Palatul „Dolmabahce” din Istanbul (Turcia)

Publicat de Nicolae Tomescu, 3 februarie 2019, 21:13

În Palatul „Dolmabahce” (15.000 de metri pătrați, 285 de camere, fără a pune la socoteală băile, holurile și anexele) se intersectează opulența orientală/a celor șase sultani care au locuit aici (ultimii conducători ai Imperiului Otoman)/ cu rafinamentul occidental; de altfel, palatul seamănă mai mult cu o reședință imperială franceză sau austriacă, decât cu încăperile din „1001 de nopți”; pentru vizitatorul român, cel mai apropiat termen de comparație ar putea fi Palatul „Cotroceni” (de dimensiuni cu mult mai modeste)… 

Turul complet pornește prin poarta aflată pe continent (situată în vecinătatea stadionului „Beșiktaș”), pentru a se încheia pe malul mării/prin terasa palatului. În clădirea haremului se poate ajunge și prin încăperile interioare, dar actuala organizare muzeală impune vizitarea separată a respectivei aripi a clădirii. Punctul culminant al unei vizite la „Dolmabahce” este intrarea în „Sala Muayede”, incintă care îți taie respirația/o sală atât de înălțată încât sub cupola ei ar putea să încapă un bloc cu 12 etaje; cupola are un diametru de 25 de metri și o înălțime de 36 m, în ea aflându-se un cristal de 4 tone și jumătate, fabricat în Anglia secolului al XIX-lea; inițial, era luminat cu gaz, dar a fost modificat pentru utilizarea a peste 600 (șase sute) de becuri. Impresia de grandoare este întărită prin sala care se deschide spre mare, printr-o terasă dată de cele 56 de coloane sculptate și pictura tridimensională care îi accentuează proporțiile/printr-o iluzie optică. Cei 2.000 de metri pătrați ai „Sălii Muayede” au cunoscut evenimente cu rezonanță istorică pentru Turcia; de Ramadan, aici a fost adus, de la Palatul „Topkapi”, tronul sultanului, acolo unde acesta primea onorurile prinților și ambasadorilor acreditați; sultanul Abdulmecid l–a primit pe împăratul Franz Iosif și, tot aici, s-a încoronat Murad al V-lea. Locul este legat și de modernizarea Turciei: primul parlament al Imperiului Otoman și-a ținut ședința inaugurală, sub aceeași cupolă, în 1877, iar la proclamarea republicii, tot în „Sala Muayede”, Mustafa Kemal Ataturk și-a ținut primul discurs în calitate de președinte; discursul a fost tipărit și înrămat pe unul dintre pereții sălii; în fine, la moartea lui Ataturk în 1938, trupul neînsuflețit a fost depus chiar în „Sala Muayede”, astfel încât admiratorii din Istanbul și din toată Turcia să-l poată omagia pe marele reformator. O parte din bogăția sultanilor otomani este expusă în spatele unor geamuri securizate, după tipicul oricărui muzeu. Sunt expuse obiecte de veselă din aur, argint, platină, porțelan, cristal și turcoaz; sunt doar câteva dintre cele 7.000 de obiecte de patrimoniu care se află în palatul „Dolmabahce”. Califul Abdulmecid a transformat una dintre încăperi în bibliotecă; se găsesc tot felul de cărți în turcă, arabă, franceză, germană sau engleză, dar și un autoportret făcut de califul cu înclinații artistice. Palatul, construit între 1843 și 1856, de cel de-al 31-lea sultan otoman, ne permite să pătrundăm în viața de curte a acestui mare imperiu. Foarte importantă și sala de rugăciune („Mescid”), decorată cu arabescuri și citate din Coran desenate chiar de ctitorul Abdulmecid; din tavanul camerei de rugăciune parcă tâșnește sticlă de sticlă de Murano (Italia), iar nișa care indică Mecca (echivalentul altarului creștin) și din care se citesc versetele din Coran adăpostește, pe rafturi, apa din fântâna „pietrei Kaaba” din Mecca, pe care musulmanii o înconjoară în timpul pelerinajului. Salonul Ambasadorilor („Sufera…”) a fost folosit nu numai pentru recepțiile care i-au consacrat numele, dar tot aici a fost pregătit, de către lingviști și parlamentarii reformiști, trecerea/în 1928/ la un nou alfabet, bazat în cea mai mare parte pe cel latin, îmbogatit de câteva diacritice semnificative; dat fiind faptul că salonul avea o funcție de reprezentare a imperiului în fața trimișilor străini, decorațiile sunt abundente și de mare valoare; tavanul are stucaturi din gips poleite cu aur, iar cele patru șeminee sunt încadrate în porțelan european și au (în partea inferioară) cristal lucrat manual. În „Dolmabahce” există și două apartamente private destinate sultanului și suitei; cu un parchet splendid, apartamentul sultanului era folosit pentru treburile de peste zi, dar și pentru rugăciunile și mesele de seară din timpul Ramadanului. Teologi din tot imperiul au fost invitați aici pentru susținerea lecturilor pe teme ale Sheikulislam-ului (echivalentul musulman al unui patriarh), prelegeri care să deslușească sultanului taina religiei islamice. Baia sultanului („Hamam” ) este alcătuită din trei încăperi în care intră între două lampadare din cristal de Boemia; cea de-a doua cameră este dominată de o cortină roșie cu monograma sultanului Abdulmecid, ceea ce înseamnă intrarea într-un spațiu privat în care accesul este interzis; pereții băii propriu-zise sunt placate cu alabastru, o marmură egipteană, iar podeaua aduce, prin cromatică, cu Marea Marmara; tavanul menține perforațiile tradiționale ale unei băi turcești, în timp ce încălzirea se face prin dușumea cu ajutorul unui sistem ingenios. Haremul sultanului era format din 20-25 de femei, preferata sultanului beneficind de o camera specială, luxoasă; aici poate fi admirat un mobilier special, lucrat după o tehnică locală, care presupune lipirea unor bucăți milimetrice de lemn, de diverse esențe, într-un desen care amintește de tehnica mozaicului…