Ascultă Radio România Iași Live

Coana Chirița vine la Luceafărul!

Coana Chirița vine la Luceafărul!

Publicat de Andreea Drilea, 25 mai 2026, 08:25

Un, deux, trois – aveți „furculisioanele” gata? După alte cinci premiere de la începutul anului până acum (spectacolele-lectură din seria TEATRUL trece BACUL – Ion de Liviu Rebreanu, Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi, Iona de Marin Sorescu și Moara cu noroc de Ioan Slavici; Mica sirenă după C.H. Andersen), un nou titlu îmbogățește afișul permanent al instituției. 

Realizată de regizorul Ion Ciubotaru, punerea în scenă urmează textul clasic semnat de Vasile Alecsandri – CHIRIȚA ÎN PROVINȚIE – și se oprește asupra actului I, prezentat într-o montare de 60 de minute recomandată spectatoarelor și spectatorilor cu vârsta de peste 12 ani. Amestec savuros de regionalisme „moldave” și calcuri franțuzești, limbajul personajelor oglindește contradicțiile unei lumi în schimbare, în care vechiul și noul se ciocnesc frecvent, iar lumea este pusă în mișcare de forme diverse de progres, care nu sunt, însă, completate și de un fond pe măsură. Antrenante și pline de forță, momentele muzicale de grup interpretate din partiturile lui Alexandru Flechtenmacher animă scena și punctează accentele comice și contrastele ironice ale spectacolului, iar dinamicile construite între personaje captivează și țin publicul într-un zâmbet de la un capăt la altul al reprezentației. Scenografia găsește soluții ingenioase pentru a reda atmosfera de pe faimoasa moșie Bârzoieni, fiind gândită pentru a permite prezentarea spectacolului și în spații alternative, inclusiv în aer liber. „Intenția repertorială este atragerea unor categorii diverse de public, a acelor spectatori care resimt nevoia unei comedii canonice montată într-o versiune fără actualizări evidente. Actualitatea e în textul dramatic, în construcția personajelor, în ridicolul pe care îl vedem atât de frecvent în jurul nostru: mimetismul, superficialitatea, dorința de a epata cu orice chip, inadecvarea, decalajul dintre ceea ce vrei să pari și ceea ce ești cu adevărat. Teatrul ironizează cusururile oamenilor, atrăgând astfel atenția asupra lor și contribuind, sper, la îndreptare.” precizează teatrologul Oltița Cîntec, managerul Teatrului Luceafărul Iași.

 Din distribuția spectacolului fac parte: Liliana Mavriș Vârlan (Chirița), Cezar Ichim (Guliță), Carmen Mihalache (Luluța), Ionela Arvinte (Safta), Dragoș Maftei (Domnul Șarl), George Cocoș (Leonaș), Sebastian Pricop (Ion), Cătălin Cucu, Adi Diaconu (Jandarmi), Gabriela Andrei, Cătălin Cucu, Iulia Deloiu Trif, Adi Diaconu, Paul Sobolevschi (Țărani). Elementele scenografice au fost realizate de Constantin Butoi.

„Am ascultat de mică vechile înregistrări ale Chiriței – știam cupletele muzicale, inflexiunile vocii domnului Miluță Gheorghiu. Nu m-am gândit niciodată că mi s-ar potrivi mie rolul, că aș putea să-l joc. Dincolo de provocarea comică, nu pot să nu admir la Chirița curajul de a încerca tot ce e nou, de a-și forța limitele cu riscul de a fi caraghioasă și de a stârni râsul celor din jur. Chirița este o privire în trecut, dar poate că dorințele ei, pasiunea pentru tot ce-i la modă reflectă un pic și societatea noastră. Dacă ar trăi azi, Chirița ar face politică, ar zbura cu parapanta, și-ar injecta Botox, și-ar face cumpărături în Dubai”, spune actrița Liliana Mavriș Vârlan, care o interpretează.

Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 30 mai, ora 18. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilet.ro sau de la casieria Teatrului.

