Ascultă Radio România Iași Live

Congres PNL: Ilie Bolojan – reales în funcţia de preşedinte al PNL

Congres PNL: Ilie Bolojan – reales în funcţia de preşedinte al PNL

Publicat de Gabriela Rotaru, 21 iunie 2026, 16:30


Ilie Bolojan a fost reales duminică în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal în cadrul Congresului Extraordinar al PNL.

În urma votului exprimat de delegaţii liberali, Bolojan a obţinut 1.769 de voturi pentru.

La Congres au fost prezenţi 1.886 de delegaţi, fiind 1.842 de voturi exprimate. Dintre acestea, 44 au fost anulate, iar 73 au fost declarate nule.

După anunţarea rezultatului, Ilie Bolojan le-a mulţumit delegaţilor PNL pentru susţinere şi pentru prezenţa la Bucureşti.

‘Vă mulţumesc pentru susţinere, pentru încurajări! Vă mulţumesc pentru că aţi venit din toată ţara astăzi la Bucureşti! Să aveţi drum bun spre judeţele dumneavoastră’, a transmis Bolojan.

El a anunţat că, după Congres, activitatea conducerii partidului va continua la sediul PNL, unde va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent Naţional.


ORA 13:30 Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, care candidează pentru un nou mandat la conducerea partidului, a fost primit cu aplauze de cei aflaţi în sală, care i-au scandat numele.

Pentru şefia partidului şi-a depus candidatura doar actualul preşedinte al formaţiunii, Ilie Bolojan, care vine cu următoarea echipă: prim-vicepreşedinte – Dan Motreanu; secretar general – Robert Sighiartău; vicepreşedinţi – Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureşan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoş Pîslaru, Florin Roman şi Gabriela Horga.

La Congres, se va decide şi noul Statut al partidului care vizează schimbarea actualei structuri de conducere.

Propunerile sunt de reducere a numărului de prim-vicepreşedinţi de la patru la unu, crearea Biroului Permanent Naţional ca structură centrală de conducere şi desfiinţarea Biroului Executiv. Alte modificări se referă la revenirea la formula de alegere a conducerii PNL pe bază de moţiuni şi la alegerea a opt vicepreşedinţi. Crearea Comisiei Naţionale pentru Litigii, care va avea ca atribuţii judecarea litigiilor ce rezultă din sancţiunile aplicate membrilor de partid şi clarificarea procedurilor de sancţionare a membrilor partidului, se mai află printre modificări.

Lucrările se desfăşoară sub semnul divizării interne, delimitându-se două tabere ale partidului, una în jurul actualului preşedintelui PNL, Ilie Bolojan, şi alta a prim-vicepreşedintelui Adrian Veştea, premierul desemnat.

Adrian Veştea nu este prezent la Congres. Acesta a transmis sâmbătă un mesaj, în care a arătat că istoria şi identitatea Partidului Naţional Liberal sunt ‘aruncate la gunoi’. El consideră că, prin Congresul convocat de către Ilie Bolojan, liberalii ‘adevăraţi’ sunt eliminaţi din conducerea formaţiunii.

Nici membrii PNL proveniţi din ALDE nu vor participa la Congres, a anunţat Varujan Vosganian, fost lider al ALDE.

”ALDE a fuzionat, prin absorbţie, cu PNL în anul 2024. Potrivit protocolului, toate prevederile negociate, inclusiv reprezentarea în structurile de decizie, erau valabile până la următorul Congres ordinar care va avea loc, probabil, în anul 2027. Devenit preşedinte interimar al PNL, Ilie Bolojan ne-a comunicat că nu va respecta înţelegerea cu ALDE, de vreme ce semnătura pe document aparţine lui Nicolae Ciucă şi nu lui. (…) Din acest motiv noi am refuzat să participăm la Congresul extraordinar din vara lui 2025 când Ilie Bolojan a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte. Nu vom participa nici la acesta şi vom păstra aceeaşi atitudine cât timp Ilie Bolojan va conduce PNL”, a scris Vosganian pe Facebook.


(Agerpres/ FOTO Radio Iasi)

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea cu modificările din domeniul integrităţii adoptată recent de Parlament
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 09:01

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea cu modificările din domeniul integrităţii adoptată recent de Parlament

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, vineri, legea cu modificările din domeniul integrităţii adoptată recent de Parlament. Şeful Statului...

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea cu modificările din domeniul integrităţii adoptată recent de Parlament
„Noaptea Muzeelor la Sate”
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 08:55

„Noaptea Muzeelor la Sate”

Într-o singură noapte, sute de porţi se deschid în satele României. Astăzi are loc „Noaptea Muzeelor la Sate”. Peste 180 de spaţii...

„Noaptea Muzeelor la Sate”
Dacă lucrările derulate prin PNRR nu sunt finalizate până la sfârşitul anului, primăriile vor trebui să returneze fondurile europene încasate
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 08:52

Dacă lucrările derulate prin PNRR nu sunt finalizate până la sfârşitul anului, primăriile vor trebui să returneze fondurile europene încasate

Proiectele neterminate din PNRR ar putea fi salvate prin mutarea lor pe alte programe europene. Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor...

Dacă lucrările derulate prin PNRR nu sunt finalizate până la sfârşitul anului, primăriile vor trebui să returneze fondurile europene încasate
Aproape 720.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie
Naţional sâmbătă, 29 august 2026, 08:50

Aproape 720.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie

Aproape 720 de mii de consumatori vulnerabili au beneficiat, în această lună, de tichetul de energie, anunţă Agenţia Naţională pentru Plăţi...

Aproape 720.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie
Naţional vineri, 28 august 2026, 05:51

3 milioane de elevi şi preşcolari revin pe 7 septembrie în sălile de curs

Aproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari vor reveni pe 7 septembrie în sălile de curs. Conform structurii oficiale, noul an şcolar va...

3 milioane de elevi şi preşcolari revin pe 7 septembrie în sălile de curs
Naţional joi, 27 august 2026, 11:36

Cod galben de inundații în mai multe bazine hidrografice

FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale...

Cod galben de inundații în mai multe bazine hidrografice
Naţional joi, 27 august 2026, 10:14

Cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ și intensificări ale vântului

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 27-08-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 27 august,...

Cod galben de instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ și intensificări ale vântului
Naţional joi, 27 august 2026, 05:46

Nicușor Dan: Partidele din fosta coaliție și-au asumat eșecul neadoptării legii salarizării

România va pierde 770 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a reușit să facă reforma salarizării bugetarilor în termenul asumat. Cele...

Nicușor Dan: Partidele din fosta coaliție și-au asumat eșecul neadoptării legii salarizării