Ascultă Radio România Iași Live

Raliul Iașului: restricții de circulație și modificări în transportul public

Raliul Iașului: restricții de circulație și modificări în transportul public

Publicat de Andreea Drilea, 2 septembrie 2021, 10:15

Organizarea în bune condiții a Raliului Iaşului 2021 va genera și o serie de restricții de circulație și modificări în transportul public. Cel mai așteptat eveniment automobilistic al anului va avea loc în perioada 3 – 5 septembrie, dar unele restricții vor intra în vigoare mai devreme.

Astfel, în perioada 2 septembrie, ora 10.00 – 5 septembrie, ora 24.00, aleea de acces din faţa Palatului Culturii (zona liniilor de tramvai) va fi închisă traficului rutier.

Sâmbătă, 4 septembrie, în intervalul orar 6.00 – 24.00, în vederea desfășurării probei Superspeciala Pro-X Rally Show de la Râpa Galbenă, va fi oprită circulaţia pe strada Păcurari (tronsonul de la intersecţia cu strada Manolescu până în Piaţa Mihai Eminescu), strada Anastasie Fătu, strada Gheorghe Lascăr, strada Râpa Galbenă, strada Gării (tronsonul de la strada Râpa Galbenă până la strada Arcu) şi bulevardul Independenţei (de la Piaţa Mihai Eminescu până la strada Nicolae Bălcescu).

Pasajul „Mihai Eminescu” va fi închis începând de vineri, 3 septembrie, ora 20.00, și până duminică, 5 septembrie, ora 6.00, în perioada menționată urmând să fie montate / demontate separatoarele de sens și să aibă loc probe ale raliului. Totodată, sâmbătă, 4 septembrie, în intervalul orar 6.00 – 24.00, nu va fi disponibilă nici parcarea de pe bulevardul Independenței (fosta Romtelecom).

Parada maşinilor participante la raliu va avea loc vineri, 3 septembrie, de la ora 19.00, pe traseul Piaţa Palatului Culturii – strada Anastasie Panu – strada Elena Doamna – Târgu Cucu – bulevardul Independenţei – Piaţa Mihai Eminescu – strada Gavril Muzicescu – Piaţa Unirii – bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt (inclusiv zona pietonală).

În funcţie de necesități se vor putea impune măsuri punctuale de oprire a traficului rutier în timpul paradei.

Organizatorii au obligația de a asigura semnalizarea corespunzătoare pentru toate probele de concurs și securitatea parcului auto propriu. De asemenea, sâmbătă, 4 septembrie, între orele 6.00 și 24.00, la proba superspecială trebuie să asigure personal calificat pentru măsurile de siguranță și să se elibereze partea carosabilă pe tot traseul acesteia.

Pentru orice eveniment rutier, dar nu numai, cauzat de desfășurarea raliului, direct răspunzători sunt organizatorii. În sprijinul acestora vor veni Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală Iași, care vor lua toate măsurile pentru siguranța și buna desfășurare a raliului.

Modificări în circulația mijloacelor de transport public

Și circulația mijloacelor de transport operate de Compania de Transport Public SA pe mai multe trasee va suferi schimbări în perioada desfășurării Raliului Iașului.

Astfel, în perioada 2 – 5 septembrie:

– circulaţia tramvaielor de pe traseele 1 şi 13 va fi deviată pe bulevardul Tudor Vladimirescu, iar itinerariul tramvaielor va fi Copou – Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi – Copou, respectiv Copou – Târgu Cucu – Tătăraşi – Tudor Vladimirescu – Copou;

– tramvaiele de pe traseul 9 (Copou – Tehnopolis) vor fi înlocuite cu autobuze.

Sâmbătă, 4 septembrie, începând cu ora 17.00, va fi oprită circulaţia rutieră pe bulevardul Independenţei, astfel încât circulația mijloacelor de transport se va desfășura astfel:

– autobuzele de pe traseele 28 şi 42 vor circula pe linia de tramvai între Târgu Cucu şi Piaţa Mihai Eminescu;

– autobuzele de pe traseele 20, 43 şi 46 vor circula pe sensul de mers către Păcurari prin Târgu Cucu – Piaţa Unirii – Piaţa Mihai Eminescu – bulevardul Carol I – strada Toma Cozma – Păcurari, iar în direcția spre Târgu Cucu prin Păcurari – Moara 1 Mai – șoseaua Moara de Foc – strada Străpungere Silvestru – strada Gării – strada Arcu – Piaţa Unirii – Târgu Cucu;

– autobuzele de pe traseul 36 vor circula deviat din strada Arcu pe bulevardul Ştefan cel Mare – strada 14 Decembrie – Piaţa Unirii – Piaţa Mihai Eminescu – Copou – Breazu;

– autobuzele de pe traseul 52 vor circula, după ieşirea de pe Pasajul „Octav Băncilă”, pe strada Toma Cozma – bulevardul Carol I;

– autobuzele de pe traseul 41 vor circula pe ruta Blocuri Ciurea – Podu Roş – Târgu Cucu – strada Cuza Vodă – strada Vasile Alecsandri – bulevardul Independenţei – Târgu Cucu – Podu Roş – Blocuri Ciurea.

