Uniunea Europeană şi Islanda au semnat un acord de parteneriat în materie de securitate
Publicat de Gabriela Rotaru, 18 martie 2026, 18:53
Uniunea Europeană a anunţat miercuri că a încheiat un acord de parteneriat în materie de securitate cu Islanda, înainte de un referendum prevăzut pentru luna august cu privire la eventuala reluare a negocierilor de aderare la UE de către această mică insulă din nordul Oceanului Atlantic, transmite AFP.
Şefa diplomaţiei UE Kaja Kallas şi ministra de externe islandeză Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir au semnat la Bruxelles acest acord, ce prevede consolidarea cooperării în materie de securitate, în special în Arctica.
Printre altele, acordul prevede instaurarea unui ”dialog anual specific privitor la securitate şi apărare”.
În ultimii ani, UE a semnat mai multe acorduri de acest tip.
Islanda face deja parte, alături de Elveţia şi Norvegia, din Spaţiul Economic European, zonă vastă de comerţ liber ce asociază UE şi mai multe ţări din afara Uniunii.
Islanda a început în 2009 negocieri de aderare cu UE înainte de a le întrerupe în 2015. Islandezii sunt chemaţi pe 29 august la vot pentru a răspunde la întrebarea dacă doresc relansarea acestor negocieri.
Uniunea Europeană încheie parteneriate în materie de securitate şi apărare cu ţări din afara UE care îi împărtăşesc viziunea pentru a promova pacea şi securitatea în întreaga lume. Parteneriatele în materie de securitate şi apărare reprezintă un pilon indispensabil al eforturilor UE de promovare a păcii şi securităţii în Europa şi în întreaga lume. Ele constituie un nou cadru de cooperare menit să consolideze în continuare relaţiile bilaterale cu ţările din afara UE într-un mod reciproc avantajos.
Aceste parteneriate se bazează pe cooperarea existentă şi de lungă durată cu parteneri care au aceeaşi viziune. Ele nu sunt instrumente obligatorii din punct de vedere juridic.
Parteneriatele pentru securitate şi apărare sunt semnate de Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate, în numele Uniunii Europene, cu autorizarea Consiliului. Din partea partenerilor, acestea sunt semnate de ministrul afacerilor externe şi/sau de ministrul apărării din ţara în cauză.
Parteneriatele în materie de securitate şi apărare sunt acorduri ambiţioase, ce reflectă interesul tot mai mare al UE şi al partenerilor pentru o cooperare bilaterală consolidată în materie de securitate şi apărare. Până acum, UE semnase nouă parteneriate în materie de securitate şi apărare, cu India, Canada, Regatul Unit, Albania, Macedonia de Nord, Coreea de Sud, Japonia, Norvegia şi Republica Moldova. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)