#InfoEconomic: Profesor universitar doctor Cristian Popescu, despre efectele lipsei unui plan național de redresare: „în momentul în care se sistează finanțarea pe fonduri europene, imediat apare și o creștere mai puternică a riscului de țară”

Publicat de hdaraban, 18 iunie 2025, 16:33

Este a doua jumătate a lunii iunie, problemele de ordin economic ale României persistă și se adâncesc pe fondul lipsei unor măsuri clare. Acestea ar trebui să vină în întâmpinarea derapajelor tot mai periculoase ce sunt semnalate în gestionarea cheltuielilor publice. Câteva date relevante: deficitul, la finalul lunii mai, era de aproape 3% din PIB, aproximativ 56 de miliarde de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor.

Mergând pe acest fir, pentru finalul acestui an, guvernul și președintele au propus o țintă de maximum 7% din PIB pentru deficit, cu unele voci considerând o ținte realistă de 7,5%. În schimb, Comisia Europeană și agențiile de rating, precum Moody’s și Fitch, estimează că deficitul real din acest an va fi undeva între 8,4 și 8,6%.

De adăugat și că România a înregistrat una dintre cele mai rapide creșteri a datoriei publice din Uniunea Europeană, plus 5,9 puncte procentuale între 2023 și 2024.

Pe fondul unui deficit bugetar mare, datoria se accentuează, generând preocupări inclusiv în plan european.

Cu aceste pe fundal, la #InfoEconomic, Horia Daraban  a discutat cu domnul profesor universitar doctor Cristian Popescu, prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

În dialogul cu Horia Daraban, invitatul a oferit justificări pentru situația în care se află România, una care este foarte aproape de criză economică.

Mai mult, profesorul, și-a exprimat opinia potrivit căreia, nu creșterea de taxe și noi impozite reprezintă soluția pentru lipsa banilor la buget, ci, mai degrabă, o reformă structurală temeinică. Aceasta poate viza, un guvern cu mai puține ministere, dar mai ales o evaluarea și o reducere a fenomenului risipei banului public.

Referitor la pericolul nerealizării unui plan de redresare, Cristian Popescu precizează că acesta aduce și  riscul real al sistării finanțîrii din fonduri europene, iar „asta se transpune imediat într-o creștere și mai puternică a riscului de țară, ceea ce va însemna, bineînțeles, o finanțare mult mai costisitoare a datoriei externe, adică a banilor pe care noi îi luăm cu împrumut zi de zi de pe piețele externe.”

 Horia Daraban: Domnule profesor, a mai fost România â decembristă într-o astfel de situație?

Cristian Popescu: Nu, cu siguranță, pe un asemenea deficit, nu a mai fost. România a mai fost în ultimii 30 de ani în situații complicate destul de des, dar nu într-o astfel de situație, pentru că este o noutate și pentru noi să ne finanțăm atât de mult din datorie și să lungim cheltuielile dincolo de ceea ce înseamnă o valoare oarecum rezonabilă pentru orice țară. A trăi în permanență din datorie poate părea bine pentru moment, dar după cum se vede, vine un moment al scadenței când trebuie să returnăm datoriile sau, cum este cazul de față, să nu mai avem de unde lua bani pentru a trăi din continuare la fel de bine.

Horia Daraban: Până la urmă, este o criză economică ce are la bază mai mulți factori, inclusiv externi, sau e o criză a modului defectuos în care este condusă țara?

Cristian Popescu: Ați punctat foarte bine, pentru că e o suprapunere. Nu-i neapărat, nu suntem încă în ceea ce înseamnă o criză economică. Din punctul meu de vedere, deși mulți vehiculează, suntem în criză, nu, ne apropiem. Probabil că ne va lovi cât de curând, dar ne va lovi cu forță pentru că se suprapun mai multe dezechilibre majore. Este dezechilibru intern, acesta al deficitul despre care vorbim, este un dezechilibru inflaționist, parcurgem o situație de inflație și uite că nimeni mai vorbește acum de inflație, ultima lună peste 5%, ceea ce este destul de serios.

Vorbim despre o criză internațională, plecată în primul rând de la ciclicitatea economică, dar în al doilea rând, de la conflictele care perturbă echilibrul economic.

Vedem că piețele sunt oarecum haotice din cauza evenimentelor care se succed cu o repeziciune extraordinară. Mai avem și acest lider extrem de acid și imprevizibil. Este vorba despre Donald Trump, care în permanență găsește motiv să mai perturbe puțin piețele.

Vorbim despre o perioadă de incertitudine geopolitică și, sigur, mai sunt și alte elemente care converg spre ceea ce înseamnă suprapunere de dezechilibre.

