Ascultă Radio România Iași Live

România ar putea pierde finanţarea europeană pentru programul „Laptele şi cornul”

Publicat de andreeadaraban, 10 martie 2015, 17:16

România riscă să piardă finanţarea europeană pentru programul ‘Laptele şi cornul’, iar pentru a deconta mai departe la Uniunea Europeană ţara noastră ar trebui să se alinieze la iniţiativa europeană similară şi să elaboreze cât mai repede o strategie naţională, a declarat, astăzi, Ciprian Ciucu, director de programe în cadrul Centrului Român de Politici Europene, cu ocazia prezentării unui raport pe această temă.

‘Sunt necesare redefinirea şi alinierea obiectivelor programului naţional cu cele ale schemei europene ‘Laptele în şcoli’ prin care este susţinută în bună măsură iniţiativa naţională şi prin care România a atras până acum peste 40 de milioane de euro. În plus, atragem atenţia asupra necesităţii armonizării strategiilor naţionale sectoriale din domeniile educaţie, sănătate şi agricultură cu programul naţional. În acest sens se poate acorda o consistenţă în intervenţie şi un impact mai mare al programului la nivelul industriei, comunităţii, şcolii şi elevilor’, susţine Ciprian Ciucu.

Potrivit raportului CRPE, programul ‘Laptele şi cornul’ este eficient din punct de vedere economic dacă raportăm suma de până la 200 de lei alocată pe parcursul unui an şcolar pentru ca un elev să beneficieze de program la avantajele pe termen mediu şi lung ale programului.

De asemenea, în raport se spune că programul ‘Laptele şi cornul’ este o măsură importantă de sprijin economic pentru industria laptelui, una dintre cele mai semnificative segmente ale industriei alimentare din România (locul şase ca cifră de afaceri). Peste 400 de tone de lapte sunt distribuite zilnic în cadrul acestui program, respectiv 1/6 din producţia naţională de lapte (aproximativ 15%). Prin urmare, programul reprezintă un adevărat balon de oxigen pentru o industrie puternic afectată de criză şi, în curând, sub o presiune concurenţială fără precedent, ca urmare a eliminării cotei de lapte în UE (aprilie 2015) şi embargoului impus Rusiei.

‘Embargoul i-a determinat pe producătorii din Europa Centrală şi statele baltice care exportau până acum în Federaţia Rusă să se reorienteze spre piaţa românească. Preţul la 100 de litri de lapte în ţările baltice este cu aproximativ 5 euro mai mic, iar operatorii economici din regiune (Ungaria, Polonia) achiziţionează laptele la un preţ similar cu al nostru, dar au costuri de transport mai mici. În plus, sistemul de colectare este mai eficient, deoarece se colectează mai mult lapte de la mai puţini producători, în timp ce, în România, producătorii sunt dispersaţi geografic şi oferă cantităţi mai mici de lapte’, a spus Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

Potrivit acestuia, programul este important pentru industria lactatelor din Romania în primul rând pentru că asigură volume şi o piaţă de desfacere constantă, iar în al doilea rând pentru că ajută la crearea de obiceiuri sănătoase de consum în rândul copiilor.

Raportul CRPE atrage atenţia că valoarea porţiei de lapte şi corn, de 1,17 lei, inclusiv TVA, nu a mai fost actualizată (indexată) din 2008, deşi preţul de achiziţie a laptelui de la producători s-a dublat, ceea ce a scăzut atractivitatea programului pentru producători şi a afectat calitatea produselor oferite în program. Astfel, pentru a se menţine în mod real elementul de sprijin oferit industriei de lapte, raportul propune indexarea/ actualizarea sumelor alocate, în vederea creşterii calităţii şi atractivităţii produselor şi, concomitent, a impactului programului în rândul beneficiarilor.

Pentru a eficientiza programul şi a mări impactul său, raportul recomandă Guvernului să desemneze o autoritate centrală cu rol de coordonator, aceasta deţinând atribuţii şi în implementarea, monitorizarea şi revizuirea programului. De asemenea, se recomandă organizarea, cu participarea directă a Ministerului Agriculturii, a unui proces de consultare publică, în vederea definirii strategiei României pentru punerea în aplicare a Schemei Europene ‘Laptele în şcoli’.

Raportul de politici publice realizat de Centrul Român de Politici Europene analizează programul naţional ‘Laptele şi cornul’ pe mai multe dimensiuni – socială, economică, de educaţie şi sănătate – şi modul în care acesta este aliniat la iniţiativa europeană ‘Laptele în şcoli’ prin care se decontează sume importante. (Agerpres/ FOTO edu-news.ro)

Etichete:
Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică