Ascultă Radio România Iași Live

UNATC a premit 20 de tineri studenţi la Gala Creativităţii ARCUB – UNATC

Publicat de Lucian Bălănuţă, 13 decembrie 2014, 09:59

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L.Caragiale’ a premiat vineri seară 20 de tineri, la Gala Premiilor Creativităţii ARCUB – UNATC, în cadrul unei ceremonii organizată la sediul universităţii.

Tinerii au fost premiaţi pentru activitatea lor, de la studii doctorale până la invenţii, realizate în cadrul universităţilor unde studiază.

‘Am fi putut avea mai mulţi premianţi, dar există anumită reticenţă din partea unor universităţi, facultăţi, pe care sperăm să o putem înlătura pe parcursul anului viitor, încât această gală să capete o participare 100% din partea şcolilor, universităţilor şi facultăţilor din ţară şi din centrul universitar Bucureşti’, a declarat conf. univ. dr. Paul Chiribuţă, decanul Facultăţii de Teatru din cadrul UNATC, pentru AGERPRES.

Câştigătorii premiilor sunt:
– Andreea Mihaela Călăraşu – Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, pentru o bogată activitate studenţească în proiecte şi evenimente precum ‘Universitatea Bucureşti – aniversarea 50 de ani’;
– Miruna Silvia Stan – Universitatea Bucureşti, Facultatea de Biologie, studii doctorale, cu lucrarea de doctorat ‘Cercetări la nivel celular şi molecular privind toxicitatea unor nanomateriale sintetizate’;
– Sebastian Androne – Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, Stil şi Limbaj Compoziţional, pentru participările şi diplomele obţinute la diverse festivaluri naţionale şi internaţionale. A câştigat premiul I la Festivalul George Enescu;
– Alexandra Vişan – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’, studii doctorale, pentru lucrarea ‘Percepţia tactilo-kinestezică a spaţiului arhitectural’;
– Andreea Călugăru – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, pentru lucrarea ‘Geomatica pentru ingineria mediului’;
– Marian Andrei Istrate – Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, studii doctorale, a pus bazele unui sistem de ventilare prototip care a fost instalat, verificat şi analizate în Liceul Anghel Saligny în ultimele 6-8 luni, şi are un proiect de doctorat care vizează perfecţionarea acestui prototip;
– Nicholas Catianis – Universitatea Hyperion, la secţia actorie, prezentator la televiziunea română, roluri în teatru şi film, producţii de stat sau independente;
– Marius Tudor Ionescu – Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ Bucureşti, a fondat corul – ‘Vox Medicalis’;
– sublocotenent inginer Nicolae Radu Ionuţ – Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ Bucureşti, Facultatea de Pompieri, studii doctorale, pentru realizarea în cadrul lucrării de diplomă a unui prototip de centrală termică individuală pe combustibil solid, care a intrat deja în dotarea laboratorului de termohidraulică a Facultăţii de Pompieri;
– Georgian Stan – Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ Bucureşti, Facultatea de Poliţie, student la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale din Craiova, lucrează în general cu propuneri pe teme actuale din domeniul justiţiei, încearcă să amelioreze relaţia statului prin intermediul legilor cu societatea;
– Eliza Chirilă – preşedintele Clubului Studenţilor Universităţii Româno-Americane, care a organizat Ziua Interculturalităţii;
– Costinel Şerban – Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, manager al unui proiect şi redactor-şef al revistei ‘Opinii pentru tinerii studenţi’, o revistă care are o foarte mare audienţă;
– Florin Diaconu – Universitatea ‘Spiru Haret’ Bucureşti, Facultatea de Arhitectură, pentru premiul câştigat la un concurs internaţional;
– Andreea Nagy – Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Arte Vizuale, studii doctorale, cu o temă extraordinar de interesantă – Arhiva de imagini ca sursă pentru arta contemporană. Elemente de analiză expresivă a arhivelor de imagini digitale. tema presupune o noutate în domeniul comunicării vizuale contemporane;
– Ionuţ Ruscea – Centrul de Excelenţă pentru Studiul Imaginii, masterand, anul II la programul Societatea, Multimedia, Spectacol, – editează ziarul Festivalului Comediei Româneşti şi coordonează echipe de voluntari la multe festivaluri de film;
– Bianca Bădulescu – Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, anul IV, specializarea măsurători terestre şi cadastru. Premiul I cu diverse proiecte. Lucrarea care a fost premiată se cheamă ‘Monumente istorice din judeţul Călăraşi’;
– Daniel Sava – Universitatea Politehnică din Bucureşti, foarte multe premii naţionale. Activitate de cercetare şi activitate pedagogică la Universitatea Pedagogică;
– Alexandru Berceanu – UNATC, a iniţiat şi dirijează proiectul cinetic, un proiect de cercetare interdisciplinară în care arta se va întâlni cu cercetarea neuroştiinţifică cu mişcare, cu studiul creativităţii;
– Anghel Damian – student la master Arta Actorului, care are patru premii la Gala HOP, printre care premiul cel mai bun actor de comedie;
– Maria Vasile – Universitatea Politehnică Bucureşti, studentă şi la Paris;
– Germain Kanda student anul II, master, regie film, care a obţinut numeroase premii la festivaluri naţionale şi internaţionale.

‘Gala din seara asta a avut o vibraţie specială, pentru că aceşti copii, dincolo de emoţiile pe care le-au avut, au transpus parcă ceva din valoarea preocupărilor lor, din ambiţiile pozitive pe care le-au pus în fiecare proiect şi cred că a fost una din cele mai frumoase idei ale şcolii, ale rectorilor UNATC, de a înfiinţa aceste premii ale creativităţii care, de altfel, sunt absolut necesare pentru că numai creativitatea ne justifică sută la sută în existenţa noastră’, a mai spus rectorul Paul Chiribuţă pentru AGERPRES.

Premiile Creativităţii ARCUB – UNATC se acordă pentru a redescoperi şi reevalua capacitatea mediului universitar de a determina noi direcţii de gândire şi creaţie.
Domeniile sunt stabilite de UNATC împreună cu universităţile partenere şi includ: artele vizuale şi plastice, construcţiile, arhitectura, medicina, comunicarea, cibernetica, ingineria.

Câştigătorii sunt desemnaţi de universităţile partenere şi, prin premiile decernate, UNATC împreună cu ARCUB confirmă public valoarea unor realizări şi inovaţii importante.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Preţuri mai mari la cozonaci, anul acesta
Fapt divers duminică, 21 decembrie 2025, 08:29

Preţuri mai mari la cozonaci, anul acesta

Patiserii vor scoate pe piață peste șapte milioane de cozonaci în perioada sărbătorilor de iarnă, însă prețurile vor fi cu aproximativ 12%...

Preţuri mai mari la cozonaci, anul acesta
Marea Britanie/Record de ore de soare în 2025
Fapt divers miercuri, 17 decembrie 2025, 11:38

Marea Britanie/Record de ore de soare în 2025

Marea Britanie, cunoscută pentru climatul său umed şi mohorât, a înregistrat un record de ore de soare în 2025, au anunţat miercuri serviciile...

Marea Britanie/Record de ore de soare în 2025
Berea îşi menţine popularitatea şi în timpul sărbătorilor de iarnă (studiu)
Fapt divers miercuri, 17 decembrie 2025, 11:26

Berea îşi menţine popularitatea şi în timpul sărbătorilor de iarnă (studiu)

Berea îşi menţine popularitatea şi în timpul sărbătorilor de iarnă, 78% dintre români declarând că o consumă, în această perioadă, fie...

Berea îşi menţine popularitatea şi în timpul sărbătorilor de iarnă (studiu)
Bugetul alocat cumpărăturilor de sărbători scade cu 10%, în acest an (studiu)
Fapt divers miercuri, 17 decembrie 2025, 11:17

Bugetul alocat cumpărăturilor de sărbători scade cu 10%, în acest an (studiu)

Bugetul alocat cheltuielilor de sărbători scade cu aproximativ 10%, în acest an, comparativ cu anul anterior, în condiţiile în care trei...

Bugetul alocat cumpărăturilor de sărbători scade cu 10%, în acest an (studiu)
Fapt divers miercuri, 17 decembrie 2025, 11:15

Aproape trei sferturi dintre utilizatorii de internet cumpără online (analiză)

Comerţul electronic continuă să crească în România, aproape trei sferturi dintre utilizatorii de internet cumpărând online, relevă o...

Aproape trei sferturi dintre utilizatorii de internet cumpără online (analiză)
Fapt divers vineri, 12 decembrie 2025, 11:54

Joy Christmas Challenge – inscrieri deschise pana pe 18 decembrie 2025

Concursul național de limba engleză „Joy Christmas Challenge”: înscrieri deschise până pe 18 decembrie 2025 Centrul lingvistic Twinkle Star...

Joy Christmas Challenge – inscrieri deschise pana pe 18 decembrie 2025
Fapt divers marți, 9 decembrie 2025, 12:41

Mobilizare majoră la Iași pentru animalele din padocuri – cel mai mare eveniment caritabil pentru prietenii blănoși are loc pe 13 decembrie

Aflat la a 18-a ediție, „Ai cumva o păturică?” este una dintre cele mai mari și inedite inițiative pentru animale, ce își propune...

Mobilizare majoră la Iași pentru animalele din padocuri – cel mai mare eveniment caritabil pentru prietenii blănoși are loc pe 13 decembrie
Fapt divers marți, 9 decembrie 2025, 09:47

Mult peste jumătate (61,43%) dintre copiii mamelor sub 15 ani nu au paternitatea recunoscută: sarcina la vârste fragede reprezintă un risc pentru mama-copil și pentru nou-născut

Mult peste jumătate (61,43%) dintre copiii mamelor sub 15 ani nu au paternitatea recunoscută: sarcina la vârste fragede reprezintă un risc pentru...

Mult peste jumătate (61,43%) dintre copiii mamelor sub 15 ani nu au paternitatea recunoscută: sarcina la vârste fragede reprezintă un risc pentru mama-copil și pentru nou-născut