Ascultă Radio România Iași Live

Mickey Mouse vine la Bucureşti

Publicat de isoreanu, 28 noiembrie 2014, 09:48

Mickey Mouse şi gaşca sa de prieteni – Minnie Mouse, Donald Duck şi Goofy – sosesc în România pentru a participa la spectacolul muzical “Disney Live! Mickey’s Music Festival”, care se va desfăşura în perioada 22-26 aprilie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului.

Astfel, spectatorii se vor putea bucura live de cele mai cunoscute piese de pe coloanele sonore ale unor superproducţii Disney, precum „Aladdin”, „Mica Sirena” şi „Toy Story”, reorchestrate pe ritmuri de rock, pop, reggae, hip-hop, jazz şi country, în interpretarea originală a celor mai iubite personaje Disney.

Produs de Feld Entertainment şi organizat de Amphitrion, Disney Live! Mickey’s Music Festival se va desfăşura în perioada 22 – 26 aprilie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti, şi îşi propune să fie una dintre cele mai intense experienţe de concert pentru întreaga familie, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
„O piesă poate emoţiona milioane de oameni din întreaga lume, iar Disney a fost încă de la început liderul acestui concept, transformând muzica în principalul ingredient al poveştilor nemuritoare”, a declarat Kenneth Feld, producător şi CEO al Feld Entertainment. „În cadrul Disney Live! Mickey’s Music Festival, petrecem alături de personajele Disney pe ritmurile incendiare ale celor mai cunoscute piese din clasamentele muzicale. Ne dorim ca toţi spectatorii să rămână cu amintiri de neuitat şi să fredoneze aceste melodii memorabile mult după încheierea spectacolului”, a mai spus acesta.

Mickey’s Music Festival aduce în prim-plan peste 25 de personaje, vedete ale mult îndrăgitelor superproducţii Disney. Spectacolul debutează cu o proiecţie care prezintă agitaţia din culise, care va fi prezentată pe scenă în timp ce Mickey Mouse îşi întâmpină oaspeţii la concertul său. În scurt timp, participanţii vor fi transportaţi spre o lume nouă care va abunda în ritmuri antrenante de hip-hop, acrobaţii spectaculoase, covoare zburătoare şi transformări magice alături de Aladdin, Jasmine şi Genie. Sub apă, publicul se va întâlni cu Ariel, Sebastian şi prietenii lor pentru o serie de mişcări pe ritmuri reggae. Familia şi prietenii vor ţine pasul de dans alături de Woody, Buzz şi Jessie care le vor arăta cele mai amuzante ritmuri boggie în stil rodeo. Fiecare spectator poate deveni membru al trupei în timpul scenelor interactive din care nu vor lipsi baloane uriaşe, dar şi personajele Disney care vor dansa prin public alături de cei prezenţi, într-un concert al celor mai iubite staruri Disney, se mai arată în comunicatul citat.
„Am creat un show în care spectatorii vor putea să interacţioneze cu vedetele Disney”, a spus Alana Feld, producător şi vicepreşedinte Feld Entertainment. „Fiecare moment al show-ului conţine elemente de interacţiune personală în care spectatorii vor intra în armonie cu personajele, vor dansa, vor râde şi se vor simţi nemaipomenit de bine alături de acestea”, a completat aceasta.

Biletele vor fi disponibile începând de joi, în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, librăria Mihai Eminescu, dar şi online, pe www.myticket.ro, cu preţuri de la 75 de lei. (mediafax/ Foto disneyinfinity.wikia.com)

Etichete:
Rezidențele Șotron, ediția a V-a
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:58

Rezidențele Șotron, ediția a V-a

Muzeul Național al Literaturii Române Iași împreună cu Asociația ACVO anunță lansarea înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a programului...

Rezidențele Șotron, ediția a V-a
TEATRU trece BACUL continuă cu un nou titlu
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:34

TEATRU trece BACUL continuă cu un nou titlu

Proiectul de lecturi performative TEATRUL trece BACUL adaugă în listă un nou titlu. MOARA CU NOROC de Ioan Slavici a fost pus în scenă de...

TEATRU trece BACUL continuă cu un nou titlu
Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:27

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri

Ateneul Național din Iași invită tinerele voci ale teatrului românesc să transforme literatura școlară într-o experiență scenică inedită....

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:18

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu

O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că județul Iași județul Iași se numără printre liderii...

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Fapt divers vineri, 20 martie 2026, 06:25

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest

Observatorul european Copernicus a avertizat joi că un episod semnificativ de poluare a aerului cu particule fine este aşteptat în următoarele...

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 12:32

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor

Pe 26 aprilie 2026, comunitatea ieșeană este invitată să celebreze ediția aniversară – 10 ani – a Semimaraton Iași, cel mai mare eveniment...

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 10:41

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului   Articolul 1 – Testimoniu (1) Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără...

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 08:38

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film

Thrillerul ‘One Battle After Another’ a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, obţinând în total şase trofee la gala...

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film