(AUDIO) Trenul Metropolitan Iași intră în etapa de avizare la Jaspers și CFR
Publicat de Gabriela Rotaru, 8 februarie 2026, 11:46
Proiectul Trenului Metropolitan Iași a fost transmis spre avizare consultantului european Jaspers și companiei CFR.
Directorul executiv al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, Eduard Boz, a declarat că observațiile vor fi primite în câteva săptămâni și vor fi ulterior implementate.
Până în prezent au fost recepționate doar observațiile regionalei CFR Iași. Acestea nu presupun modificări structurale fundamentale ale proiectului.
Componenta principală vizează electrificarea tronsonului Nicolina Iași–Ungheni. Măsura ar permite achiziționarea unor trenuri la costuri mai reduse.
Valoarea totală a investiției este estimată la aproape 300 de milioane de euro, a mai precizat Eduard Boz: Noi sperăm în luna februarie să finalizăm aceste analize și cu CFR, și cu „Jaspers”, și apoi să depunem cererea de finanțare. Deocamdată am primit doar un punct de vedere de la CFR Iași. Regionala Iași ne-a transmis câteva observații, ele nu aduc modificării investițiilor propuse, ci ni s-au mai cerut anumite elemente punctuale legate de macaze, de sisteme de fibră optică, de comunicații, care, evident, au fost incluse în proiectul nostru. Așteptăm să vedem ce spune întreaga companie CFR Infrastructură, la nivel central, și „Jaspers” ne va spune dacă, cumva, putem face, de exemplu, toate pasajele sau remiza unde ne-am propus să o facem, dacă este finanțabilă electrificarea pe care dorim să o facem pe zona Holboca, deci acolo este un filtru mai puternic, care ne-ar putea tăia o parte din investițiile propuse.
(Radio Iași/ Constantin Mihai/ FOTO imagine generată cu AI)