Ascultă Radio România Iași Live

Parlamentare Republica Moldova: Secţiile de votare sunt deschise şi alegătorii sunt aşteptaţi la urne până la ora 21:00

Parlamentare Republica Moldova: Secţiile de votare sunt deschise şi alegătorii sunt aşteptaţi la urne până la ora 21:00
Foto: oplus_1114130

Publicat de Andreea Drilea, 28 septembrie 2025, 11:35 / actualizat: 28 septembrie 2025, 17:27


UPDATE ora 17:30 – Până în prezent, nu există niciun risc care să perturbe procesul electoral pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, a informat, duminică, Poliţia Română, care, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, a desfăşurat verificări specifice, după primirea unui e-mail cu privire existenţa unor dispozitive explozive la secţiile de votare.

‘Structurile competente au demarat imediat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situaţiei. Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliţia Română, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală. Până în prezent, nu există niciun risc care să perturbe procesul electoral’, potrivit unei precizări a IGPR.

Instituţiile abilitate gestionează, conform atribuţiilor legale, desfăşurarea în condiţii de siguranţă a procesului de votare, a indicat sursa citată.

‘Tratăm cu seriozitate orice sesizare, iar, în funcţie de rezultatele verificărilor, vor fi luate măsurile legale’, a transmis IGPR.

Peste 44% din electoratul Republicii Moldova a votat până la această oră la alegerile parlamentare, în care se înfruntă partidul guvernamental pro-european Acţiune şi Solidaritate şi mai multe formaţiuni filoruse.

UPDATE ora 15:00 – Alarme cu bombă au fost anunţate, duminică, în mai multe oraşe europene unde au fost organizate secţii de votare pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, au anunţat reprezentanţii Executivului de la Chişinău.

Potrivit acestora, aceste cazuri s-au înregistrat la Roma, Genova (Italia), Bucureşti (România), Ashville (SUA), Alicante (Spania) şi Bruxelles (Belgia).

‘Alertele cu bombă au început exact cum au atenţionat autorităţile anterior că se va întâmpla ca parte a asaltului Federaţiei Ruse asupra procesului electoral din Republica Moldova. Instituţiile statului s-au pregătit pentru acest scenariu, am stabilit proceduri clare şi cooperăm cu partenerii noştri din alte state pentru ca procesul electoral să nu aibă de suferit. Rugăm toţi cetăţenii să asculte recomandările autorităţilor, informaţiile oficiale şi să continuăm votul cinstit’, au transmis oficialii Guvernului din R. Moldova.

Aceştia mai precizează că toate ‘camerele de supraveghere a proceselor electorale amplasate în secţiile de votare sunt funcţionale şi ţin sub observaţie instrumentele electorale pentru ca acestea să rămână intacte până la reluarea proceselor de vot’.

Peste 35% din electoratul Republicii Moldova a votat până la această oră la alegerile parlamentare, în care se înfruntă partidul guvernamental pro-european Acţiune şi Solidaritate şi mai multe formaţiuni filoruse.

Potrivit datelor centralizate, domină ca prezenţă segmentele de vârstă de peste 46 de ani.

Peste 1.900 de persoane au votat până la această oră în cele trei secții de votare deschise la Iași.

Autoritățile precizează că procesul de votare se desfășoară fără incidente majore.

Cea mai aglomerată secție rămâne cea de la Casa de Cultură a Studenților.

Acolo, alegătorii așteaptă la rând pentru a-și exercita dreptul de vot. Fluxul de participanți este monitorizat permanent de autorități.

Colega noastră, Natalia Ciumac, a stat de vorbă cu câțiva dintre alegători:

Secţiile de votare sunt deschise în Republica Moldova duminică şi peste 3,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne în cadrul alegerilor parlamentare.

Prezența la vot în timp real AICI

Au fost deschise 2.274 de secţii de votare, dintre care 1.961 – pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în Transnistria (12 secţii). Pentru diasporă au fost deschise 301 secţii în 45 de ţări.

Procesul de vot se desfăşoară între orele 07:00 şi 21:00, iar scrutinul va fi valid dacă la urne se va prezenta cel puţin o treime din alegătorii înscrişi în liste.

