Ascultă Radio România Iași Live

Electoratul român a produs o surpriză, în favoarea liberalului Klaus Iohannis (presa internaţională)

Publicat de Lucian Bălănuţă, 17 noiembrie 2014, 04:56

Avantajul obţinut de candidatul social-democrat Victor Ponta în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România şi sondajele dintre cele două tururi de scrutin, care îi ofereau lui Ponta un avans de 8-10 puncte procentuale înaintea contracandidatului său, liberalul Klaus Iohannis, indicau că premierul român va obţine cele mai multe voturi, însă electoratul român a produs duminică o surpriză, în favoarea lui Iohannis, scrie duminică ziarul spaniol El Mundo.

În lipsa datelor oficiale, exit-poll-urile realizate la închiderea urnelor arătau un rezultat de ‘egalitate tehnică’ între cei doi candidaţi, ale căror estimări se încadrau într-o marjă de plus/minus două puncte procentuale. Rezultatul final se va cunoaşte abia după numărarea voturilor românilor din diaspora, care în primul tur au întâmpinat dificultăţi în a vota, scrie sursa citată.

Faptul că Iohannis, care provine din minoritatea germană, a obţinut duminică un sprijin considerabil mai mare decât în primul tur de scrutin, se poate pune la prima vedere pe seama votului din străinătate. Mii de români şi-au petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în faţa ambasadelor şi consulatelor din întreaga Europă pentru a putea vota, după ce în primul tur au întâmpinat dificultăţi. Circa 3 milioane de români trăiesc în afara ţării, aminteşte El Mundo.

Victor Ponta îşi recunoaşte înfrângerea la alegerile prezidenţiale din România, titrează agenţia EFE, care scrie că actualul premier l-a felicitat pe contracandidatul său pentru victorie.

‘Premierul României spune că nu va demisiona după înfrângerea la alegerile prezidenţiale’, titrează şi agenţia Reuters. ‘Premierul Victor Ponta a exclus să demisioneze după ce, duminică noaptea, şi-a recunoscut în mod neaşteptat înfrângerea la alegerile prezidenţiale şi a spus că alianţa sa aflată la guvernare va continua să funcţioneze până la alegerile legislative programate pentru 2016’, scrie Reuters, care aminteşte că Ponta a câştigat confortabil primul tur al scrutinului, din 2 noiembrie, şi conducea în sondajele de opinie realizate înaintea votului de duminică.

Agenţia americană Bloomberg o citează pe Tsveta Petrova, analist la Eurasia Group, cu sediul la New York, care, într-un mesaj transmis prin e-mail înaintea votului, scria că, dacă va câştiga, ‘este foarte probabil ca Iohannis să folosească influenţa prezidenţială asupra majorităţii din parlament pentru a submina guvernul lui Ponta’. ‘Iohannis are o şansă mare să-l înlăture pe Ponta şi să impună un guvern mai prietenos cu mediul de afaceri decât actuala coaliţie aflată la guvernare (…)’, a scris Petrova.

‘Klaus Iohannis, mesager împotriva corupţiei, ales preşedinte al României’, titrează Le Monde, care notează că rezultatele definitive ale scrutinului vor fi cunoscute abia luni. ‘Deşi sondajele realizate între cele două tururi de scrutin îl dădeau câştigător pe Ponta, cu un avans de 8 puncte procentuale, mobilizarea tinerilor a făcut diferenţa, potrivit analiştilor. Klaus Iohannis, liberal provenit din minoritatea germană, a beneficiat de o participare la vot «enormă» – 61%, potrivit cifrelor preliminare, un record pentru această ţară în care oboseala alegătorilor faţă de corupţie şi sărăcie nu a încetat să crească în ultimii ani’, scrie Le Monde. Scrutinul este considerat ca fiind crucial, într-un moment în care democraţia a primit câteva lovituri în alte ţări din Europa centrală, cum ar fi cazul Ungariei, adaugă cotidianul francez.

