Dronă căzută la Galaţi/Maia Sandu condamnă cu ‘fermitate atacul rusesc’ şi îşi exprimă solidaritatea cu România
Publicat de Andreea Drilea, 29 mai 2026, 09:19
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat vineri ‘cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români în propriile locuinţe, la Galaţi’.
‘Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune şi pune în pericol vieţi omeneşti’, a scris ea într-o postare pe Facebook.
‘În aceste momente, suntem solidari cu România, iar Europa trebuie să rămână unită şi fermă în apărarea păcii, securităţii şi valorilor democratice’, a adăugat preşedinta Republicii Moldova. Agerpres