Pe buletinele de vot tipărite pentru acest scrutin figurează 23 de concurenţi electorali: 15 partide politice, 4 blocuri electorale şi 4 candidaţi independenţi. Pragurile electorale necesare pentru accederea în Parlament sunt 5% pentru partide politice, 7% pentru blocuri electorale şi 2% pentru candidaţi independenţi.

Secțiile vor fi deschise între ora 07:00 și 21:00.

📍 București (5): Aleca Alexandru 40; Str. Emil Pangrati 12; Str. Stavropoleos 6; Str. Eugeniu Carada 1; Șos. Pavel D. Kiseleff 3.

📍 Iași (3): Str. Vasile Conta 30; Bd. Dimitrie Mangeron 73; Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 64.

📍 Bacău (1): Calea Mărășești 157.

📍 Baia Mare (1): Bd. Unirii 16.

📍 Brașov (2): Str. Memorandumului 39; Bd. Eroilor 7.

📍 Cluj-Napoca (2): Piața Lucian Blaga 1-3 (ambele secții).

📍 Constanța (1): Bd. Mamaia 124.

📍 Craiova (1): Str. Alexandru Ioan Cuza 13.

📍 Galați (1): Str. Domnească 47.

📍 Oradea (1): Calea Armatei Române 17.

📍 Sibiu (1): Str. Zaharia Boiu 1.

📍 Suceava (1): Str. Universității 13.

📍 Timișoara (2): Str. Cluj 12; Aleea Studenților 2.

📍 Târgu Mureș (1): Str. Köteles Sámuel 6.

Pentru a vota, cetățenii moldoveni trebuie să prezinte unul dintre următoarele documente:

1. carte de identitate sau buletin de identitate al Republicii Moldova;

2. carte ori buletin de identitate provizoriu;

3. pașaport moldovenesc (valabil sau expirat).

 

AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA
Internaţional duminică, 22 februarie 2026, 08:31

Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea...

Preşedintele Trump creşte noua taxă vamală de la 10% la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă a SUA
România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Internaţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:35

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028

România va fi în toamna anului 2028 țară invitată de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt, la cea de-a 80-a ediție a...

România, invitata de onoare a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt din 2028
Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump
Internaţional sâmbătă, 21 februarie 2026, 08:31

Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump

UPDATE: 22.00 – Președintele american, Donald Trump, a declarat vineri că va impune un tarif vamal global de 10% pentru 150 de zile, pentru...

Curtea Supremă a SUA a anulat tarifele globale impuse de Donald Trump
Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii
Internaţional vineri, 20 februarie 2026, 06:53

Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii

UPDATE: Președintele a declarat în cadrul unei conferințe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul pentru Pace, că România...

Nicușor Dan, declarații după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii
Internaţional marți, 17 februarie 2026, 10:04

Medicii din Spania au intrat în grevă

Medicii din Spania au intrat în grevă până vineri, nemulţumiţi că Guvernul le ignoră revendicările. Potrivit corespondentului Radio România...

Medicii din Spania au intrat în grevă
Internaţional marți, 17 februarie 2026, 05:43

UE vrea să reducă la jumătate numărul deceselor în accidente rutiere

Uniunea Europeană își menține angajamentul de a reduce la jumătate, față de 2019, numărul deceselor provocate de accidente rutiere, până...

UE vrea să reducă la jumătate numărul deceselor în accidente rutiere
Internaţional sâmbătă, 14 februarie 2026, 11:01

Conferinţa de Securitate de la Munchen: SUA sunt pregătite să ‘reinstaurareze ‘ordinea mondială, afirmă Marco Rubio

Statele Unite, sub conducerea preşedintelui Donald Trump, sunt pregătite să treacă la ”reinstaurarea” ordinii mondiale, a declarat...

Conferinţa de Securitate de la Munchen: SUA sunt pregătite să ‘reinstaurareze ‘ordinea mondială, afirmă Marco Rubio
Internaţional sâmbătă, 14 februarie 2026, 08:32

Donald Trump: Rusia vrea să facă o înțelegere, iar Zelenski va trebui să se miște

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va rata o oportunitate de pace dacă nu...

Donald Trump: Rusia vrea să facă o înțelegere, iar Zelenski va trebui să se miște