Seismul de magnitudine 7,7 din Panama s-a soldat cu 27 de răniţi şi importante pagube materiale
Publicat de Gabriela Rotaru, 10 octombrie 2026, 11:15
Seismul cu magnitudinea de 7,7 grade a declanşat panică vineri în Panama, provocând prăbuşirea unor clădiri şi surparea unor drumuri, în principal în partea centrală a ţării, iar oficialităţile au raportat cel puţin 27 de răniţi, conform celui mai recent bilanţ, transmite sâmbătă AFP.
‘A fost oribil, nu am mai trăit niciodată aşa ceva. Fiica mea a fost blocată la şcoală. Slavă Domnului că suntem bine’, a declarat pentru AFP Juana Alveo, în vârstă de 38 de ani, casieriţă într-un magazin din Penonome, una dintre cele mai afectate zone, la aproximativ 130 de kilometri de epicentru.
Jurnaliştii AFP au observat mai multe clădiri prăbuşite şi o catedrală avariată în acest oraş din provincia Cocle, precum şi în satul pescăresc Santa Catalina din provincia Veraguas.
Cutremurul a avut loc la ora locală 12:56 PM (17:56 GMT), epicentrul fiind situat la 10 km de orăşelul Pitaloza Arriba din provincia Herrera, central-sudică, potrivit Serviciului de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS).
Tonosi, o localitate cu 9.000 de locuitori, este una dintre zonele cele mai afectate. Ministrul Sănătăţii, Fernando Boyd, a indicat că oraşul a fost izolat pe cale terestră de restul lumii.
Până în prezent nu au existat raportări de decese, a declarat pentru AFP şeful Centrului de Operaţiuni de Urgenţă, Rene Garcia.
Potrivit oficialilor de protecţie civilă, cutremurul a provocat 27 de răniţi uşor în toată ţara şi a avariat locuinţe, şcoli, spitale, biserici, clădiri administrative, poduri şi drumuri.
‘Sunt în stare de şoc şi nu am putut ajunge la familia mea’, a declarat pentru AFP Luis Poveda, muncitor la o fabrică din Santiago de Veraguas, în centrul ţării.
‘A fost o nebunie’, a spus Ariel Apolayo, un profesor în vârstă de 46 de ani. ‘Am crezut că (seismul) a fost minor, dar apoi a devenit din ce în ce mai puternic. Automobilele se legănau’, a povestit el.
Autorităţile Canalului Panama au anunţat că această cale navigabilă care leagă oceanele Pacific şi Atlantic, prin care trece 5% din comerţul maritim global, funcţiona ‘normal’. Echipe specializate inspectează instalaţiile sale.
Aeroportul Internaţional Tocumen, un important nod aerian din America Latină, a fost închis temporar, iar mai multe zboruri au fost deviate către alte aeroporturi ca măsură de precauţie, potrivit autorităţii aviaţiei civile.
Preşedintele panamez José Raúl Mulino a vizitat Penonome spre sfârşitul după-amiezii.
‘Ne confruntăm cu un dezastru major’, a declarat el, referindu-se la drumurile care s-au ‘prăbuşit complet’ în zonele cele mai afectate.
Ministerul Educaţiei a ordonat suspendarea cursurilor.
Cutremurul, resimţit timp de aproximativ un minut în ţara cu 4,5 milioane de locuitori, a fost puternic şi în capitala Ciudad de Panama, care nu este obişnuită cu trepidaţiile, unde mii de oameni speriaţi au fugit din clădirile lor, a relatat AFP.
‘Mi-a fost frică pentru că zguduitura a fost foarte puternică şi lungă. Obiecte foarte grele, precum comode, patul şi toate ustensilele de bucătărie, s-au mişcat, iar animalele erau foarte agitate’, a declarat Salomon Andion, în vârstă de 46 de ani, pentru AFP, după ce a părăsit clădirea sa cu 15 etaje pentru a doua oară din cauza replicilor.
Peste o sută de replici au avut loc după cutremurul principal, care a fost resimţit şi în ţara vecină, Costa Rica.
Preşedinţii Columbiei, Ecuadorului şi Guatemalei şi-au exprimat solidaritatea cu Panama şi au spus că sunt pregătiţi să trimită ajutoare, dacă este nevoie.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat pe X că ţara sa este ‘alături de poporul panamez’ şi a anunţat că mobilizează ‘resurse şi personal’ la cererea Panama.
Acest cutremur vine după mai multe cutremure devastatoare din America Latină în ultimele luni, inclusiv unul în Venezuela în iunie şi un altul în vestul Columbiei în august, mai notează AFP. (Agerpres/ FOTO imagine generată cu AI/ ilustrativă)