#StareaEducației (INTERVIU) Doi elevi ai Liceului de Informatică ”Grigore Moisil” din Iași, laureați ai Concursului Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință. Dragoș Băbușanu: ”Ceea ce am creat noi nu este o invenție, ci o inovație.” /Sebastian Tănase: ” Dacă nu eram în echipa de robotică a școlii, n-ar fi fost această poveste.”
Publicat de andreeadaraban, 27 septembrie 2025, 13:24
România a obținut două premii speciale la cea de-a 36-a ediție a concursului EUCYS (Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Știință), desfășurat între 15 și 20 septembrie la Riga, în Letonia. Competiția organizată de Comisia Europeană a reunit aproximativ 150 de elevi din 40 de țări care și-au prezentat proiectele științifice în fața juriului internațional.
România a fost reprezentată la acest concurs de trei proiecte, fiecare realizat de către o echipă de doi elevi care s-au calificat la această competiție europeană în urma obținerii premiului întâi la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică 2025.
Între câștigători s-au aflat și doi tineri ieșeni de la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil” care au obținut un premiu special la ediția din acest an a concursului, constând într-un stagiu de practică de o săptămână în Germania.
Cei doi premianți sunt Sebastian Tănase și Dragoș Băbușanu, iar mentorul lor, dar și al echipelor de robotică CyLIIS și Peppers de la Liceul Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” din Iași, este doamna profesoară Mirela Țibu.
Cei doi tineri premianți au fost invitații Andreei Daraban la #StareaEducației. Sebastian a absolvit, anul acesta, Liceul de Informatică din Iași, iar Dragoș este elev în clasa a XII-a la aceeași instituție. Proiectul lor, intitulat ”DIFFY – sistem de transmisie mecanică cu contact continuu pentru optimizarea aplicațiilor robotizate cu un număr limitat de motoare”, a impresionat jurul internațional.
Andreea Daraban: Cum a luat nașterea ideea acestui proiect DIFFY? A existat un moment de inspirație sau o problemă anume pe care voi ați dorit să o rezolvați?
Sebastian Tănase: Ideea inițială a pornit de la echipele de robotică la care suntem noi. Participăm în fiecare an la acest concurs de robotică, First Tech Challenge și avem o temă, trebuie să facem un robot. Ei bine, roboții au limitări impuse de manualul competiției și limitarea noastră, în cazul nostru, au fost motoarele. Opt motoare nu sunt suficiente, ca să le putem folosi unde vrem noi, să zicem într-un mod cât mai optim, sau în unele cazuri este destul de greu să le folosești într-un mod optim pe roboții noștri, așa că ne-am gândit cum am putea să facem un sistem care să folosească aceste motoare mult mai eficient decât metodele clasice care existau și au fost folosite până acum.
Andreea Daraban: Voi ați participat mai întâi și ați luat și premiul I la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, altfel nu v-ați fi putut califica la acest concurs european. Cât de grea a fost Olimpiada Națională de Creativitate Științifică?
Dragoș Băbușanu: Olimpiada a fost o nouă experiență pentru noi. Noi am fost obișnuiți, de când am intrat la liceu, doar cu robotica și cu competiții destul de mari, așa că atunci când am fost pentru prima oară la Olimpiadă să ne prezentăm proiectul personal, a fost o cu totul altă atmosferă. Universitatea din Suceava ne-a găzduit, ne-a oferit tot felul de activități care ne-au făcut să fim încrezători în proiectul nostru și ne-au arătat că ceea ce facem noi chiar contează. În competiție au fost foarte multe proiecte și chiar nu ne așteptam să luăm un premiu atât de mare. Până la urmă am luat premiul I, medalia de aur și un premiu de excelență acordat de universitate, pentru că ei au considerat că proiectul nostru s-a diferențiat de celelalte. Este vorba, în fapt, despre o cutie de viteze care merge pe principiul unui diferențial găsit cam la orice mașină de pe stradă și toată ideea din spate este că noi am vrut ca atunci când folosim un motor, la un anumit grad de libertate, acesta să nu rămână doar pentru acel grad de libertate și chiar să-l putem folosi și în alte locuri. Întrebarea cea mai frecventă era ”Oare nu există așa ceva deja pe piață?” și răspunsul a fost ”Nu!”. Există lucruri similare pentru că, într-adevăr, noi nu am făcut o invenție, ci am făcut o inovație.
”Proiectul ăsta ne-a făcut să înțelegem că tot ce am învățat la robotică chiar ne va ajuta pe viitor, pentru că aceste lucruri, sută la sută nu le învățăm la școală.”
Andreea Daraban: Ar putea fi preluată această idee pentru construcția unor viitoare mașini?
Dragoș Băbușanu: Categoric ar putea fi folosiți pentru aproape orice. Exemplul nostru ideal ar fi panourile fotovoltaice care urmăresc soarele. Acelea dispun de două grade de libertate și de obicei de două motoare foarte mari. Noi putem să înjumătățim puterea consumată de aceste motoare, având două motoare mult mai mici puse în acest sistem diferențial. Și asta ar putea să ajute pe viitor foarte mult pentru că, din punct de vedere al complexității mecanice, diferențialul nu este chiar atât de ”rocket science” cum s-ar zice. Este chiar destul de intuitiv și l-am făcut în așa fel încât să putem să îi acordăm primul ajutor, să facem mentenanță pe el fără să ne batem foarte mult capul. Pentru că, până la urmă, asta este și foarte important. Nu numai să meargă bine, dar și dacă merge ceva rău, să putem să rezolvăm. Proiectul ăsta ne-a făcut să înțelegem că tot ce am învățat la robotică chiar ne va ajuta pe viitor, pentru că aceste lucruri, 100% nu le învățăm la școală.
Andreea Daraban: Cât timp v-a luat dezvoltarea proiectului și ce etape ați parcurs de la concept până la prezentarea finală?
Sebastian Tănase: L-am început aproximativ acum un an, chiar când a început și sezonul nou pentru robotică, cu tema nouă. La început a venit ca o idee nebună, care ziceam că hai că nu o să o facem, poate încercăm, vedem ce o să se întâmple. Eu, în timpul meu liber, cât timp eram încă în liceu, pe lângă robotică am început să dezvolt și această idee și l-am chemat și pe Dragoș să mă ajute. Și, practic, am ajuns la un prototip care părea să funcționeze. Era făcut din materiale, mai ușoare, nu la fel de rezistent cum este acum și, mai târziu, am descoperit puncte forte și puncte slabe. Am început să le îmbunătățim și, în final, am ajuns să folosim această variantă și pe robot, unde, din nou, am îmbunătățit-o în continuare și s-a dovedit chiar a fi un mecanism foarte util. Adică, de la idee a ajuns la concept, prototip și după chiar la ceva folosit în competiție și, acum, primim mesaje în fiecare zi de la lumea din comunitatea de robotică să ne întrebe despre cum am făcut mecanismul, dacă putem să le arătăm, dacă, eventual, putem să le dăm și lor fișerele robotului ca să vadă cum arată și funcționează. Și este chiar o realizare impresionantă că am reușit să facem un fel de studiu pe acest domeniu.
”Jurizarea s-a făcut fără ca noi să avem robotul. Când am făcut escala în Amsterdam, am avut surpriza ca bagajul nostru să fie pierdut la schimbarea avioanelor și noi a trebuit să prezentăm un proiect de inginerie fără proiect. ”
Andreea Daraban: Cum a fost experiența participării la acest concurs al Uniunii Europene, al Tinerilor oameni de știință? Ce v-a impresionat?
Dragoș Băbușanu: Cred că cel mai mult ne-a impresionat organizarea. Noi suntem obișnuiți cu evenimentele românești și, într-adevăr, deși sunt organizate foarte bine, această competiție, fiind sponsorizată cu fonduri europene, s-a văzut clar nivelul. Adică premiile în bani au fost foarte mari, mâncarea a fost foarte bună. Acum mă leg foarte multe de aspecte care nu țin neapărat de concurs, dar pentru noi a fost o schimbare completă de peisaj. Iar cât despre partea de proiecte, am văzut oameni din țări care nici măcar nu știam că există. Din Africa au fost niște proiecte care se ocupau de cercetare. Adică nu credeam niciodată că o să văd un proiect, de la un băiat de clasa a X-a, care produce curent cu ajutorul fotosintezei când vine vorba de alge. Nici nu-mi dau seama cum au putut să le vină acele idei. Per ansamblu a fost foarte interesant, cât despre partea noastră de jurizare a fost un pic mai complicat pentru că nu am avut proiectul. Atunci când am făcut escala în Amsterdam, am avut surpriza că bagajul nostru a fost pierdut la schimbarea avioanelor și noi a trebuit să prezentăm un proiect de inginerie fără proiect.
Andreea Daraban: Asta chiar că este o aventură. Și când a ajuns bagajul?
Dragoș Băbușanu: Destul de comic. Chiar fix când s-a oprit jurizarea a apărut și diferențialul, așa că vă puteți da seama că jurații se uitau la noi de parcă era o glumă proastă. Nu era, din păcate!
Andreea Daraban: Prin urmare, voi ați prezentat proiectul fără a avea nimic concret. Doar ați vorbit despre el?
