Ascultă Radio România Iași Live

Proces pe tema gazelor de şist în care Prefectura Vaslui a pierdut la fond, strămutat la Bacău

Publicat de Andreea Drilea, 10 februarie 2015, 22:05

Un proces pe tema interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist, în care Prefectura Vaslui a pierdut la instanţa de fond, a fost strămutat de la Curtea de Apel Iaşi la instanţa de recurs similară din Bacău, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul dintre Prefectura Vaslui şi Consiliul Local Alexandru Vlahuţă pe tema interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist pe teritoriul comunei, după ce, la judecata pe fond, Prefectura a pierdut procesul, se va judeca la Curtea de Apel Bacău.

Decizia strămutării procesului în cauză de la Curtea de Apel Iaşi, unde dosarul a stat mai bine de un an, la instanţa similară din Bacău aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi s-a făcut în urma solicitării „Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul”, ca intervenient în proces pentru CL Alexandru Vlahuţă.

Acesta este al doilea proces strămutat de ICCJ de la Curtea de Apel Iaşi la instanţa similară din Bacău, la cererea aceleiaşi asociaţii din Capitală, pe tema interzicerii explorării şi exploatării gazelor de şist în o serie de comune din judeţul Vaslui, după cel în care Prefectura Vaslui se judecă cu Consiliul Local Pungeşti. În această cauză, Prefectura Vaslui a avut câştig de cauză la instanţa de fond, iar CL Pungeşti a formulat recurs.

Tribunalul Vaslui a dat câştig de cauză, în noiembrie 2013, la judecata pe fond, unui număr de trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuţă, Şuletea şi Pogana, care au interzis explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor, după ce hotărârile date de autorităţile în cauză au fost atacate în instanţă de către Prefectură.

Magistraţii vasluieni au considerat astfel legale hotărârile consiliilor locale pe motiv că resursele minerale „gaze de şist” nu au fost declarate de interes naţional în Legea Petrolului.

„Deşi Prefectura a învederat faptul că doar statul este singurul care poate avea în proprietate resursele, instanţa reţine că aceste resurse la care se face referire, respectiv gazele de şist, încă nu au fost identificate pe teritoriul comunei, nu se cunosc suprafeţele de teren care ar avea în subsolul lor aceste zăcăminte, şi nici nu au fost declarate de interes naţional, aşa cum se prevede în Legea 213/1998, pentru ca singurul care poate dispune de ele să fie statul”, se arată în motivarea instanţei de judecată.

În alte zece procese similare, în care au fost atacate în instanţă hotărârile de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, Prefectura Vaslui a câştigat în faţa consiliilor locale, hotărârile fiind considerate ilegale. Înainte de a acţiona în instanţă consiliile locale, Prefectura Vaslui a explicat autorităţilor că zăcămintele din subsolul României sunt proprietate publică a statului, astfel încât consiliile locale nu pot decide asupra bogăţiilor subsolului.

„Potrivit Constituţiei României şi prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste condiţii, prin adoptarea hotărârilor respective, de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, consiliile locale şi-au depăşit atribuţiile, având în vedere că acestea au putere de a hotărî exclusiv cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local”, se arăta în motivarea Prefecturii Vaslui. (mediafax.ro/FOTO energynomics.ro)

Etichete:
Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
Prim plan marți, 24 martie 2026, 09:58

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ

Echipele S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin astăzi, 24 martie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii...

Furnizarea apei, întreruptă în Botoșani și în mai multe comune din județ
(AUDIO) #StaiSigurPeNet: Specialiștii în tehnologie și siguranță online cer platformelor social media să își asume responsabilitatea privind protejarea minorilor
Prim plan marți, 24 martie 2026, 09:34

(AUDIO) #StaiSigurPeNet: Specialiștii în tehnologie și siguranță online cer platformelor social media să își asume responsabilitatea privind protejarea minorilor

Platformele de social media trebuie să-și asume un rol central în protejarea copiilor, avertizează experții în tehnologie și siguranță...

(AUDIO) #StaiSigurPeNet: Specialiștii în tehnologie și siguranță online cer platformelor social media să își asume responsabilitatea privind protejarea minorilor
(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Prim plan marți, 24 martie 2026, 06:51

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați

În primăriile din județul Iași, numărul posturilor ocupate ar urma să scadă de la 4.130 la aproximativ 3.200. Prefectul Costel Dolachi a...

(AUDIO) Reduceri de personal în administrația locală din jud. Iași: de la 4.130 la 3.200 de angajați
Avion militar prăbușit în Columbia: zeci de morți și răniți
Prim plan marți, 24 martie 2026, 06:31

Avion militar prăbușit în Columbia: zeci de morți și răniți

66 de morți, 4 dispăruți și 57 de răniți, dintre care mai mulți în stare gravă – este bilanțul tragediei aviatice produse în Columbia....

Avion militar prăbușit în Columbia: zeci de morți și răniți
Prim plan marți, 24 martie 2026, 06:23

Şedinţă extraordinară de Guvern; pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor

Guvernul se reuneşte marţi într-o şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se ordonanţa de urgenţă prin care va fi declarată...

Şedinţă extraordinară de Guvern; pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor
Prim plan marți, 24 martie 2026, 06:13

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului

Simularea examenului de bacalaureat continuă marţi cu proba obligatorie a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de Ministerul...

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
Prim plan marți, 24 martie 2026, 06:09

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului

27 Martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului, o dublă sărbătoare marcată de echipa Naționalului din Iași prin...

Naționalul ieșean – în turneu la Chișinău, de Ziua Unirii Basarabiei cu România și Ziua Mondială a Teatrului
Prim plan marți, 24 martie 2026, 05:58

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA

La inițiativa președintelui Nicușor Halici, Consiliul Județean Vrancea susține performanța și excelența în educație, contribuind împreună...

Președintele Consiliului Județean Vrancea sprijină echipele de robotică calificate la Campionatul Mondial din SUA