Invitați speciali la acest eveniment sunt 30 de vârstnici de la Căminul de Pensionari „Sf. Paraschiva” din Copou. „Nu e prima oară când îi avem spectatori cu bilete de favoare, arta teatrală trebuie să aducă oamenii împreună, să fie un spațiu al generozității, incluziunii și bucuriei de a dărui emoție. E esențial să nu-i uităm pe cei care sunt bunicii noștri!”, a mai adăugat Oltița Cîntec.

Emisiune numismatică – seria „Pictori români” – Nicolae Tonitza
Evenimente vineri, 21 august 2026, 11:25

Emisiune numismatică – seria „Pictori români” – Nicolae Tonitza

Începând cu data de 24 august 2026, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint dintr-o nouă serie,...

Emisiune numismatică – seria „Pictori români” – Nicolae Tonitza
Concertul „Melancholia” la Grădina Botanică „Anastasie Fătu”: un Stradivarius de colecție și note de tango argentinian pentru a saluta ultima noapte de vară
Evenimente vineri, 21 august 2026, 06:47

Concertul „Melancholia” la Grădina Botanică „Anastasie Fătu”: un Stradivarius de colecție și note de tango argentinian pentru a saluta ultima noapte de vară

Pe 31 august, de la ora 19:30, concertul „Melancholia” marchează o premieră absolută la Iași: debutul virtuozului italian Giancarlo Palena,...

Concertul „Melancholia” la Grădina Botanică „Anastasie Fătu”: un Stradivarius de colecție și note de tango argentinian pentru a saluta ultima noapte de vară
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Sibiu 2026
Evenimente joi, 20 august 2026, 06:34

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Sibiu 2026

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Sibiu 2026 (17 august 2026) Cea de a doua ediție estivală din acest an a Târgului de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – ediția Sibiu 2026
Muzica clasică cucerește nopțile de vară: Trei concerte magice cu intrare liberă aduse de Filarmonica „Moldova” la Amfiteatrul Palas!
Evenimente miercuri, 19 august 2026, 06:07

Muzica clasică cucerește nopțile de vară: Trei concerte magice cu intrare liberă aduse de Filarmonica „Moldova” la Amfiteatrul Palas!

Filarmonica „Moldova” din Iași transformă serile de august în adevărate sărbători ale sunetului și eleganței, reluând seria...

Muzica clasică cucerește nopțile de vară: Trei concerte magice cu intrare liberă aduse de Filarmonica „Moldova” la Amfiteatrul Palas!
Evenimente luni, 17 august 2026, 12:41

Teatrul Luceafărul Iași încheie vacanța

O binemeritată vacanță artistică a urmat stagiunii 2025-2026, una de succes pentru Teatrul Luceafărul Iași.  Reușitele sunt cuantificate...

Teatrul Luceafărul Iași încheie vacanța
Evenimente luni, 17 august 2026, 10:17

(AUDIO) Catedrala care a unit generații: 200 de ani de memorie, credință și lumină

La Iași, în ziua de sâmbătă, 8 august 2026, începând cu ora 11 și 30 de minute, în Sala Sinaxar din incinta Muzeului Mitropolitan s-a...

(AUDIO) Catedrala care a unit generații: 200 de ani de memorie, credință și lumină
Evenimente luni, 17 august 2026, 10:04

Concert aniversar „Enescu 145” la Botoșani

Muzeul Județean Botoșani, prin Muzeul Memorial „George Enescu” Dorohoi, vă invită la concertul aniversar „Enescu 145”, care va avea loc...

Concert aniversar „Enescu 145” la Botoșani
Evenimente luni, 17 august 2026, 10:00

Dublă lansare de CD – Poezie, muzică și Inteligență Artificială la Piatra-Neamț

PREMIERĂ LA PIATRA-NEAMȚ: POEZIA ÎNTÂLNEȘTE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎNTR-O DUBLĂ LANSARE DE CD   Piatra-Neamț, 28 august 2026, ora 19:00...

Dublă lansare de CD – Poezie, muzică și Inteligență Artificială la Piatra-Neamț