Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 8 decembrie

Fila de calendar 8 decembrie

Publicat de , 8 decembrie 2014, 05:00


Semnificatia zilei de 8 decembrie
* Duetul croato-sloven de violonceniști „Cellos”, compus din Luka Šulić şi Stjepan Hauser, va concerta pentru prima oară în România – ora 20:00, la Sala Palatului

Calendar religios

– Neprihănita Zămislire (Calendarul Romano-Catolic 2014)
– Sf. Mina (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2014)
Evenimente interne
– „Ziua Constituţiei României”, sărbătorită pentru prima dată în anul 1995, ca urmare a unei hotărâri a Parlamentului; la 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional prin care a fost aprobată Constituţia postcomunistă a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21.XI.1991 (Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003, varianta actuală fiind în vigoare din 29.X.2003)
1832, 8/20: Apare (neregulat, 1-3 numere pe săptămână), la Bucureşti, primul periodic românesc oficial, „Buletin, Gazeta administrativă” (actualul Monitor Oficial al României), sub conducerea lui Ion Heliade-Rădulescu; Buletinul va apărea până la 26.I./7.II.1859, cu unele modificări de titlu, când va fi înlocuit de „Monitorul Oficial al Ţării Româneşti”
1876: S-a născut scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu (m. 1955)

Hortensia Papadat Bengescu
1876: S-a născut istoricul Constantin I. Moisil, considerat întemeietorul numismaticii moderne în România (din 1910 a organizat Cabinetul Numismatic al Bibliotecii Academiei Române, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii, şi a condus prima publicaţie românească de numismatică, „Buletinul Societăţii Numismatice Române”); între anii 1923 şi 1938 s-a aflat la conducerea Arhivelor Statului din Bucureşti, de numele său legându-se reorganizarea acestei instituţii şi înfiinţarea Şcolii Superioare de Arhivistică şi Paleografie; membru onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1958)
1881: S-a născut soprana Elena Drăgulinescu-Stinghe; membră fondatoare a Operei Române din Bucureşti (m. 1970)
1893: A murit generalul Alexandru Cernat, comandant al Armatei române de operaţii în timpul Războiului pentru independenţă de la 1877-1878 (n. 1834)
1904: România semnează, la Haga, alături de alte 24 de state, „Convenția internațională asupra regimului vaselor Crucii Roșii pe timp de război”
1915: S-a născut compozitoarea Florica Dimitriu (m. 1993)
1921: Are loc primul spectacol al Operei Române din Bucureşti (înfiinţate cu puţin timp înainte), cu „Lohengrin” de Richard Wagner (cu text românesc după o traducere de Şt. O. Iosif); dirijor – George Enescu (sediul de atunci al Operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă Cişmigiu)
1928: Radiodifuziunea Română transmite prima conferinţă adresată femeilor (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1.XI.1928)
1928: S-a născut poetul, prozatorul, eseistul, publicistul şi profesorul Toma-George Maiorescu
1932: S-a născut sculptorul Constantin Foamete (m. 1998)
1933: S-a născut Alecu Croitoru (numele real: Alexandru Gheorghe Croitoru), regizor de film, scenarist, actor, profesor universitar şi poet. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 18 decembrie 1933
1950: S-a născut Nicu Vladimir, cântăreţ de muzică folk (m. 1995)

1951: S-a născut medicul Ioanel Sinescu, şeful Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din Institutul Clinic Fundeni; membru titular al Academiei Române din 2011
1953: S-a născut Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog, profesor universitar, eseist, traducător şi critic literar
1957: S-a născut Ştefan Hruşcă, solist vocal, instrumentist şi compozitor [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=KgDClEtUTQk[/youtube]

1972: A murit prozatorul şi memorialistul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat, în 1932, revista „Discobolul” (n. 1911)
1981: A murit tenorul Ion Dacian (pe numele său real Ion Pulcă); în 1990 Teatrul de Operetă a fost numit Teatrul de Operetă „Ion Dacian”, iar în anul 2000 printr-o Hotărâre de Guvern, numele a fost schimbat în Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti. În februarie 2011, Şcoala Generală din localitatea natală (comuna Saschiz, jud. Mureş) a primit numele său, devenind Gimnaziul de Stat „Ion Dacian” (n. 1911)
1985: A murit inginerul chimist Cornel Bodea; considerat unul dintre fondatorii biochimiei vegetale pe plan naţional şi internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1903, la Viena)
1990, 8-10: La Bucureşti a avut loc prima Conferinţă internaţională a organizaţiilor neguvernamentale care apără drepturile omului din cele 35 de state semnatare ale Actului final de la Helsinki, din 1.VIII.1975, şi ale documentului final al Reuniunii general-europene din 15.I.1989, desfăşurate la Viena
2002: A murit artista decoratoare Florica Vasilescu (n. 1922). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 9 decembrie 2002
2005: A murit Dumitru D. Stancu, compozitor şi folclorist (n. 1915)
2007: A murit actorul Ion Fiscuteanu (n. 1937)

Evenimente externe

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro
– Praga: Vizita premierului francez, Manuel Valls
65 î.H.: S-a născut poetul latin Horaţiu (Quintus Horatius Flaccus) (m. 8 î.H.)
1681: A murit pictorul olandez Gerard Terborch (n. 1617)
1830: A murit Benjamin Constant, scriitor şi om politic francez; unul dintre primii gânditori politici care s-a autodenumit liberal și, totodată, un important doctrinar al liberalismului din secolul al XIX-lea (n. 1767)
1832: S-a născut Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg şi publicist norvegian, unul dintre „cei patru mari” ai literaturii norvegiene a secolului al XIX-lea (alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland şi Jonas Lie); Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1903 (m. 1910)
1862: S-a născut dramaturgul francez Georges Feydeau; autor celebru de vodeviluri şi comedii înrudite cu farsa (m. 1921)
1864: A murit George Boole, matematician, logician şi filosof britanic; considerat creatorul logicii matematice moderne (n. 1815)
1865: S-a născut compozitorul finlandez Jean Sibelius (m. 1957) [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=5Ls8-pk4IS4[/youtube]

1869: În Bazilica Sfântul Petru, are loc primul Conciliu al Vaticanului, convocat de Papa Pius al IX-lea prin scrisoarea apostolică “Aeterni Patris” din 29 iunie 1868; acesta a fost cel de-al douăzecilea conciliu ecumenic al Bisericii Catolice. La conciliu au participat aproape 800 de reprezentanți din numeroase dieceze. Au avut loc 93 de ședințe ale conciliului între 8 decembrie 1869 și 1 septembrie 1870. Sarcinile primordiale au fost definiția dogmei Infalibilității Papale și confirmarea poziției Bisericii Catolice față de raționalism, relativism, liberalism şi materialism
1886: S-a născut pictorul mexican Diego Rivera (m. 1957)

Diego Rivera

 

1890: S-a născut compozitorul ceh Bohuslav Martinů (m. 1959)
1902: S-a născut Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor şi ceramist cubanez (m. 1982)
1916: S-a născut regizorul american de film Richard Fleischer (m. 2006)
1918: S-a născut baritonul francez Gérard Souzay (m. 2004)
1925: S-a născut Sammy Davis Jr., dansator, cântăreţ şi entertainer american (m. 1990)
1927: A murit Paul Gore, istoric şi publicist din R. Moldova; contribuţii la studiul istoriei românilor basarabeni; a susţinut mişcarea de eliberare a Basarabiei şi de unire a acesteia cu România; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1875)
1930: S-a născut actorul şi regizorul austriac de film Maximilian Schell (m. 2014)
1936: S-a născut actorul american de film David Carradine (fiul legendarului actor John Carradine) (m. 2009)
1939: S-a născut flautistul irlandez James Galway [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=LI3wIHFQkAk[/youtube]

 

1943: S-a născut cântărețul, compozitorul și textierul american Jim Morrison, solistul trupei rock „The Doors” (m. 1971) [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=XyeNhlhD6Z8[/youtube] – 1953: S-a născut actriţa americană de film Kim Basinger

