Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: Trei medici de la Secţia ATI pentru COVID de la SCJU au fost detaşaţi la Bucureşti

Galaţi: Trei medici de la Secţia ATI pentru COVID de la SCJU au fost detaşaţi la Bucureşti

Publicat de Gabriela Rotaru, 11 noiembrie 2020, 17:36

Trei medici de la Secţia ATI pentru COVID a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) ‘Sf Apostol Andrei’ din Galaţi, care este supraaglomerată şi a fost extinsă de două ori până acum, au fost detaşaţi la Spitalul ‘Marius Nasta’ din Bucureşti, a declarat, miercuri, managerul unităţii medicale, Alina Dobrea.

Potrivit acesteia, Secţia ATI COVID a spitalului a avut iniţial 9 paturi, care au fost suplimentate la 12 săptămâna trecută, iar de două zile la 14. Din cele 14 persoane internate, opt sunt intubate, iar şase primesc oxigen prin mască. Medicii care au rămas în secţie sunt nevoiţi să suplimenteze numărul de gărzi.

‘Avem 14 pacienţi pe care îi tratăm în continuare, chiar dacă avem raportate 12 paturi. Dacă vor mai veni pacienţi, îi vom trata aşa cum putem, extindem secţia până nu ştim până când. Nu sunt paturi pe holuri, sunt aduse paturi din secţia ATI non-COVID, paturi puse în saloane, apoi sunt cuplate paturile la rampele de O2, totul se face pe repede înainte. Nu refuzăm niciun pacient pentru că oricum nu au şanse să fie transferaţi în altă parte, paturile sunt mai apropiate, sunt aduse şi butelii de O2. Şi totuşi, în această situaţie, am primit un ordin de detaşare pentru trei medici ATI către ‘Marius Nasta’, în condiţiile în care chiar aveam nevoie de aceşti medici. Medicii noştri, cei rămaşi, sunt nevoiţi să suplimenteze numărul de gărzi pe care îl făceau în mod normal. Am anunţat DSP Galaţi să ne suplimenteze, să ne transfere medici ATI din Galaţi, din alte spitale. Nu am primit nici un răspuns până acum. Nimeni nu ne întreabă, nu ne-au întrebat nici când ne-au luat medicii’, a spus managerul Alina Dobrea.

DSP Galaţi a comunicat că a primit solicitarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dar că deocamdată nu s-a rezolvat nimic.

‘Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ a solicitat medici în specialitatea ATI de la alte două spitale din judeţ, Spitalul CFR şi Spitalul Municipal Tecuci. Noi am făcut demersurile către aceste spitale şi aşteptăm răspunsul şi în funcţie de răspunsurile primite, vom declanşa procedurile ulterioare’, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi, Ani Nistor.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Galaţi au fost raportate 63 de noi cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19, dar şi şapte decese. De la începutul pandemiei au fost înregistrate 7.245 de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 231 au murit. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Neamţ: Parade medievale, tabere cavalereşti, demonstraţii de luptă şi concerte live la Zilele Cetăţii Neamţ
Regional sâmbătă, 12 iulie 2025, 07:06

Neamţ: Parade medievale, tabere cavalereşti, demonstraţii de luptă şi concerte live la Zilele Cetăţii Neamţ

Parade medievale, tabere cavalereşti, demonstraţii de luptă şi concerte live sunt doar câteva dintre manifestările care vor avea loc la Zilele...

Neamţ: Parade medievale, tabere cavalereşti, demonstraţii de luptă şi concerte live la Zilele Cetăţii Neamţ
COD GALBEN de instabilitate atmosferică în zonele de munte ale județelor Neamț, Bacău și Vrancea
Regional vineri, 11 iulie 2025, 12:42

COD GALBEN de instabilitate atmosferică în zonele de munte ale județelor Neamț, Bacău și Vrancea

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 11 iulie, ora 12 – 11 iulie, ora 22 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică...

COD GALBEN de instabilitate atmosferică în zonele de munte ale județelor Neamț, Bacău și Vrancea
Galaţi: Parc fotovoltaic în valoare de 21 milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Regional vineri, 11 iulie 2025, 12:40

Galaţi: Parc fotovoltaic în valoare de 21 milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi

Primăria municipiului Galaţi informează astăzi că a fost atribuit, în urma unei licitaţii publice, contractul privind amenajarea, cu fonduri...

Galaţi: Parc fotovoltaic în valoare de 21 milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Pașcani: Târgul Meşterilor Populari
Regional vineri, 11 iulie 2025, 12:30

Pașcani: Târgul Meşterilor Populari

Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pașcani, Muzeul Municipal din...

Pașcani: Târgul Meşterilor Populari
Regional vineri, 11 iulie 2025, 07:02

Cinema Ateneu Iași suplimentează proiecțiile din luna iulie la Rooftop Cinema

Cinema în aer liber, pe terasa Ateneului Național din Iași.  Am lansat Rooftop Cinema – un spațiu de proiecții în aer liber, pe terasa...

Cinema Ateneu Iași suplimentează proiecțiile din luna iulie la Rooftop Cinema
Regional joi, 10 iulie 2025, 13:09

Poluare majoră pe râul Luizoaia, de pe raza municipiului Botoșani

În urma unui control de urgență, Comisarii Gărzii de Mediu Botoșani au constatat că, în zona străzii Plopilor, dintr-un colector de...

Poluare majoră pe râul Luizoaia, de pe raza municipiului Botoșani
Regional joi, 10 iulie 2025, 12:59

Județul Iași se menține pe primul loc pe țară, după municipiul București, în privința mediilor de 10 obținute la examenul de Evaluare Națională

Județul Iași se menține pe primul loc pe țară, după municipiul București, în privința mediilor de 10 obținute la examenul de Evaluare...

Județul Iași se menține pe primul loc pe țară, după municipiul București, în privința mediilor de 10 obținute la examenul de Evaluare Națională
Regional joi, 10 iulie 2025, 11:48

Astăzi începe admiterea la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași

Pentru programele de licență sunt disponibile 300 de locuri la buget și 88 la taxă, în timp ce la masterat candidații au la dispoziție 150 de...

Astăzi începe admiterea la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași