Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Cea mai scăzută temperatură din judeţ – 30 grade Celsius, la Dorna Arini

Publicat de , 8 ianuarie 2015, 14:27

Cea mai scăzută temperatură din această iarnă, în judeţul Suceava, s-a înregistrat joi în comuna Dorna Arini unde termometrele au coborât până la minus 30 grade Celsius, a declarat prefectul de Suceava, Florin Sinescu.

Potrivit prefectului, în municipiul Suceava cea mai scăzută temperatură s-a înregistrat joi la ora 7,00, de minus 19 grade Celsius, iar stratul de zăpadă este de şase centimetri.

Cel mai gros strat de zăpadă în judeţ, de 32 centimetri, este la Brodina.

Totodată, prefectul a spus că în comuna Crucea , pe râul Bistriţa, s-a format un pod de gheaţă care a schimbat cursul apei spre o locuinţă, iar în zonă a fost ridicat un dig cu o lungime de 30 de metri şi o înălţime de un metru pentru a proteja locuinţa ce riscă să fie inundată.

Sinescu a menţionat, de asemenea, că şapte trenuri ce trec prin Suceava au avut întârzieri, cea mai mare, de 148 de minute, fiind a trenului Vereşti – Botoşani. Trenul Bucureşti – Vatra Dornei a avut întârziere de 100 de minute, în timp ce trenul Cluj Napoca – Suceava a înregistrat o întârziere de 85 de minute.

Celelalte trenuri au avut întârzieri de 40 – 45 de minute. (Agerpres/ FOTO puterea.ro)

Etichete:
(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final
Regional marți, 24 martie 2026, 10:38

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final

Până la sfârșitul acestei săptămâni, va avea loc recepția lucrărilor de consolidare efectuate la Palatul Administrativ din Iași.  Valoarea...

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final
(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii
Regional marți, 24 martie 2026, 10:30

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii

Teatrul pentru copii și tineret  „Luceafărul” din Iași găzduiește de astăzi, timp de 4 zile, proiectul „Teatrul trece...

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii
Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
Regional marți, 24 martie 2026, 09:58

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ

Echipele S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin astăzi, 24 martie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii...

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Regional marți, 24 martie 2026, 06:51

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați

În primăriile din județul Iași, numărul posturilor ocupate ar urma să scadă de la 4.130 la aproximativ 3.200. Prefectul Costel Dolachi a...

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Regional marți, 24 martie 2026, 06:09

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului

27 Martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului, o dublă sărbătoare marcată de echipa Naționalului din Iași prin...

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului
Regional marți, 24 martie 2026, 05:58

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA

La inițiativa președintelui Nicușor Halici, Consiliul Județean Vrancea susține performanța și excelența în educație, contribuind împreună...

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA
Regional luni, 23 martie 2026, 11:22

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează Târgul Ofertelor Educaționale – Călătorie spre orizonturi profesionale, ediția a XXVI-a

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Suceava organizează vineri, 27 martie 2026, între orele 10:00 – 16:00, la...

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează Târgul Ofertelor Educaționale – Călătorie spre orizonturi profesionale, ediția a XXVI-a
Regional luni, 23 martie 2026, 10:47

(AUDIO) Testare gratuită HIV pentru locuitorii din județul Vaslui

Locuitorii din județul Vaslui se pot testa gratuit pentru depistarea HIV, în cadrul unei campanii derulate de Direcția de Sănătate Publică....

(AUDIO) Testare gratuită HIV pentru locuitorii din județul Vaslui