Ascultă Radio România Iași Live

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

Publicat de Gabriela Rotaru, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.

 

 

Luni, 18 noiembrie, la ora 18, la Galeria CĂMINUL ARTEI (str. Biserica Enei, nr.16) se deschide Salonul „GRAFICA ROMÂNEASCĂ 2024 / GR 24 /”. Manifestarea se află la a XIII-a ediție, iar în acest an vor fi expuse 140 de lucrări realizate de artiști din țară și străinătate. Sunt prezenți artiști vizuali din diferite generații care folosesc tehnici specifice acestei ramuri; expoziția explorează și evidențiază dinamica limbajului artelor grafice exprimat atât prin mijloace tradiționale, clasice, dar și contemporane. Expoziția este însoțită de un catalog color bilingv, român-englez, care va fi distribuit artiștilor participanților și celor interesați, cu prilejul vernisajului.

Marți, 19 noiembrie sunt pregramate cinci manifestări plastice:
Galeria Galateea Contemporary Art din București (Calea Victoriei, nr.132) vă prezintă „Note pentru un peisaj”, o expoziție personală a artistului Ovidiu Leuce. Vernisajul evenimentului la ora 19.00. Prezintă: Ion Bogdan Lefter. Coordonator: Anca Vintilă Dragu Proiectul se constituie dintr-o serie de sculpturi ceramice, forme organice modelate din lut negru si dominate de culori închise, pamantii, ce se dezvăluie ca semne/indicii pentru un posibil peisaj (interior). Prezentate pe un dispozitiv ce amintește de o machetă pentru un proiect de arhitectura, realizat special pentru spațiul galeriei, piesele sugerează secvențele și modelele unei partituri muzicale.

Complexul Muzeal Județean Bistrița Năsăud va găzdui de la ora 18, deschiderea expozițiilor care-l au protagonist pe Marcel Lupșe: „Spendoare – despre originea lumii” și „Codex Herbaryum – despre ierburi, miresme și vindecare”. Prezintă criticul de artă Oliv Mircea și istoricul de artă Vasile Duda.
Filiala UAPR Târgu Mureș vă invită la vernisajul salonului „Gra-Fo- Media”. Evenimentul va începe la ora 18, la Galeria Art Nouveau, Palatul Culturii Târgu Mureș (str. Enescu nr.2).

Expoziția pictorului român de origine ormeană, Ervant Nicogosian debutează la Muzeul Giotto din Erevan. Asociația Culturală Ervant Nicogosian în colaborare cu Galeria Liver din Armenia și cu sprijinul Uniunii Armenilor din România, anunță organizarea unei expoziții de excepție dedicată lui Ervant Nicogosian. Este pentru prima dată când publicul armean poate descoperi operele deosebite ale acestui artist unic. Ervant Nicogosian este un artist care a reușit să transpună tradițiile și identitatea armeană în operele sale, îmbinându-le cu specificul artei românești. Expoziția, organizată de Asociația Culturală Ervant Nicogosian, este un demers cultural valoros, menit să promoveze moștenirea artistică și să faciliteze un schimb de idei și emoții între comunitățile armene și române. Ervant Nicogosian a transpus pe pânză experiențele sale dramatice, influențate de anii celui de-Al Doilea Război Mondial și de deceniile comunismului.

