Ascultă Radio România Iași Live

Comisia Europeană lansează trei proceduri de infringement împotriva României

Publicat de andreeadaraban, 16 octombrie 2014, 15:55

CE a lansat, astăzi, trei proceduri de infringement împotriva României pentru netranspunerea legislaţiei UE privind siguranţa căilor ferate şi a reglementărilor pentru administratorii de fonduri de investiţii şi pentru tratamentul discriminatoriu în privinţa impozitării entităţilor juridice străine.

 Conform unui comunicat, Comisia Europeană a cerut României să-şi pună toate normele naţionale în conformitate cu Directiva 2004/49/CE privind siguranţa căilor ferate, cererea vizând independenţa autorităţii de siguranţă şi a organismului de investigare.

 Legislaţia ar fi trebuit să fie în vigoare încă din aprilie 2006. În februarie 2013, Comisia a declanşat o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României în legătură cu această chestiune, iar joi CE a decis trimiterea unui infringement (aviz motivat – a doua etapă a acţiunii UE în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor).

 Comisia precizează că România are la dispoziţie două luni pentru a răspunde. „Dacă România nu reacţionează în mod satisfăcător, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în privinţa acestei chestiuni”, se mai arată în comunicat.

Directiva 49 din 2004 vizează dezvoltarea unei abordări comune privind siguranţa căilor ferate, astfel încât toate reţelele feroviare comunitare să demonstreze în mod constant niveluri înalte de siguranţă, iar cetăţenii europeni să călătorească în siguranţă pe aceste reţele. Stabilirea unor cerinţe de siguranţă privind sistemul feroviar include gestionarea în condiţii de siguranţă a infrastructurii şi a funcţionării traficului, rolurile şi responsabilităţile întreprinderilor feroviare şi ale administratorilor de infrastructură, precum şi interacţiunea acestora. În plus, trebuie să se asigure un cadru comun de reglementare în domeniul siguranţei, reglementarea, gestionarea şi controlul siguranţei şi investigarea independentă a accidentelor.

 O altă procedură de infringement se referă la tratamentul discriminatoriu aplicat de autorităţile de la Bucureşti în ceea ce priveşte impozitarea entităţilor juridice străine.

 Comisia cere României să-şi modifice normele privind impozitarea veniturilor din dobânzi, deoarece acestea restricţionează prestarea liberă de servicii şi libera circulaţie a capitalurilor pe piaţa unică a UE. În prezent, entităţile juridice rezidente îşi pot deduce cheltuielile indirecte legate de generarea de venituri din dobânzi. Rezultatul este că se impozitează doar veniturile lor nete, precizează CE. Dar entităţile juridice stabilite într-un alt stat membru UE şi fără un sediu permanent în România nu pot beneficia de această deducere, fiind impozitate „mai împovărător pe baza veniturilor brute din dobânzi obţinute direct din România”.

 Comisia nu consideră că există „o justificare valabilă” pentru acest tratament diferit în ceea ce priveşte impozitarea şi consideră că acesta este discriminatoriu şi restricţionează libera circulaţie a serviciilor şi anunţă România că are la dispoziţie două luni să-şi modifice normele pentru a le pune în conformitate cu legislaţia UE, în caz contrar putând sesiza Curtea de Justiţie a UE.

 Totodată, CE solicită „insistent” României, Lituaniei, Portugaliei şi Sloveniei să notifice implementarea deplină a Directivei privind administratorii de fonduri de investiţii alternative (2011/61/UE). Această directivă prevede norme de reglementare şi de supraveghere pentru administratorii de scheme de investiţii alternative adresate investitorilor profesionişti. Potrivit CE, obiectivul standardelor europene armonizate pentru administratorii de fonduri de investiţii alternative (AFIA) este sporirea transparenţei activităţilor AFIA şi a fondurilor pe care le gestionează aceştia, în beneficiul investitorilor şi al autorităţilor publice.

 Până în prezent, aceste patru state nu au transpus pe deplin această directivă în legislaţia naţională, în pofida obligaţiei de a face acest lucru până la 22 iulie 2013, şi au două luni la dispoziţie pentru a face acest lucru, în urma infringementului lansat joi de Comisia Europeană.(Mediafax.ro/ FOTO ro.wikipedia.org)

 

Etichete:
Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 08:56

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire. Este amintită ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare...

Astăzi este prăznuită, în Biserica Ortodoxă, Buna Vestire
Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului
Naţional miercuri, 25 martie 2026, 06:10

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului

Simularea examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba la alegere a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de...

Simularea Bacalaureatului – astăzi este proba la alegere a profilului
Parteneriat strategic intre SRR si UZPR pentru promovarea jurnalismului de calitate
Naţional marți, 24 martie 2026, 16:23

Parteneriat strategic intre SRR si UZPR pentru promovarea jurnalismului de calitate

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) au semnat un protocol de colaborare menit să...

Parteneriat strategic intre SRR si UZPR pentru promovarea jurnalismului de calitate
IGPR: Peste 30 de percheziţii la firme care ar fi majorat artificial preţurile unor dezinfectanţi şi măşti de protecţie
Naţional marți, 24 martie 2026, 10:09

IGPR: Peste 30 de percheziţii la firme care ar fi majorat artificial preţurile unor dezinfectanţi şi măşti de protecţie

Poliţiştii şi procurorii efectuează, marţi, peste 30 de percheziţii în Bucureşti şi în opt judeţe într-un dosar în care se...

IGPR: Peste 30 de percheziţii la firme care ar fi majorat artificial preţurile unor dezinfectanţi şi măşti de protecţie
Naţional marți, 24 martie 2026, 06:23

Şedinţă extraordinară de Guvern; pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor

Guvernul se reuneşte marţi într-o şedinţă extraordinară, pe ordinea de zi aflându-se ordonanţa de urgenţă prin care va fi declarată...

Şedinţă extraordinară de Guvern; pe agendă – măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata crizei carburanţilor
Naţional marți, 24 martie 2026, 06:13

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului

Simularea examenului de bacalaureat continuă marţi cu proba obligatorie a profilului (probă scrisă), conform calendarului aprobat de Ministerul...

Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie a profilului
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:39

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor...

Guvernul va adopta, marţi, o ordonanţă cu măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata crizei ţiţeiului
Naţional luni, 23 martie 2026, 11:20

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)

UPDATE – Referendumul intern al PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare va avea loc pe data de 20 aprilie. Potrivit unor surse...

Consultarea internă a PSD în care se decide ieşirea sau nu de la guvernare – pe 20 aprilie (surse)