„Cred că masca va prelua funcții pe care cu greu ni le putem imagina”…

Publicat de Nicolae Tomescu, 28 septembrie 2020, 12:46 / actualizat: 28 septembrie 2020, 14:01

În articolul său, „Epoca distopică a măștii”, Thomas Crew reiterează ideea de „eradicare a întregii individualități”, temă (re)curentă în respectiva „categorie a literaturii”…

Ernst Jünger susținuse că măștile „vor deveni obișnuite” pentru eradicarea individualității; scriitorul german scria despre purtarea excesivă a măștilor faciale pentru a impune conformitatea, uniformitatea, uniformizarea/într-o societate distopică; ideile, reunite în romanul „The Worker” (publicat cu nouă decenii în urmă), sunt actuale din cauza măștilor faciale care s-au transformat, începând cu martie a.c., în „simbolul vremurilor de pandemie”, obligația „primordială” a oamenilor în cazul vizitelor, cumpărăturilor zilnice, apropierii față de necunoscuți; „purtarea lor pleacă de la oamenii simpli către agenții statului și devin din ce în ce mai dezumanizante, mai draconice pentru unii”…

De altfel, George Orwell o exprimase, cât se poate de clar, în „1984”, atunci când descria masele ca fiind „o națiune de războinici și fanatici, care merge înainte în unitate perfectă, toți gândind aceleași gânduri și strigând aceleași lozinci(…) trei sute de milioane de oameni, toți cu aceeași față.”

„Având în vedere omniprezența, bruscă, în 2020, a măștii faciale pe întreaga planetă și într-un număr tot mai mare de contexte sociale, pare imposibil să evităm concluzia potrivit căreia acesta este exact „genul de dezvoltare pe care Jünger îl avea în minte”. Disponibilitatea noastră de a ascunde fața reflectă tendințele dezumanizante care, potrivit lui Jünger, stau la baza perioadei moderne. Reprezintă o altă etapă a degradării individului care a devenit explicită în Primul Război Mondial. Fie ca o bucată de material pe câmpul de luptă sau ca o roată din mașina economiei din timpul războiului, epoca modernă are obiceiul de a reduce ființa umană la un obiect funcțional. Tot ceea ce «neesențial» – totul, adică ceea ce ne face oameni – este aruncat cu bucurie” (Thomas Crew – The Dystopian Age of the Mask); „Uniformitatea noii ere este simbolizată(…) prin proliferarea bruscă a măștii în societatea contemporană”. „Simbolul principal”, masca interpretează un rol decisiv în viața publică; apare, ce-i drept, în feluri diferite – ca mască de gaz, mască de față pentru sport, pentru viteze, de siguranță pentru locurile de muncă expuse la radiații, pentru explozii, substanțe narcotice etc. „Cred că masca va veni să preia funcții pe care, astăzi, cu greu ni le putem imagina”…

*

Cei care parcurg articolele scrise de mine (Nicolae Tomescu, redactor-șef Radio Iași) îmi cunosc opinia… Alții au păreri și opinii diferite de ale subsemnatului…

Nu de puține ori, am arătat că formarea punctelor de vedere depinde de valori personale, de contextul propriu de viaţă, cunoştinţele şi experienţele fiecăruia, propriul context social, de faptul că oamenii au tendinţa, pregnantă, de a se confrunta cu o temă dacă aceasta este discutată intens în mediul familial sau al prietenilor, prin modul în care un subiect apare în mass media (ceea ce poate conduce la formarea rapidă, inconştientă, a unei păreri); „știrile false”, împrăştierea (ca într-un fel de religie) a informaţiilor nedeslușite în plan științific, înfățișarea subiectului într-o manieră emoţională care ispiteşte ș.a., ne-ar îndemna să revizuim teoriile psihologice timpurii și recente ale dezumanizării, să analizăm literatura empirică în plină dezvoltare, concentrându-ne pe întrebări fundamentale legate de examinarea modului în care oamenii sunt dezumanizați, explorând gama de moduri în care percepțiile asupra umanității reduse au fost conceptualizate și demonstrate, analizând cine este dezumanizat, examinând țintele sociale cărora li s-a dovedit că nu li se refuză umanitatea, aspectele comune între ei, să cercetăm cine dezumanizează, personalitatea, ideologia, alte diferențe individuale care cresc înclinația de a vedea pe alții ca fiind mai puțin umani, să explorăm atunci când oamenii se dezumanizează, concentrându-ne pe factori situaționali și motivaționali tranzitorii care promovează percepții dezumanizante, să examinăm consecințele dezumanizării, subliniind implicațiile acesteia pentru comportamentul prosocial/antisocial, pentru judecata morală, să ne întrebăm ce se poate face pentru a reduce dezumanizarea….

Sau poate că întrebările, formulate în termeni care vizează realitatea frustă, ar putea fi: Unde s-au făcut pașii greșiți? Unde s-a îndepărtat omenirea de ceea ce ar fi crezut că înseamnă Viața, mergând în sens diametral opus? De ce avem senzația că o ceață deasă a pătruns în memoria celor care conduc „lumile” noastre? De ce „algoritmul” oricărei puteri de pe glob se dovedește incapabil să găsească soluții? De ce să admitem că totul trebuie întemeiat pe reguli discutabile (cu premise false)? Sunt interesate formele de conducere politică să reducă dezumanizarea sau tind ele să o accentueze?