Și atunci probabil, România, cât de curând, va intra într-o astfel de situație. Sigur că o să mă întrebați dacă este evitabilă. Nu știu dacă este evitabilă, dar se pot lua măsuri care să atenueze variațiile negative, care s-ar putea produce în lipsa acestora. De aceea, prin ceea ce se întâmplă la ora actuală, sper să se ajungă la un consens politic, în primul rând, cât de rapid, pentru a putea trece la luarea măsurilor respective cu toată forța necesară, pentru că ,altfel, sigur că lucrurile nu stau prea bine.

Horia Daraban: În sensul celor precizate de dumneavoastră, ce tip de măsuri considerați necesare pentru corectarea derapajelor despre care am vorbit și în introducerea dialogului nostru? Pe lângă o enumerare, vă invit să spuneți și filozofia, o frână bruscă sau măsuri de corectare a deficitului pe termen lung.

Cristian Popescu: În economie există așa anumitele măsuri prociclice și măsuri anticiclice economice. Cele prociclice sunt cele care urmează trendul creșterii economice, trendul economic și care încurajează evoluția acestuia.

Măsurile anticiclice sunt cele care, dimpotrivă, pun frână, pentru că nici perioadele de expansiune rapidă nu sunt bune, pentru că permit acumularea de tensiuni foarte puternice. După cum aici înțelege toată lumea, perioadele negative, perioadele de descreștere economică nu sunt nici ele deloc bune. De aceea, în general, aduni bani când îți merge bine, mărind fiscalitatea într-un fel sau micșorând cheltuielile și, implicit, vei avea bani ca să cheltuiești în situații în care economia nu va merge bine.

Noi nu suntem în această situație, nu avem bani. Acum ar trebui să avem bani, ar trebui să avem excedent bugetar. Din păcate, avem deficit bugetar și nu unul neglijabil, ci unul enorm, care îngrijorează pe toată lumea.

Prin urmare, ce ar fi de făcut?

Văd că se discută și toți vedem și urmărim cu sufletul la gură ce soluții se propun: măriri de taxe, mărire de TVA, măriri de accize, măriri de impozite pe venituri, măriri peste tot. Dacă e posibil, să mărim la maximum posibil fiscalitatea în așa fel încât să adunăm bani la buget, ceea ce din punctul meu de vedere este o foarte mare greșeală; o foarte mare greșeală, pentru că, în situația în care economia a crescut doar cu puțin peste 1% și este estimat până la sfârșitul anului să crească cu cel mult 1,3%, estimarea aparține Fondului Monetar Internațional, probabil că ar fi nevoie de investiții.

Ori, în momentul în care mărești impozitele, taxele, bani de investiție nu vor mai fi. Înclinația către investiții scade în asemenea situații. Nu mai vorbesc de faptul că va scădea și consumul. Bine, este loc, este spațiu de unde consumul să scadă, mai ales că el este bazat foarte mult pe importuri, și atunci probabil asta n-ar fi neapărat un element absolut negativ, dar din perspectiva echilibrului economic, a logicii macroeconomice, consumul alături de investiții pun umărul la ceea ce înseamnă creșterea economică. Ori fiscalitatea le diminuează pe amândouă; pe de-o parte, scădem consumul, pe de altă parte, scădem investițiile și atunci ne putem aștepta la o evoluție negativă per ansamblul economiei, adică la o descreștere economică în perioada următoare, respectiv în 2026; adică, intrarea, ceea ce înseamnă din punct de vedere tehnic, în recesiune. Așadar, nu creșterii impozitelor și taxelor.

Horia Daraban: Este reforma structurală o soluție în acest sens?

Cristian Popescu: Absolut, despre asta este vorba, pentru că, dacă ne uităm la structura bugetului, a modului în care bugetul e țării, a moduli în care sunt cheltuiți banii, vedem că foarte mulți bani merg pe ceea ce înseamnă, pe de o parte, funcționarea statului, pe de altă parte, tot felul de cheltuieli sociale, de multe ori, inutile. Ca o paranteză aici, pentru că fac parte din educație și mă interesează în mod deosebit acest sector, stăteam de vorbă zile trecute cu director de liceu și mi-a spus că, din punctul lui de vedere, tot acest sistem de burse de merit este foarte prost gândit, pentru că ajung să ia burse de merit și copiii care nu au nicio treabă cu meritele școlare; adică cu medii de șase ajung să ia bursă de merit. Bine, o reducere aici nu ar fi un mare lucru, dar am dat un exemplu.

Sunt probabil mii de astfel de exemple unde banii sunt alocați cu generozitate socială. Din ce cauze? Probabil că, bănuim cu toții, din cauze electorale, din cauza care țin de ceea ce înseamnă procesul de vot. Dar am trecut peste asta, e momentul să tăiem din toate părțile în așa fel încât să ne fie bine. Dar nu să tăiam fără cap, adică tăierea, așa cum se vorbește acum, tăierea salariilor, tăierea, știu eu, a pensiilor. Nu ar fi în niciun caz o soluție, pentru că ar duce la un alt tip de instabilitate, instabilitatea socială.

Prin urmare, avem nevoie ca în continuare deciziile să țină seama și de latura socială. Așa încât, practic, viitorul guvern ar trebui să se gândească foarte clar la ceea ce vor românii: vor un aparat de stat mai flexibil și mai mic, vor un număr de funcționari publici mult redus și mult mai eficienți. Vor un sistem în care hoția, și când spun hoția spun neplata taxelor, chiar și în sectorul privat să fie restrânsă, adică cei vinovați de neplata taxelor la nivelul actual să fie forțați să-și plătească taxele; nu amendați cu sume derizorii și după aceea trecem mai departe; sau pentru fraude de zeci de milioane, sute de milioane de euro, vedem, se fac două, trei luni de închisoare și după aceea este eliberat și pleacă fericit în alte părți ca să-și traiască visul frumos pe bază banilor furați.

Nu asta însemnă dreptate socială, după cum nu asta înseamnă simpatia poporului pentru cei care ne conduc.

Așadar, practic, reforma va trebui să vizeze structura statului, modul în care este gândit aparatul de stat și modul în care sunt gândite cheltuielile sale.

Și al doilea aspect foarte important aici ar trebui sa vizeze modul în care sunt colectate taxele actuale. Este adevărat, nu avem un sistem sau un grad de impozitare foarte mare. Cine spune lucrul acesta este de rea credință. Afacerile în România nu sunt taxate așa cum sunt taxate în foarte multe țări din Uniunea Europeană. Munca, din păcate, este taxată, într-adevăr, foarte mult, cu aproape 42%, ceea ce este oarecum anormal. Sunt țări din Europa în care munca este taxată și mai mult decât atât, dar avem bune exemple în care munca este taxată mult mai puțin, majoritatea poverii fiscale mergând către ceea ce înseamnă afaceri, profituri și așa mai departe.

Prin urmare, iată că avem soluții, dar toate aceste soluții nu pot fi aplicate decât de un guvern responsabil și un guvern care să aibă susținere politică. Fără o susținere politică, n-ar fi posibil să ridici tonul la cei care nu-și plătesc impozitele, la cei ce nu-ști fac treaba în aparatul de stat, nu poți să reformezi ministere, nu poți reduci numărul de ministere.

Probabil că am putea să funcționăm ca în perioada interbelică cu un număr de 10-12 ministere, care ar putea să acopere tot ceea ce înseamnă funcționalitatea unui stat. Pentru că ministerul înseamnă bugete, înseamnă număr de funcționari, înseamnă, cu alte cuvinte, salarii, înseamnă tot felul de interese și așa mai departe.

Plus că înseamnă o greoaie gestiune a întregului aparat administrativ. Deci, iată, soluții există. Înainte de a ne atinge de taxe, înainte de creșterea taxelor, avem alte soluții. Din păcate, ultimele discuții, care ajung prin media către noi arată că viitorii guvernanți se gândesc mai degrabă la creșterea taxelor: la creșterea TVA-ului, la creșterea impozitelor pe salarii, impozitul progresiv, se vorbește din ce în ce mai mult de impozit progresiv, la creșterea de accize etc.

Ori asta este o mare greșeală, din nou, nu numai pentru că nu ne-ar cădea bine nouă, dar logica economică spune următorul lucru: cu cât rata de impozitară este mai mare, cu atât tentația de a trece în economia informală, în economia subterană este mai mare și, prin urmare, printr-un model pe care economiștii îl știu, se numește „curba Laffer”, o creștere a impozitărilor nu va duce la o creștere corespunzătoare a venitului încasat la bugetul de stat, ba dimpotrivă, dacă  se trece de un prag optim, va duce la scăderea impozitelor, descurajând activitatea economică, descurajând plata impozitelor, încurajând frauda fiscală și așa mai departe. Să ne amintim că, atunci când aveam impozit progresiv pe salarii, munca la negru era o practică extrem de des întâlnită în economia românească. La ora actuală, cât de cât, această muncă la negru a scăzut, ne putem da seama de treaba aceasta și din rata scăzuta a șomajului.

Nu vrem să ajungem din nou în anii ‘90 și chiar la începutul anilor 2000 în astfel de sisteme cu impozitări progresive foarte complicate, de altfel, și foarte descurajatoare, atât pentru investitori interni, dar și pentru investitorii externi.

Ori, modelul de dezvoltare al economiei românești s-a bazat pe două aspecte foarte importante, pe doi factori foarte importanți. Pe de-o parte, consumul, și asta nu este neapărat bine, și al doilea factor foarte important au fost investițiile străine. Fără acești doi factor, dar am să mă refer mai ales la al doilea, fără investiții străine, noi nu am fi fost nici măcar la trei sferturi din ceea ce suntem astăzi ca produs intern, dar probabil nici la jumătate, așa încât, practic, avem nevoie să nu alungăm investițiile străine și avem nevoie să încurajăm investițiile interne, pentru că ele sunt cheia creșterii economice.

Horia Daraban: Am invocat, domnule profesor, la începutul dialogului nostru, mai multe cifre: deficit bugetar sub 8% la sfârșitul anului, aceasta ar fi o țintă, ținând cont de ceea ce se întâmplă acum și de ce se prefigurează. E posibil că acest deficit bugetar să rămână sub această cifră?

Cristian Popescu: Făcând câteva calcule simple, ținând cont de faptul că, în primul trimestru, s-a depășit 3% deficit, asta nu prea ne iese. Chiar dacă sunt trimestre sau luni ale anului în care deficitele sunt mult mai mici, și aici este vorba de lunile de vară, unde de obicei ajutoarele sociale sunt mai reduse, unde, de altfel, anumite cheltuieli ale statului sunt mai reduse, totuși, lucrul acesta se recuperează în lunile de iarnă, în lunile de sfârșit de an, unde vin ajutoarele de încălzire, unde vin tot felul de ajutoare și de plăți care trebuie efectuate. Așa încât, este puțin probabil să se ajungă la un deficit de 7% cât ne cere Uniunea Europeană, de 7,5% cât a propus președintele și, cum ați spus, de 8%.

Probabil că și de data aceasta vom depăși 8%, ceea ce aduce un risc enorm, adică suspendarea sau întreruperea fluxului de finanțări de la Bruxelles.

Horia Daraban: De altfel, sunt două întâlniri ale miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană în cadrul ECOFIN, 20 iunie și 8 iulie. România trebuie să prezinte planul de măsuri legat de corectarea acestor derapaje.

Cristian Popescu: Da, dar uite că nu avem un guvern. Ca să faci un plan de măsuri, trebuie, în primul rând, să aibă cine să-l facă. Și planul acesta de măsuri este gândit de către guvern, de către membri guvernului, și în acord, bineînțeles, între toate ministerele, pentru că este vorba de modul de alocare, de reducere de cheltuieli în ministere și așa mai departe, de acceptarea acestor reduceri la nivel social, de un consens social și după aceea comunicăm. Noi încă nu avem un guvern, din păcate, și nici nu se prefigurează, nici măcar în această săptămână să avem un guvern. Ori astăzi este 17 ( n. red. – la momentul interviului), nu prea mai ies socotelile, ar mai rămâne zece zile. În zece zile este greu să credem că vom avea guvern, darămite să avem și un plan de măsuri.

Horia Daraban: Deci pericolul suspendării acordării fondurilor europene este real?

Cristian Popescu: Este iminent, probabil, și asta va însemna o întrerupere de fluxuri de investiții și o stopare a mai tuturor investițiilor pe care le vedem în derulare la ora actuală. E oarecum îngrijorător, dar mai e un al doilea semnal.

În momentul în care se întrerup fondurile europene și se sistează finanțarea pe fonduri europene, asta se transpune imediat într-o creștere și mai puternică a riscului de țară, ceea ce va însemna, bineînțeles, o finanțare mult mai costisitoare a datoriei externe, adică a banilor pe care noi îi luăm cu împrumut zi de zi de pe piețele externe. Oricum, s-a ajuns la dobânzi incredibil de mari, dar ele pot crește în continuare până la nivel nesustenabil. Deocamdată, încă le mai putem suporta, chiar dacă sunt o povară grea. Dar dacă depășesc, să spunem, un 9-10%, deja ele devin nesustenanabile și nu mai are logică să te împrumuți. Și atunci, practic, apare o situație critică.

Să sperăm că nu ajungem acolo, să sperăm că avem oameni care pot să negocieze inclusiv fluxurile de finanțări europene. Iarăși, a câta oară, să apelăm la îngăduința Bruxelles-ului de a ne mai acorda un timp, o perioadă, să susțină guvernanții în așa fel încât să nu dea semnale negative pentru această mișcare naționalist-suveranistă care frământă toată Europa de la un cap până la altul și toată lumea, de altfel, de la un capăt la altul.

Varianta audio a interviului: