducației (INTERVIU) Marius Manea, șeful Centrului de Consiliere, Evaluare și Prevenire Antidrog Iași: “Vârsta celui mai mic consumator de droguri, la Iași, este de 15 ani. Bariera dintre consumul ocazional și cel dependent este practic invizibilă.”
#InfoEconomic: Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași: în Moldova, ”suntem ca într-un deșert economic; practic, într-o regiune cu 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top zece”
Life marți, 12 noiembrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași: în Moldova, ”suntem ca într-un deșert economic; practic, într-o regiune cu 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top zece”

Realizarea de componente auto, producția de medicamente, dezvoltare a de soluții software, servicii conexe în domeniul IT, distribuție, comerț,...

#InfoEconomic: Dan Zaharia, fondator Fab Lab Iași: în Moldova, ”suntem ca într-un deșert economic; practic, într-o regiune cu 4 milioane de locuitori, avem un singur județ care se află în top șase sau în top zece”
#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”
Life duminică, 10 noiembrie 2024, 06:25

#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”

Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută și ca ”Prințesa Urbană”, s-a numărat, anul acesta, printre scriitorii invitați la cea de-a XII-a...

#StareaEducației: (INTERVIU) Ioana Chicet Macoveiciuc: “Orice carte citită este un câștig. Înțelegerea a ceea ce citești este materie de examen în Olanda.”
Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”
Life sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 08:30

Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”

După încheierea primei ediții a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, este momentul primelor concluzii. Un interviu cu...

Prorectorul UNAGE Iași, Octavian Jighirgiu: FNST – „pepiniera viitoarelor idei importante din teatrul profesionist”
Life marți, 5 noiembrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”

Marketingul digital este esențial în atragerea clienților, în creșterea unei afaceri. De altfel, o statistică prezentată la începutul acestui...

#InfoEconomic: Ioana Amăriuței Popa, fondator Story Seeker, specialistă în marketing digital: ”site-ul companiei este cel care convinge; de acolo își iau potențialii clienți încrederea în ceea ce facem ca business”
Life marți, 5 noiembrie 2024, 11:50

Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții

Prima ediție a Festivalului Național al Școlilor de Teatru, de la Iași, a ajuns la final. La inițiativa Facultății de Teatru, din cadrul...

Vlad Grecu (Universitatea de Arte Târgu Mureș): Un mediu safe este un mediu în care ai certitudinea că orice ai face nu va fi văzut ca o greșeală, ci ca parte a unui proces în care creștem cu toții
Life joi, 31 octombrie 2024, 18:53

Întâlnire a tinerilor artiști cu managerii de teatre, la FNST Iași: „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?”

În Sala Studio a Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, s-a desfășurat, miercuri,...

Întâlnire a tinerilor artiști cu managerii de teatre, la FNST Iași: „Am terminat la Teatru! Ce fac acum?”
Life marți, 29 octombrie 2024, 23:59

#InfoEconomic: Vasile Asandei, directorul ADR Nord-Est, despre fondurile europene aferente perioadei 2021-2027: ”din totalul de 1,75 miliarde de euro, circa 400 de milioane sunt dedicate direct mediului antreprenorial, cu o componentă importantă pe zona de cercetare, inovare, transfer tehnologic, digitalizare”

Regiunea  Nord- Est  beneficiază de o alocare totală de 1,75 de miliarde de euro prin Programul Regional Nord-Est aferent perioadei 2021-2027....