Ascultă Radio România Iași Live

Miercuri – şedinţă de Guvern; proiect de lege privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, pe agendă

Miercuri – şedinţă de Guvern; proiect de lege privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, pe agendă

Publicat de Andreea Drilea, 16 octombrie 2024, 08:45

Guvernul se reuneşte miercuri în şedinţa săptămânală, urmând să aprobe, printre altele, un proiect pentru completarea Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.

‘Prin proiectul de act normativ sunt introduse cerinţe privind transmiterea de către ASF către un punct unic de acces la nivel european (ESAP) a informaţiilor din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară pe care societăţile de asigurare şi reasigurare îl publică anual şi îl transmit ASF. Scopul acestei platforme este de a asigura accesul electronic, într-un mod structurat, la toate informaţiile relevante pentru a permite factorilor de decizie din economie şi societate să ia decizii corecte care să contribuie la funcţionarea eficientă a pieţei. De asemenea, oferă oportunităţi de dezvoltare, de vizibilitate şi de inovare pentru societăţile de dimensiuni mici’, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Pentru a se asigura tranziţia verde la nivelul UE, este esenţial ca informaţii referitoare la durabilitate şi guvernanţa socială să poată fi accesate cu uşurinţă de către investitori, astfel încât aceştia să fie mai bine informaţi atunci când iau decizii, se explică în document.

Executivul va mai discuta un proiect de ordonanţă de urgenţă privind finanţarea de către România a instruirii personalului ucrainean în cadrul facilităţii pentru personalul care operează aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană Feteşti.

‘În vederea organizării în bune condiţii a activităţii de instruire a personalului ucrainean, este necesară crearea cadrului legal pentru angajarea şi efectuarea prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale a cheltuielilor determinate de instruirea personalului ucrainean în cadrul facilităţii de instruire pentru personalul care operează aeronave F16 din Baza 86 Aeriană – Feteşti. În acest sens, este necesară aprobarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a unor norme naţionale aplicabile din care să rezulte cu claritate angajamentul părţii române de a suporta cheltuielile pe care le implică instruirea personalului ucrainean’, conform notei de fundamentare a proiectului.

Pe agenda Guvernului se află şi un proiect de hotărâre privind înfiinţarea societăţii Carpatica Feroviar S.A..

‘Carpatica Feroviar SA va avea obligaţia legală de a asigura transporturile strategice ale statului român. Societatea va desfăşura activităţi: de interes strategic – pentru asigurarea necesităţii de mobilitate prioritizată, ţinând cont de parteneriatele României rezultate din obligaţiile sale internaţionale şi de nevoia de acoperire a transportului de marfă în situaţii de criză; comerciale – fiind o societate cu capital de stat, finanţată din surse proprii, ce va realiza transporturile feroviare de marfă, venind în completarea cerinţelor pieţei de transport feroviar’, se menţionează în nota de fundamentare.

Printr-o altă hotărâre, Executivul urmează să aprobe nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii ‘Conectarea centrelor urbane din România, prin introducerea serviciilor de transport feroviar de călători regional în tracţiune electrică la nivelul întregii reţele feroviare electrificate sau în curs de electrificare din România. Faza 1 – achiziţia a 58 rame electrice RE-R2 şi RE-R3. Lotul 2 – Achiziţia a 24 de rame electrice RE-R3 de 200 de locuri’.

Un alt proiect de hotărâre vizează Registrul Naţional de Transplant (RNT). ‘În termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Sănătăţii va emite ordinele pentru aplicarea măsurilor referitoare la: atribuţiile persoanelor responsabile cu gestionarea datelor din RNT; metodologia de raportare, colectare şi prelucrare a datelor cu caracter personal, condiţiile şi limitele de acces la datele cu caracter personal, măsurile şi garanţiile privind securitatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor din RNT, precum şi modul de îndeplinire a măsurilor necesare în vederea informării persoanelor vizate asupra operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal şi modul de exercitare a drepturilor acestora; listele specifice tipurilor de transplant şi liste de donatori’, indică nota de fundamentare a proiectului.

În analiza Guvernului se află şi o serie de hotărâri privind suplimentarea bugetelor mai multor ministere, printre care Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Ministerul Mediului.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
UNUL DIN DOI COPII RĂMAȘI SINGURI ACASĂ PREIAU RESPONSABILITĂȚI DE ADULT
Naţional vineri, 18 iulie 2025, 06:34

UNUL DIN DOI COPII RĂMAȘI SINGURI ACASĂ PREIAU RESPONSABILITĂȚI DE ADULT

UNUL DIN DOI COPII RĂMAȘI SINGURI ACASĂ PREIAU RESPONSABILITĂȚI DE ADULT Salvați Copiii atrage atenția asupra dezechilibrelor provocate de...

UNUL DIN DOI COPII RĂMAȘI SINGURI ACASĂ PREIAU RESPONSABILITĂȚI DE ADULT
Risc de inundații în mai multe județe din România
Naţional joi, 17 iulie 2025, 12:21

Risc de inundații în mai multe județe din România

FENOMENELE VIZATE: Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale...

Risc de inundații în mai multe județe din România
Risc de inundații în mai multe județe din țară
Naţional miercuri, 16 iulie 2025, 12:14

Risc de inundații în mai multe județe din țară

Sursa: Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, București Ziua/luna/anul: 16.07.2025 Ora: 11:00 Numărul mesajului: 50...

Risc de inundații în mai multe județe din țară
Tulcea: Apeluri ale localnicilor la 112, în urma atacurilor Rusiei asupra Ucrainei
Naţional miercuri, 16 iulie 2025, 10:48

Tulcea: Apeluri ale localnicilor la 112, în urma atacurilor Rusiei asupra Ucrainei

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a înregistrat, în noaptea de marţi spre miercuri, 12 apeluri din partea locuitorilor...

Tulcea: Apeluri ale localnicilor la 112, în urma atacurilor Rusiei asupra Ucrainei
Naţional miercuri, 16 iulie 2025, 10:26

METEO: Val de căldură dar și instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe

Ziua/luna/anul: 16-07-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 16 iulie, ora 10 – 17 iulie ora 10 Zonele afectate : conform textului și...

METEO: Val de căldură dar și instabilitate atmosferică temporar accentuată în mai multe județe
Naţional marți, 15 iulie 2025, 16:34

(BREAKING NEWS) Loturi ale autostrăzilor Moldovei (A7) și Unirii (A8) pierd finanțarea din PNRR

UPDATE ora 19:30 – Asociațiile care militează pentru construirea de autostrăzi în regiunea Moldovei critică dur managementul proiectelor...

(BREAKING NEWS) Loturi ale autostrăzilor Moldovei (A7) și Unirii (A8) pierd finanțarea din PNRR
Naţional marți, 15 iulie 2025, 12:26

Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august

Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august, iar consumatorii vor resimţi diferit creşterea...

Primele facturi după eliminarea plafonării tarifelor la energie vor veni în luna august
Naţional marți, 15 iulie 2025, 11:54

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe, până la miezul nopţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de viituri şi posibile depăşiri ale...

INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe, până la miezul nopţii