Dragoș Băbușanu: Aveam afișele, aveam laptop-urile care aveau proiectul în sine. Adică am putut să arătăm documentații, aveam caietele, dar un proiect care ține de mecanică fără proiectul în sine este destul de greu de înțeles. Adică ne-a luat mult mai mult decât ar fi trebuit să le explicăm. Adică lumea, pur și simplu, nu putea să înțeleagă foarte bine ce facem noi.
Andreea Daraban: Și după ce a ajuns proiectul, l-ați mai prezentat o dată sau cum?
Dragoș Băbușanu: Nu ne-a fost permisă chestia asta, pentru că se considera că aveam un avantaj față de celelalte proiecte și nu era deloc ok, dar am vrut, după ce am primit premiile, să-l arătăm juraților ca măcar să plece acasă împăcați și chiar au fost uimiți.
Andreea Daraban: Iată, experiențe și experiențe la astfel de concursuri, pe lângă emoțiile propriu zise ale competiției, mai sunt și emoțiile din exterior. Premiul special pe care l-ați obținut constă într-un stagiu în Germania. Unde veți merge?
Sebastian Tănase: Încă nu am aflat foarte multe detalii de la organizatorii din Germania, dar vom merge în Hamburg, la laboratorul XFEL. Au niște lasere X-ray uriașe, care sunt niște facilități întinse pe multe hectare, ne-am documentat și noi puțin, și vom merge să stăm cu inginerii de acolo, să vedem cum funcționează aparatele lor, ce fel de fizică, ce fel de matematică trebuie să facă ca să reușească să construiască aceste aparate și chiar va fi o experiență interesantă și așteptăm și noi cu nerăbdare să aflăm când vom pleca, pentru că este o experiență pe care, sunt sigur, nu o vom uita niciodată.
Andreea Daraban: Ce ne puteți spune despre mentorul vostru? Doamna profesoară Mirela Țibu nu a putut fi prezentă în emisiunea noastră, însă, care a fost influența dumneia ei asupra proiectului vostru?
Dragoș Băbușanu: Doamna Țibu s-a asigurat că în fiecare moment în care lucrăm la proiect nu plecăm de pe firul continuu al gândirii și tot timpul suntem concentrați la ce este important și nu ne pierdem în detalii. Adică cel puțin pe partea de mecanică dumnaei nu a vrut să se implice foarte mult, dar când a venit vorba despre postere, documentații și toate promoționalele pe care le-am avut, ea tot timpul a avut ceva de zis și chiar a ajuns să ne explice și să ne arate că așteptările noastre erau mult prea jos și această competiție era mult mai importantă decât ne imaginam noi, de aceea a trebuit să ne pregătim cum trebuie. Fără dumneaei nu cred că ajungeam la nivelul ăsta, pentru că e destul de greu când ești la prima competiție să îți dai seama din prima ce trebuie să faci.
Andreea Daraban: Ați intrat în echipa de robotică încă din clasa a IX-a sau mai devreme? De când faceți robotică?
Sebastian Tănase: Eu am intrat la robotică în clasa a IX-a și, sincer, am intrat la Liceul de Informatică pentru că voiam să fac informatică, dar am aflat, apoi, prin anunțuri din școală de echipa de robotică și eu mereu când eram acasă mă uitam la filme cu copiii care făceau roboți sau la astfel de seriale, dar nu știam că există și la noi în România așa ceva, chiar în liceul unde m-am dus. Așa că am vrut să intru cu nerăbdare, am fost acceptat. Noi în școală avem, practic, două echipe de robotică care lucrează în mod separat, dar lucrăm în același laborator, practic, împreună. Fără această experiență cu robotica și fără ajutorul doamnei Țibu, care a fondat inițial echipa de robotică împreună cu câțiva elevi care au fost doritori și acum sunt chiar și mentori ai noștri, nu ar fi existat această întreagă poveste care să ne aducă în acest loc și pe mulți alții care au avut experiențe asemănătoare.
Andreea Daraban: Și tu, Dragoș, la fel, din clasa a IX-a ești în echipa de robotică?
Dragoș Băbușanu: Nu am reușit să intru chiar în clasa a IX-a, am aflat destul de târziu de partea de robotică, dar am reușit să intru în a X-a. M-am apucat de proiectare când am văzut că asta este o chestie destul de importantă pentru partea de robotică și după o vară în care numai asta am făcut, am reușit să intru în echipă și cred că este cea mai bună alegere pe care am făcut-o, pentru că dacă ar fi fost să fiu numai la școală, toți anii ăștia, și să nu fac nimic în afara școlii, chiar ar fi fost o pierdere de timp, din punctul meu de vedere.
Varianta audio a interviului:
