Ascultă Radio România Iași Live

Gheorghe Nichita: Iată că Iaşul, ca oraş-simbol, şi-a dovedit vocaţia de oraş-întemeietor

Gheorghe Nichita: Iată că Iaşul, ca oraş-simbol, şi-a dovedit vocaţia de oraş-întemeietor

Publicat de , 24 ianuarie 2015, 11:44 / actualizat: 24 ianuarie 2015, 13:10

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a reamintit, în cadrul discursului rostit sâmbătă, pe scena amplasată în Piaţa Unirii, că pe 24 ianuarie toţi românii sunt cu inima şi cu gândul la Iaşi, ca oraş al Unirii.

‘Cu mai bine de un secol şi jumătate în urmă, Iaşiul a renunţat – nu fără regrete – , la statutul său de capitală, pentru a da un singur sens şi forţă naţiunii române. În urmă cu 156 de ani, Iaşiul zămislea o naţiune: naţiunea română. Atunci, ieşenii au pus punct dezbinării, întru unirea sub un singur nume: România. Profit de ocazie, pentru a mulţumi Parlamentului şi Guvernului României, primului ministru, pentru că ne-au sprijinit în demersul pe care comunitatea ieşeană l-a făcut pentru ca ziua de 24 ianuarie să devină sărbătoare naţională legală’, a spus primarul Nichita, în prezenţa celor câteva mii de persoane adunate în Piaţa Unirii din Iaşi.

El a afirmat totodată că Proclamaţia de la Iaşi a fost un demers susţinut de comunitatea academică, spirituală şi culturală a Iaşiului, nu pentru a adăuga o zi liberă în calendar, ci cu scopul de a aminti mereu tuturor că Iaşiul şi Moldova au ştiut să se sacrifice pentru o mare idee, pentru un mare proiect, care a adus istoria naţională în matca ei firească: unirea tuturor românilor.

‘Iată că Iaşiul, ca oraş-simbol, şi-a dovedit vocaţia de oraş-întemeietor, de loc de naştere a marilor proiecte care au transformat România, atât în 1859, cât şi în perioada 1916 – 1918, când Capitala ţării, împreună cu Regele Ferdinand, s-au mutat la Iaşi. Am arătat că, fără sacrificii, nu se poate înfăptui nimic trainic. Dar fără recunoaşterea sacrificiului şi fără acordarea respectului cuvenit celor ce au ales să se sacrifice, uitarea poate distruge totul. Ani de-a rândul, de aici, din Piaţa Unirii, am dat exemplul marilor noştri înaintaşi care au respectat Iaşiul şi i-au recunoscut meritele istorice. Am spus-o şi o repet, cred că avem nevoie astăzi, mai mult decât oricând, de spiritul marilor oameni care au reuşit să făurească România modernă. Spiritul unionist, patriotismul viu, conştiinţa naţională, au fost trăsăturile care i-au definit pe Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, drept oameni providenţiali pentru naţiunea română’, a spus Gheorghe Nichita.

Primarul Iaşului a subliniat că, în prezent, oraşul are nevoie de aceeaşi apreciere, din partea instituţiilor fundamentale ale statului şi a elitelor ţării, pentru a redeveni un oraş care să emane prosperitate, bunăstare, cultură pentru Moldova de dincoace şi dincolo de Prut şi pentru românii aflaţi în vechea Bucovină.

‘Mă bucură că, în sfârşit, Guvernul Victor Ponta, şi sunt convins că şi Preşedintele României, au sprijinit şi vor sprijini marile proiecte ale Iaşiului. Aşa cum au sprijinit modernizarea aeroportului, aşa dorim să realizăm şi autostrada care să lege Moldova de Ardeal, şi Spitalul Regional de Urgenţe, şi alte proiecte economice menite a dezvolta această regiune şi a o scoate din izolare’, a mai spus primarul Iaşiului, de pe scena amplasată în Piaţa Unirii.

Conform acestuia, proiectele pot deveni realitate dacă cei responsabili sunt uniţi în misiunea lor de a dezvolta şi moderniza naţiunea română. În acest sens, Nichita a afirmat că aceste proiecte ‘nu sunt dorinţe deşarte, nu sunt mofturi’, ci sunt condiţii necesare pentru şansa de a avea creştere economică.

‘Domnitorul Alexandru Ioan Cuza spunea la 5 ianuarie 1859: ‘Noi sfătuim şi îndemnăm pe toţi compatrioţii noştri de orice stare şi condiţie să uite dezbinările şi urile trecute. Numai pacea dintre noi, numai iubirea între fiii aceleaşi ţări şi naţii, numai o deplină armonie între toate clasele societăţii, pot să ne întărească să ridicăm patria noastră’. Aceste cuvinte sunt valabile şi astăzi. Îmi doresc ca anii de vrajbă, de ură, de scandal să înceteze şi să ne dăm cu toţii mâna, aşa cum au făcut-o şi înaintaşii noştri acum 156 de ani, pentru modernizarea statului, pentru progres, pentru ca ţara aceasta să devină aşa cum ne-o dorim cu toţii şi cum au visat-o marii oameni de stat ai vremii. Atât 24 Ianuarie, cât şi 1 Decembrie, Ziua naţională a României, reprezintă momente în care trebuie să ne asumăm cu toţii răspunderea publică pentru a reprezenta cu cinste comunitatea locală şi naţiunea română. Iaşiul – oraşul din inima românilor, mulţumeşte tuturor celor care îi stau alături, îi salută pe fraţii români de pretutindeni şi anunţă lumea întreagă că se pregăteşte să devină un mare oraş european’, a spus, în finalul discursului, primarul Gheorghe Nichita. (Agerpres/ FOTO emaramures.ro)

Etichete:
(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final
Regional marți, 24 martie 2026, 10:38

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final

Până la sfârșitul acestei săptămâni, va avea loc recepția lucrărilor de consolidare efectuate la Palatul Administrativ din Iași.  Valoarea...

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final
(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii
Regional marți, 24 martie 2026, 10:30

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii

Teatrul pentru copii și tineret  „Luceafărul” din Iași găzduiește de astăzi, timp de 4 zile, proiectul „Teatrul trece...

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii
Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
Regional marți, 24 martie 2026, 09:58

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ

Echipele S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin astăzi, 24 martie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii...

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Regional marți, 24 martie 2026, 06:51

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați

În primăriile din județul Iași, numărul posturilor ocupate ar urma să scadă de la 4.130 la aproximativ 3.200. Prefectul Costel Dolachi a...

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Regional marți, 24 martie 2026, 06:09

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului

27 Martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului, o dublă sărbătoare marcată de echipa Naționalului din Iași prin...

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului
Regional marți, 24 martie 2026, 05:58

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA

La inițiativa președintelui Nicușor Halici, Consiliul Județean Vrancea susține performanța și excelența în educație, contribuind împreună...

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA
Regional luni, 23 martie 2026, 11:22

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează Târgul Ofertelor Educaționale – Călătorie spre orizonturi profesionale, ediția a XXVI-a

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Suceava organizează vineri, 27 martie 2026, între orele 10:00 – 16:00, la...

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează Târgul Ofertelor Educaționale – Călătorie spre orizonturi profesionale, ediția a XXVI-a
Regional luni, 23 martie 2026, 10:47

(AUDIO) Testare gratuită HIV pentru locuitorii din județul Vaslui

Locuitorii din județul Vaslui se pot testa gratuit pentru depistarea HIV, în cadrul unei campanii derulate de Direcția de Sănătate Publică....

(AUDIO) Testare gratuită HIV pentru locuitorii din județul Vaslui