Ascultă Radio România Iași Live

Cel puţin patru morţi în sudul Franţei, afectat de inundaţii

Cel puţin patru morţi în sudul Franţei, afectat de inundaţii

Publicat de Andreea Drilea, 15 noiembrie 2014, 22:34

Intemperiile din sudul Franţei au provocat moartea a patru persoane, între care o mamă şi fiul său, a căror maşină a fost luată de ape, un al doilea copil fiind dat dispărut, au anunţat sâmbătă serviciile de salvare.

În Gard (sud), o mamă şi fiul său în vârstă de patru ani au murit înecaţi, în timp ce un al doilea copil în vârstă de un an este dat dispărut. Şansele de a fi găsit în viaţă sunt „mici”, potrivit serviciilor de salvare.

Un cuplu şi cei doi copii ai săi au încercat să traverseze cu maşina un pod aflat sub ape din cauza ploilor torenţiale care s-au abătut în zonă.

Vehiculul „a căzut opt metri mai jos şi a fost luat de valuri”, a anunţat secretarul general al prefecturii Gard, Denis Olagnon.

Martori la producerea dramei şi membri ai serviciilor de salvare au reuşit să-l ajute pe tatăl familiei, care a fost spitalizat şi este în stare de şoc. Dar persoanele prezente au asistat, neputincioase, la dispariţia maşinii, care a fost dusă de un curent.

„Vehiculul a fost localizat în aval de pod. Trupurile neînsufleţite aparţinând mamei şi unuia dintre cei doi copii au fost găsite”, a precizat prefectura.

Căutările continuă în vederea găsirii celui mai mic dintre cei doi copii.

Mai la nord, un alt vehicul a fost luat de ape în circumstanţe similare, un accident soldat cu un mort, în bărbat în jur de 50 de ani al cărui trup neînsufleţit a fost găsit în vehicul, la 150 de metri în aval de podul pe care îl traversa deşi se afla sub ape, potrivit prefecturii.

La Lozère, un pensionar a murit vineri seara în timp ce circula cu maşina pe un drum montan afectat de scurgeri de pe versanţi. Trupul neînsufleţit al victimei şi maşina acesteia au fost găsite sâmbătă dimineaţa.

Sud-estul Franţei, în special departamentele Gard şi Hérault, a fost afectat de multiple episoade de vreme rea în această toamnă, cauzate, potrivit experţilor, de temperaturile anormal de calde din zona Mării Mediterane. Primul episod de vreme rea, în perioada 17-18 septembrie, s-a soldat cu moartea a şase persoane. (mediafax.ro/FOTO ouest-france.fr)

Etichete:
Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată
Internaţional joi, 23 iulie 2026, 05:57

Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată

Pompierii italieni se luptau miercuri seară cu zeci de incendii de pădure şi de vegetaţie izbucnite în Sicilia (sud), unde temperaturile de...

Sicilia se confruntă cu o serie de incendii de vegetaţie; o clinică a fost evacuată
Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi
Internaţional miercuri, 22 iulie 2026, 06:29

Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi

Dublul seism care s-a produs pe 24 iunie în Venezuela a ucis cel puţin 5.278 de persoane, potrivit unui nou bilanţ provizoriu ce a fost publicat...

Bilanţul dublului seism din Venezuela a ajuns la 5.278 de morţi
R. Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului
Internaţional miercuri, 22 iulie 2026, 06:18

R. Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului

Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi...

R. Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului
Franţa interzice reţelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa
Internaţional miercuri, 22 iulie 2026, 06:13

Franţa interzice reţelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa

Parlamentul francez a adoptat marţi definitiv un proiect de lege care interzice utilizarea reţelelor de socializare de către minorii cu vârste...

Franţa interzice reţelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa
Internaţional duminică, 19 iulie 2026, 11:03

Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan va fi supus votului de încredere în Parlamentul de la Chişinău

În Republica Moldova, premierul desemnat Vasile Tofan va cere tot săptămâna viitoare, dar marţi, Parlamentului de la Chişinău votul de...

Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan va fi supus votului de încredere în Parlamentul de la Chişinău
Internaţional sâmbătă, 18 iulie 2026, 12:34

A murit actrița Brenda Fricker, protagonistă în filmul „Singur Acasă 2”

Brenda Fricker, prima actriţă irlandeză care a câştigat premiul Oscar, a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, a declarat vineri agentul...

A murit actrița Brenda Fricker, protagonistă în filmul „Singur Acasă 2”
Internaţional sâmbătă, 18 iulie 2026, 11:20

Atac de amploare lansat de Ucraina asupra mai multor obiective din Rusia

Surse din Rusia şi din Ucraina raportează că, în noaptea de 17 spre 18 iulie, capitala rusă şi regiunea Moscova au fost atacate cu drone. În...

Atac de amploare lansat de Ucraina asupra mai multor obiective din Rusia
Internaţional vineri, 17 iulie 2026, 11:45

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz s-a redus drastic pe fondul escaladării atacurilor dintre SUA şi Iran în regiunea Golfului

Doar trei nave comerciale care transportau mărfuri au traversat joi Strâmtoarea Ormuz, cel mai redus număr de tranzite zilnice din luna mai până...

Traficul prin Strâmtoarea Ormuz s-a redus drastic pe fondul escaladării atacurilor dintre SUA şi Iran în regiunea Golfului