Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Lucian Dîrdală, politolog: ”închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare înseamnă recunoașterea că statul de drept, independența justiției din România și Bulgaria nu pot fi cu adevărat condiționate de Bruxelles”

(AUDIO) Lucian Dîrdală, politolog: ”închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare înseamnă recunoașterea că statul de drept, independența justiției din România și Bulgaria nu pot fi cu adevărat condiționate de Bruxelles”
Foto: Dimitris Avramopoulos and Roger Weber, President of the Schengen ASBL at the Centre Europe Direct in Schengen on October 12, 2017.

Publicat de hdaraban, 15 septembrie 2023, 12:40 / actualizat: 15 septembrie 2023, 14:06

Comisia Europeană a închis astăzi, 15 septembrie 2023, în mod oficial Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România. Acesta fusese introdus în 2007, la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiţie şi în cel al măsurilor anticorupţie.

Executivul european va continua cooperarea cu Bulgaria şi România în cadrul ciclului anual privind statul de drept, la fel ca în cazul tuturor statelor membre.

La rubrica Proeuropa, Horia Daraban a discutat cu Lucian Dîrdală, lector universitar doctor, politolog, despre semnificația închiderii Mecanismului de Cooperare şi Verificare și în ce măsură decizia Comisiei are legătură cu încercările autorităților de la București de a convinge Austria să își dea votul favorabil pentru accederea României în spațiul de liberă ciurculație Schengen.


 

Horia Daraban: Domnule profesor, gestul închiderii Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru Bulgaria şi România este legat de chestiunea acederii celor două state la Spațiul Schengen și de refuzul Austriei de a ne accepta, de a da votul favorabil?

Lucian Dîrdală: Nu cred că e vorba de așa ceva. Nu există o legătură instituțională între Mecanismul de Cooperare și Verificare și accesul în Spațiul Schengen. Sigur că, în evaluările diverselor state, despre meritele României și Bulgariei de a intra în Spațiul Schengen s-a făcut referire de-a lungul vremii și la mecanism, dar nu există nicio conexiune instituțională.

Decizia Comisiei este esențială, dar mecanismul se încheie atunci când Consiliul stabilește asta. Tot Consiliul a fost forumul care l-a impus la aderarea României și Bulgariei. E o recunoaștere, în sfârșit, și pentru România și Bulgaria, a faptului că statul de drept, independența justiției, procesele politico-instituționale din aceste țări nu pot fi cu adevărat condiționate de Bruxelles. Bruxelles-ul poate să ajute, dar condiționarea dură nu a funcționat.

Horia Daraban: Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat într-un interviu pentru o publicație austriacă, Der Standard, că România va ataca Austria la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din cauza veto-ului pe Schengen. El a spus că va cere despăgubiri Austriei pentru că daunele produse României se ridică la cel puțin două procente din produsul intern brut. Este aceasta una dintre măsuri și este ea viabilă, în ideea ca România să reușească în demersul de a intra în spațiul Schengen?

Lucian Dîrdală: Nu, în niciun caz astfel de demersuri nu ajută la integrarea României în Spațiul Schengen. Ele pot ajuta din punct de vedere electoral politicienii care le întreprind. Dar noi nu trebuie să ne facem iluzii. Decizia Austriei rămâne a Austriei, este un drept suveran. Uniunea Europeană nu este o structură federală. Ne place sau nu și sigur nu ne place, va trebui să așteptăm consensul.

Toate au de-a face acum cu politica internă austriacă, în care partidul cancelarului Karl Nehammer nu merge deloc bine, ar putea să obțină o performanță slabă în alegerile de toamna viitoare, astfel încât, eu cred că dacă intervine ceva de ultim moment în atitudine Austriei, aceasta va fi rezultatul unor calcule interne și nu al unor amenințări de tipul celei formulate de premierul Ciolacu, care, sigur, din punct de vedere juridic poate fi interesantă, dar nu trebuie să ne facem iluzii.

Acesta este un gest de politică internă al premierului Ciolacu.

Horia Daraban: Prin veto-ul pe care îl are Austria și pe care îl susține în chestiunea aderării la Schengen, sunt încălcate norme, stipulări ale tratatelor Uniunii Europene?

Lucian Dîrdală: Nu, tratatele Uniunii Europene explică foarte clar că în anumite domenii procesul de decizie este interguvernamental, statele își mențin întreg exercițiul suveranității.

Deci, sigur că am văzut și în abordările unor europarlamentari români principiul colaborării armonioase între instituții și mai știu eu ce, adică aspecte din dreptul constituțional intern translate la nivel european, dar, așa cum înțeleg eu Uniunea Europeană, ea are arii în care este supranaționalizată, are arii, și spațiul de liberă circulație face parte din acestea din urmă, arii în care statele își mențin deplina suveranitate. Nu ai ce să faci.

Horia Daraban: Având în vedere toate aceste elemente, iese în evidență, poate fi creionată o pârghie prin care România să convingă, să poată aduce argumente în fața Austriei?

Lucian Dîrdală: Sunt foarte sceptic. În Austria, populația nu susține extinderea spațiului Schengen și, din nou, în fruntea sondajelor de opinie se află un partid care nu vrea audă absolut deloc de noi pași în integrarea europeană. Și, sigur, cancelarul Nehammer, putem discuta, este timid, este laș, este cum vreți să spunem, se pliază pe aceste elemente.

Nici bilanțul României nu este unul strălucitor, să o recunoaștem, dar eu tind să dau crezare Comisiei Europene care spune că suntem pregătiți. Guvernul austriac ia act de această evaluare, dar nu poate fi constrâns de ea.

Interviu realizat de Horia Daraban

 

Etichete:
Agricultorii din Germania cer ajutoare de urgență din partea Berlinului și a UE
Internaţional miercuri, 19 august 2026, 05:48

Agricultorii din Germania cer ajutoare de urgență din partea Berlinului și a UE

Agricultorii din Germania sunt tot mai alarmaţi de scăderea recoltelor şi a randamentelor la cereale în acest an din cauza valurilor succesive de...

Agricultorii din Germania cer ajutoare de urgență din partea Berlinului și a UE
Doisprezece morţi şi cel puţin 10 răniţi într-un accident în Ungaria în care a fost implicat un autocar polonez
Internaţional duminică, 16 august 2026, 09:30

Doisprezece morţi şi cel puţin 10 răniţi într-un accident în Ungaria în care a fost implicat un autocar polonez

Circa 12 oameni şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 10 au fost răniţi după ce un autocar polonez a fost implicat într-un accident în Ungaria, a...

Doisprezece morţi şi cel puţin 10 răniţi într-un accident în Ungaria în care a fost implicat un autocar polonez
Regizorul Florin Şerban a câştigat Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno cu filmul „Nu e locul tău aici”
Internaţional duminică, 16 august 2026, 08:35

Regizorul Florin Şerban a câştigat Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno cu filmul „Nu e locul tău aici”

Pelicula „Nu e locul tău aici”, a regizorului român Florin Şerban, a câştigat astăzi marele premiu al Festivalului de Film de la...

Regizorul Florin Şerban a câştigat Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno cu filmul „Nu e locul tău aici”
Un cutremur cu magnitudinea 5 în sudul Spaniei provoacă pagube materiale
Internaţional sâmbătă, 15 august 2026, 09:38

Un cutremur cu magnitudinea 5 în sudul Spaniei provoacă pagube materiale

Un cutremur cu magnitudinea 5 a fost resimţit sâmbătă dimineaţa devreme în sudul Spaniei, cu epicentrul în municipiul Alhendin din provincia...

Un cutremur cu magnitudinea 5 în sudul Spaniei provoacă pagube materiale
Internaţional sâmbătă, 15 august 2026, 08:30

Cutremur cu magnitudinea de 7,7 în Marea Flores din Indonezia, alertă de tsunami

UPDATE – ora 08:30 – Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui puternic seism, cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter,...

Cutremur cu magnitudinea de 7,7 în Marea Flores din Indonezia, alertă de tsunami
Internaţional vineri, 14 august 2026, 15:49

Lucian Bălănuță, desemnat mentor în programul european Youth4Regions al Comisiei Europene

Jurnalistul și lectorul universitar Lucian Bălănuță a fost selectat ca mentor în cadrul Youth4Regions, program al Comisiei Europene dedicat...

Lucian Bălănuță, desemnat mentor în programul european Youth4Regions al Comisiei Europene
Internaţional vineri, 14 august 2026, 07:43

Un incendiu forestier de proporţii a izbucnit în peninsula grecească Halkidiki

Un incendiu forestier de proporţii a izbucnit ieri în peninsula grecească Halkidiki, o destinaţie de vacanţă pentru mulţi români. Sunt...

Un incendiu forestier de proporţii a izbucnit în peninsula grecească Halkidiki
Internaţional joi, 13 august 2026, 09:50

Cutremur în Columbia: Bilanţul creşte la 265 de morţi; căutarea supravieţuitorilor, în fază decisivă

Operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor puternicului seism care a lovit luni vestul Columbiei au ajuns miercuri într-o fază decisivă....

Cutremur în Columbia: Bilanţul creşte la 265 de morţi; căutarea supravieţuitorilor, în fază decisivă