Parlamentul European urmează să adopte o rezoluţie în urma valului recent de incidente cu drone din Marea Neagră
Publicat de Gabriela Rotaru, 19 octombrie 2026, 18:56
Parlamentul European urmează să adopte o rezoluţie, săptămâna aceasta, în urma valului recent de incidente cu drone din Marea Neagră.
De asemenea, eurodeputaţii vor evalua, miercuri, rezultatul reuniunii Consiliului European de săptămâna trecută împreună cu şefa Comisiei Europene şi preşedintele Consiliului European.
Alina Stănuţă relatează: Europarlamentarii vor discuta mâine dimineaţă despre escaladarea atacurilor ruseşti în Uniunea Europeană, în special asupra portului maritim din Marea Neagră. Aceştia vor dezbate pe tema incursiunilor şi loviturilor ruseşti cu şefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, şi vor vota joi o rezoluţie. Dezbaterea are loc în contextul dronelor care au lovit recent mai multe nave în largul coastelor Bulgariei şi României la Marea Neagră, iar în ultimele luni avioanele ruseşti şi vehiculele aeriene fără pilot au încălcat, de asemenea, în mod repetat spaţiul aerian al mai multor state membre ale Uniunii Europene. Pe agenda Parlamentului European se mai află, printre altele, o politică de coeziune mai puternică pentru oraşele şi regiunile frontaliere estice ale Uniunii Europene. Astfel, deputaţii vor solicita ca viitoarea politică de coeziune să susţină „dreptul de a rămâne în oraşele Uniunii Europene şi să consolideze sprijinul pentru regiunile care se confruntă cu agresiunea Rusiei”. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)