Kim Basinger
1955: Crearea drapelului european, care cuprinde 12 steluţe galbene dispuse în cerc pe un fond albastru; numărul steluţelor este invariabil, 12 fiind simbolul perfecţiunii, iar dispunerea lor simbolizând uniunea popoarelor europene; această emblemă a fost adoptată de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei, la propunerea Adunării Parlamentare; începând din mai 1986, drapelul Consiliului Europei, este, totodată, şi emblema oficială a Uniunii Europene

steagul ue
1957: S-a născut actriţa rusă Marina Golub (m. 2012, într-un accident rutier)
1966: S-a născut cântăreaţa britanică Sinead O’Connor [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=jMzY_KQIKjU[/youtube]

1978: A murit Golda Meir (născută Golda Mabovici), om politic israelian, unul dintre fondatorii statului Israel; al patrulea prim-ministru al statului, prima femeie din Israel şi a treia din lume ce a ocupat o astfel de funcţie importantă (n. 1898, la Kiev, Ucraina)
1980: A murit (a fost asasinat, la New York) John Lennon, interpret şi compozitor britanic de muzică pop; membru fondator al cunoscutei formaţii „The Beatles” (n. 1940). NOTĂ: La 9.X.2000 văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat, la Tokyo, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formaţiei „The Beatles”
1987: Preşedinţii american şi rus, Ronald Reagan, respectiv Mihail Gorbaciov, au semnat, la Washington, Tratatul cu privire la lichidarea rachetelor nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune (INF); a intrat în vigoare la data de 1 iunie 1988
1991: Liderii Rusiei, Republicii Belarus şi Ucrainei decid (la Brest, lângă Minsk/Belarus) crearea Comunităţii Statelor Independente (CSI); actul constitutiv al CSI va fi semnat la 21 decembrie acelaşi an, la Alma-Ata/Kazahstan, de către 11 foste republici ale URSS, devenite între timp state independente; documentul de fondare a CSI, precum şi retragerea lui Mihail Gorbaciov (25.XII.1991) din funcţia de preşedinte au consfinţit destrămarea şi dispariţia de pe harta politică a lumii a URSS
1997: A murit (la Paris) Léon Poliakov, istoric şi filosof francez de origine rusă; autor al unei monumentale istorii a antisemitismului (n. 1910)
2000: A murit geograful chinez Huang Bingwei, considerat fondatorul geografiei moderne în ţara sa; cercetările sale s-au îndreptat în trei direcţii: bilanţul apă-căldură, geografia chimică şi comunităţile biogeografice; membru corespondent din străinătate al Academiei Române din 1965 (n. 1913)
2004: Reprezentanţi oficiali din douăsprezece țări din America de Sud au semnat, în orașul peruan Cuzco, în timpul celei de-a treia Adunări a Șefilor Statelor Sud-Americane, o declarație prin care anunțau înființarea Uniunii Națiunilor Sud-Americane (UNASUR), o structură interguvernamentală gândită după modelul Uniunii Europene

Etichete:
Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Fapt divers marți, 6 ianuarie 2026, 08:06

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Prima duminică a lui 2026 a adus la Teatrul Luceafărul Iași semne foarte bune pentru anul care abia începe. Două titluri clasice – Ursul...

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Fapt divers luni, 5 ianuarie 2026, 08:33

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025

Egiptul a obţinut o performanţă turistică fără precedent în 2025, în condiţiile în care a fost vizitat de aproximativ 19 milioane de...

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Fapt divers duminică, 4 ianuarie 2026, 09:27

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri

Parisul s-a îmbogăţit cu o hartă digitală, un ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri,...

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers sâmbătă, 3 ianuarie 2026, 12:06

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în aproape toate regiunile, cu cer mai mult noros, ploi în zona de sud a...

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:47

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se simt singuri, iar un sfert dintre aceştia vorbesc cu cel mult o persoană...

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:37

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă

Vremea la munte a devenit numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. Astăzi se deschide sezonul de schi şi în Poiana Braşov....

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă
Fapt divers joi, 1 ianuarie 2026, 08:26

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică într-un concurs olimpic feminin. Nadia...

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică
Fapt divers miercuri, 31 decembrie 2025, 10:00

Superstiţii şi tradiţii de Revelion

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi...

Superstiţii şi tradiţii de Revelion