Le Figaro scrie că premierul român Victor Ponta şi-a recunoscut înfrângerea în cel de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, în ciuda rezultatelor contradictorii realizate la ieşirea de la urne. Şi La Libre Belgique notează că România a asistat duminică la un duel strâns între social-democratul Victor Ponta şi contracandidatul său de dreapta, Klaus Iohannis, care se aflau ‘la mustaţă’ în exit-poll-uri.

RIA Novosti titrează că ‘premierul Ponta aruncă prosopul după alegerile prezidenţiale din România’, în timp ce BBC anunţă că ‘Klaus Iohannis va fi noul preşedinte al României’, menţionând că este posibil ca rezultatul să fi fost decis prin voturile importantei diaspore româneşti, în continuă creştere. România, una dintre cele mai sărace ţări din Europa, afectată de scandaluri de corupţie, iese dintr-o perioadă de tăieri bugetare şi de reforme economice, aminteşte BBC.
(Agerpres/ FOTO realitatea.net)

Etichete:
Liderii europeni au ajuns la un acord în privinţa ajutorului financiar pentru Ucraina pentru următorii doi ani
Internaţional vineri, 19 decembrie 2025, 05:50

Liderii europeni au ajuns la un acord în privinţa ajutorului financiar pentru Ucraina pentru următorii doi ani

Liderii europeni au ajuns la un acord în privinţa ajutorului financiar pentru Ucraina pentru următorii doi ani. Preşedintele Nicuşor Dan a...

Liderii europeni au ajuns la un acord în privinţa ajutorului financiar pentru Ucraina pentru următorii doi ani
Atenţionare de călătorie în Italia: grevă de patru ore în sectorul aerian
Internaţional miercuri, 17 decembrie 2025, 10:18

Atenţionare de călătorie în Italia: grevă de patru ore în sectorul aerian

În Italia va fi organizată astăzi o grevă la nivel naţional în sectorul aerian cu durata de patru ore, în intervalul orar 13:00-17:00. Sunt...

Atenţionare de călătorie în Italia: grevă de patru ore în sectorul aerian
Atac armat pe plaja din Sydney: Bilanţul urcă la 16 morţi (poliţia)
Internaţional luni, 15 decembrie 2025, 05:07

Atac armat pe plaja din Sydney: Bilanţul urcă la 16 morţi (poliţia)

Şaisprezece persoane au fost ucise şi cel puţin alte 40 au fost rănite în atacul armat care a avut loc în timpul unei sărbători evreieşti pe...

Atac armat pe plaja din Sydney: Bilanţul urcă la 16 morţi (poliţia)
Atac armat la o universitate din SUA/Doi morţi, nouă răniţi, autorul atacului încă nu a fost prins
Internaţional duminică, 14 decembrie 2025, 08:41

Atac armat la o universitate din SUA/Doi morţi, nouă răniţi, autorul atacului încă nu a fost prins

Două persoane au murit şi alte nouă au fost rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă la campusul Universităţii Brown, una dintre...

Atac armat la o universitate din SUA/Doi morţi, nouă răniţi, autorul atacului încă nu a fost prins
Internaţional vineri, 12 decembrie 2025, 18:30

UE a decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară a spaţiului comunita

Statele membre ale Uniunii Europene au decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară...

UE a decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afară a spaţiului comunita
Internaţional vineri, 12 decembrie 2025, 10:25

Comisia Europeană ia în considerare o a doua schemă de împrumuturi SAFE pentru proiectele de apărare (surse)

Comisia Europeană are în vedere lansarea unei a doua ediţii a schemei sale de împrumuturi SAFE, în valoare de miliarde de euro, pentru proiecte...

Comisia Europeană ia în considerare o a doua schemă de împrumuturi SAFE pentru proiectele de apărare (surse)
Internaţional joi, 11 decembrie 2025, 16:28

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu monitorizează calitatea aerului în mod eficient

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu monitorizează calitatea aerului în mod...

Comisia Europeană trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu monitorizează calitatea aerului în mod eficient
Internaţional miercuri, 10 decembrie 2025, 06:42

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri, în plină epidemie de gripă. Protestul reduce activitatea...

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri