Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Octogenar nevăzător decedat într-un incediu

Publicat de , 4 decembrie 2014, 17:38

Un bătrân nevăzător, de 85 ani, din localitatea gălăţeană Barcea, a fost găsit carbonizat, joi, în casa care i-a luat foc din cauza unei defecţiuni la coşul de fum.

Incendiul a izbucnit la casa octogenarului şi a fost observat de vecinii care au sunat la 112, anunţând că în casă s-ar putea să fie un bătrân nevăzător.

Un echipaj al Ambulanţei Galaţi şi două autospeciale ale pompierilor au ajuns la casa care deja era cuprinsă de flăcări.

Echipajele celor două autospeciale au intervenit peste o oră pentru a localiza şi stinge incendiul.

‘Am fost solicitaţi la Barcea unde izbucnise un incendiu la casa unui localnic nevăzător. S-a intervenit cu două autospeciale. Casa a ars aproape în totalitate. În dormitor a fost descoperit cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 85 de ani. Ancheta a scos la iveală drept cauză a incendiului coşul de fum defect. Din păcate, numai în ultimele 24 de ore, în judeţul Galaţi, s-au mai înregistrat alte cinci intervenţii la coşuri de fum defecte, dar a fost vorba de intervenţii minore, care nu au generat incendii serioase’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă. (Agerpres/ FOTO vranceamedia.ro )

Etichete:
(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final
Regional marți, 24 martie 2026, 10:38

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final

Până la sfârșitul acestei săptămâni, va avea loc recepția lucrărilor de consolidare efectuate la Palatul Administrativ din Iași.  Valoarea...

(AUDIO) Lucrările de consolidare la Palatul Administrativ din Iași se apropie de final
(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii
Regional marți, 24 martie 2026, 10:30

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii

Teatrul pentru copii și tineret  „Luceafărul” din Iași găzduiește de astăzi, timp de 4 zile, proiectul „Teatrul trece...

(AUDIO) „Teatrul trece Bacul”: spectacole și dialoguri interactive cu liceenii
Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
Regional marți, 24 martie 2026, 09:58

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ

Echipele S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin astăzi, 24 martie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii...

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Regional marți, 24 martie 2026, 06:51

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați

În primăriile din județul Iași, numărul posturilor ocupate ar urma să scadă de la 4.130 la aproximativ 3.200. Prefectul Costel Dolachi a...

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Regional marți, 24 martie 2026, 06:09

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului

27 Martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului, o dublă sărbătoare marcată de echipa Naționalului din Iași prin...

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului
Regional marți, 24 martie 2026, 05:58

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA

La inițiativa președintelui Nicușor Halici, Consiliul Județean Vrancea susține performanța și excelența în educație, contribuind împreună...

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA
Regional luni, 23 martie 2026, 11:22

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează Târgul Ofertelor Educaționale – Călătorie spre orizonturi profesionale, ediția a XXVI-a

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Suceava organizează vineri, 27 martie 2026, între orele 10:00 – 16:00, la...

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava organizează Târgul Ofertelor Educaționale – Călătorie spre orizonturi profesionale, ediția a XXVI-a
Regional luni, 23 martie 2026, 10:47

(AUDIO) Testare gratuită HIV pentru locuitorii din județul Vaslui

Locuitorii din județul Vaslui se pot testa gratuit pentru depistarea HIV, în cadrul unei campanii derulate de Direcția de Sănătate Publică....

(AUDIO) Testare gratuită HIV pentru locuitorii din județul Vaslui