Despre Raliul Iașului

Raliul Iașului Pro-X va începe vineri, 3 septembrie, cu Shakedown și prezentarea oficială a echipajelor. Sâmbătă, 4 septembrie, echipajele vor parcurge șase probe speciale, însemnând câte două treceri pe Sinești (23,3 kilometri), Hadâmbu (14 kilometri) și Păun (8,3 kilometri). Finalul primei zile de concurs va aduce mult așteptata Superspeciala Pro-X Rally Show, programată la ora 19.45 în zona Râpa Galbenă.

Duminică, 5 septembrie, în a doua zi a raliului, concurenții vor trebui să facă două treceri în cadrul probei Dobrovăț, care măsoară 19,5 kilometri. Festivitatea de premiere va avea loc în după-amiaza aceleiași zile, de la ora 16.00.

Organizat din anul 2014, Raliul Iașului este una dintre cele mai importante manifestări sportive din România, fiind desemnat cinci ani la rând drept cel mai bine organizat eveniment automobilistic din țară. Raliul Iașului Pro-X, etapa a 8-a din Campionatul Național de Raliuri Betano, este organizat de XS Motorsport Iași în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Anul acesta evenimentul va fi monitorizat de reprezentanții Federației Internaționale de Automobilism pentru accederea în Campionatul European de Raliuri.

Mai multe informații despre Raliul Iașului sunt disponibile aici: https://raliuliasului.ro/ și aici: https://www.facebook.com/RaliulIasului/ .

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iași

Etichete:
Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene
Fapt divers sâmbătă, 18 octombrie 2025, 10:16

Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene

Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene şi sunt pe locul 5 când vine vorba de mâncarea aruncată la gunoi. Datele...

Românii sunt printre cei mai risipitori cetăţeni ai Uniunii Europene
TAROM lansează o ofertă specială la târgurile de Crăciun din şase oraşe europene, între 24 noiembrie şi 14 decembrie
Fapt divers sâmbătă, 18 octombrie 2025, 08:43

TAROM lansează o ofertă specială la târgurile de Crăciun din şase oraşe europene, între 24 noiembrie şi 14 decembrie

Compania naţională aviatică TAROM lansează o ofertă specială dedicată Sărbătorilor de iarnă spre târgurile de Crăciun din cele mai...

TAROM lansează o ofertă specială la târgurile de Crăciun din şase oraşe europene, între 24 noiembrie şi 14 decembrie
Coregraful britanic Steve Batts: Dansul reprezintă o extensie poetică a mișcării cotidiene
Fapt divers vineri, 17 octombrie 2025, 20:52

Coregraful britanic Steve Batts: Dansul reprezintă o extensie poetică a mișcării cotidiene

Zilele acestea, coregraful Steve Batts se află la Iași, unde susține un workshop la Programul de Studii Coregrafie al Facultății de Teatru de la...

Coregraful britanic Steve Batts: Dansul reprezintă o extensie poetică a mișcării cotidiene
Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia
Fapt divers vineri, 17 octombrie 2025, 10:55

Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia

Un weekend animat te așteaptă la Palas, unde vor avea loc evenimente dedicate întregii familii. De la proiecții spectaculoase până la teatru de...

Spectacol de lumină și energie la Palas: Târgul de Cariere, „Gusturile Toamnei”, festivalul Light UP și concert Delia
Fapt divers marți, 14 octombrie 2025, 11:30

Lansarea oficială a Școlii de Ghizi ATGR, Asociația Turistică Ghizii României, 15 octombrie 2025, Iași

ATGR, Asociația Turistică Ghizii României, are plăcerea de a anunța începerea Școlii de Ghizi, un proiect dedicat formării profesionale a...

Lansarea oficială a Școlii de Ghizi ATGR, Asociația Turistică Ghizii României, 15 octombrie 2025, Iași
Fapt divers vineri, 3 octombrie 2025, 05:04

Noaptea Albă a Galeriilor din Iași, 2025

Noaptea Albă a Galeriilor, organizată local de Asociația Culturală AltIași, se întoarce în galeriile de artă și spațiile expoziționale...

Noaptea Albă a Galeriilor din Iași, 2025
Fapt divers joi, 2 octombrie 2025, 10:44

Portret de cineast la Cinema Ateneu: Nadav Lapid, o voce a disidenței

Câștigător al Ursului de aur la Berlin și al Grand Prix-ului la Cannes, regizorul Nadav Lapid este unul dintre cele mai interesante voci ale...

Portret de cineast la Cinema Ateneu: Nadav Lapid, o voce a disidenței
Fapt divers joi, 2 octombrie 2025, 06:45

FITPTI 2025: 9 zile despre „Putere și vulnerabilitate”

Timp de 9 zile (2-8 octombrie, Prolog 20 și 27 septembrie), peste 400 de participanți vor evolua în peste 25 de locuri din oraș în programul...

FITPTI 2025: 9 zile despre „Putere și vulnerabilitate”