Miercuri, 20 noiembrie, vor avea loc alte două manifestări:
Primăria Municipiului Iași și Uniunea Artiștilor Plastici din România vă invită să celebrați excelența în artă! La Iași va avea loc Expoziția premianților Salonului anual de artă „Artis”, un eveniment dedicat promovării talentului și creativității artiștilor contemporani. Lucrările premiate vor putea fi admirate de publicul larg în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2024. Vernisajul și lansarea catalogului ARTIS 2024 sunt programate la ora 17:00, la Primăria Municipiului Iași, Palatul Roznovanu. Iată care sunt artiștii premiați și nominalizați: CEZARA CRISTINA MORARU, SIMON RĂZVAN, ANA MARIA HANGANU, ROTARI MARCIANA, ANDRII DORU EMIL , MIRCEA ȘTEFĂNESCU, MEIU VALENTIN, DRINCEANU GABRIELA, VEREȘTIUC MIHAI, RADU CARNARIU, PANTEA ANDREI ALECSANDRU, VICENȚIU ADRIAN VÎNĂU, STRATULAT CRISTINA , CURPĂN LEONARD,CĂTĂLIN SOREANU, LAVINIA GERMAN, CĂTĂLIN MARINESCU, NEAGU DIANA, BORDIANU IULIAN SEBASTIAN, ANCA COȚOVANU, ELENA CIOBĂNAȘU, CRINA BUZILĂ, LOGHIN RALUCA, DIANA CONDURACHE, RODICA CRÎȘMARU, ADRIAN STOLERIU, VOICU MIHAIL, ISACHE DANIELA, MOCANU ALEXANDRU MIHAI, CIPRIAN ROMANIUC, CERNAT GEORGE, OZOLIN DUȘA, MĂDĂLINA VIERIU, PĂTRAȘCU DRAGOȘ, IOAN PONTA, VILEN MAFTEI, PANȚIR BOGDAN, RADU FIRICEL. Membrii Comisiei de jurizare au fost: Prof. Univ. Dr. Dan Covătaru, Lect. Univ. Ecaterina Mărghidan, Oana-Daniela Florea-Drăgoi.

La Galeria Simeza din București (Bd.Magheru, nr.20), la ora 18, se deschide expoziția „Corp figură * idoli” a artistei Elena Scutaru. Curator Adriana Oprea. Design grafic Corina Gabriela Duma Elena Scutaru propune o expoziție cu caracter retrospectiv, reunind eșantioane ale secvențelor de lucru, instalațiilor, expozițiilor și seriilor de obiecte care au marcat cariera artistei de la începutul anilor ‘90 până în prezent. Reprezentantă a generației anilor ’90 formată la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, specializarea Sculptură, Elena Scutaru activează la intersecția dintre sculptură, instalație, obiect, asamblaj și medii mixte.

Joi, 21 noiembrie, la ora 17, la Galeria de Artă Ploiești va avea loc vernisajul expoziției Salonul de toamnă 2024. „Evenimentul, devenit o tradiție, este un dialog vizual ce reunește o varietate de stiluri și tehnici, de la pictură, grafică, arte decorative și sculptură, ce explorează tema introspecției, a maturizării și a transformării dintr-o perspectivă subiectivă asupra naturii și a frumuseții ei efemere.” – Liliana Marin, Președinte Filiala Ploiești a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă, MSNews.

Etichete:
Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Fapt divers marți, 6 ianuarie 2026, 08:06

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Prima duminică a lui 2026 a adus la Teatrul Luceafărul Iași semne foarte bune pentru anul care abia începe. Două titluri clasice – Ursul...

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Fapt divers luni, 5 ianuarie 2026, 08:33

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025

Egiptul a obţinut o performanţă turistică fără precedent în 2025, în condiţiile în care a fost vizitat de aproximativ 19 milioane de...

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Fapt divers duminică, 4 ianuarie 2026, 09:27

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri

Parisul s-a îmbogăţit cu o hartă digitală, un ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri,...

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers sâmbătă, 3 ianuarie 2026, 12:06

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în aproape toate regiunile, cu cer mai mult noros, ploi în zona de sud a...

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:47

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se simt singuri, iar un sfert dintre aceştia vorbesc cu cel mult o persoană...

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:37

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă

Vremea la munte a devenit numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. Astăzi se deschide sezonul de schi şi în Poiana Braşov....

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă
Fapt divers joi, 1 ianuarie 2026, 08:26

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică într-un concurs olimpic feminin. Nadia...

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică
Fapt divers miercuri, 31 decembrie 2025, 10:00

Superstiţii şi tradiţii de Revelion

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi...

Superstiţii şi tradiţii de Revelion