Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 12 decembrie

Fila de calendar 12 decembrie

Publicat de , 12 decembrie 2014, 05:00


Semnificaţia zilei de 12 decembrie
* Ştefan Bănică susţine, pentru al 13-lea an consecutiv, în zilele de 12 şi 13 decembrie, seria concertelor sale de Crăciun – ora 19:30, la Sala Palatului
* Târgu Mureş: Recital susţinut de violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a II-a etape din ediţia a IV-a a Turneului Naţional „DUELUL VIORILOR”, organizată de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – ora 19:00, în Aula Universităţii de Medicină și Farmacie (UMF). Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Actualităţi, Radio România Regional, Radio România Internaţional

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei (Calendarul Creştin-Ortodox 2014; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2014)

Evenimente interne

1701: Un edict imperial lăsa românilor din Transilvania libertatea de a îmbrăţişa una din cele patru religii recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană) sau de a păstra credinţa ortodoxă

1864, 12/24: Episcopia ortodoxă de la Sibiu este ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad şi de Caransebeş; Andrei Şaguna este numit mitropolit – 150 de ani

1893: S-a născut (la Bucureşti) Edward G. Robinson, actor american de film de origine română (m. 1973)

1905: S-a născut poetul Virgil Huzum (m. 1987)

1907: S-a născut botanistul Nicolae Sălăgeanu; cercetări în domeniul fotosintezei, nutriţiei şi respiraţiei plantelor; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1988)

1908: A murit compozitorul şi dirijorul Eduard Wachmann; fondator, dirijor şi director al Societăţii Filarmonice Române din Bucureşti (1868-1906), prima orchestră simfonică românească având caracter permanent (n. 1836)

– 1925: Din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol al II-lea renunţă, pentru a treia oară, la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de „Caraiman”. NOTĂ: La 31.XII.1925 Consiliul de Coroană va ratifica renunţarea prinţului Carol al II-lea la tron, în favoarea fiului său, Mihai

1929: S-a născut Marin Bucur, critic şi istoric literar, scriitor, ziarist (m. 1994) – 85 de ani

1933: S-a născut pictorul Viorel Mărginean; ministru al culturii în perioada 1995-1996; membru de onoare al Academiei Române din 2006

Viorel Marginean 1

 

1934 : A murit pictorul George Demetrescu Mirea (n. 1852) – 80 de ani

1936: S-a născut atleta Iolanda Balaş-Söter; a deţinut, în perioada 1957-1961, de 14 ori recordul mondial la săritura în înălţime, ridicându-l de la 1,75 m la 1,91 m; a deţinut recordul mondial (1,91 metri) între 1961 şi 1971; campioană olimpică (Roma, 1960, şi Tokyo, 1964); a intrat în Guiness Book pentru cele 142 de victorii consecutive; de 16 ori campioană naţională a României; preşedinte al Federaţiei Române de Atletism (FRA) (1990-2005); preşedinte de onoare al FRA, preşedinte al Fundaţiei Atletismului Românesc (prima fundaţie sportivă din ţară, înfiinţată în anul 1993)

Iolanda Balas

1939: S-a născut Tudor Octavian, scriitor, critic de artă şi jurnalist

Tudor Octavian

1941: România declară război Statelor Unite ale Americii la insistenţele Germaniei şi Italiei (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale)

1941: S-a născut Smaranda Oţeanu-Bunea, muzicolog şi critic muzical; director fondator al Operei Comice pentru Copii

1953: S-a născut Dan C. Mihăilescu, critic şi istoric literar, eseist

dan-c-mihailescu

1955: S-a născut ÎPS Teodosie (numele laic: Teodosie Petrescu), arhiepiscop al Tomisului (din 2001)

1962: A murit Felix Aderca (numele la naştere: Zelicu Froim Adercu), prozator, dramaturg, poet, eseist, estetician şi publicist (n. 1891)

1965: A murit inginerul constructor George (Gogu) Constantinescu, stabilit din 1912 în Anglia; a creat (în 1912) ştiinţa şi tehnica sonicităţii; a inventat şi a construit numeroase maşini şi dispozitive sonice (convertizorul sonic); pionier al construcţiilor de beton armat în România; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1881)

1983: A murit actorul Amza Pellea (n. 1931) [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=SykdW2CX5ts[/youtube]

 

1989: A murit chimistul Ion Zugrăvescu; lucrări în domeniul chimiei organice; membru corespondent al Academiei Române (n. 1910) – 25 de ani

1990: A murit chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1905)

1994: A murit Victor V. Martinescu, poet şi prozator; condamnat la închisoare, între anii 1947 şi 1952, pentru tentativa de a părăsi ilegal ţara; este deţinut din nou, între anii 1958 şi 1964, datorită unor texte anticomuniste – poeme şi însemnări considerate antiguvernamentale, trimise spre publicare în Franţa (vor apărea în 1956, prezentate de Virgil Ierunca, în revista „Caiete de dor”, sub pseudonimul Haiduc) (n. 1910) – 20 de ani

1996: A murit actriţa Ileana Predescu (n. 1927)

2002: A murit juristul Ion P. Filipescu; contribuţii în domeniul dreptului civil, al dreptului internaţional privat şi al dreptului comercial internaţional; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1927)

2008: A murit sculptorul Vasile Gorduz (n. 1931). NOTĂ: Dicţionarul artiştilor români contemporani de Octavian Barbosa dă ca an al naşterii 1933

2011: A murit cântăreaţa Mălina Olinescu (n. 1974) [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=HA74tdex4do[/youtube]

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor dezvoltării din cadrul UE

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Kenya; aniversarea proclamării independenţei – 1963

– „Ziua Constituţiei” Federaţiei Ruse – sărbătoare de stat – stabilită prin decret prezidenţial (la 12.XII.1993 a avut loc referendumul pentru adoptarea noii Constituţii, care a intrat în vigoare la 24.XII.1993)

1792: S-a născut eroul naţional grec Alexandru Ipsilanti, şef suprem al Eteriei; a condus lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (m. 1828)

1821: S-a născut scriitorul francez Gustave Flaubert (m. 1880)

Gustave Flaubert

1863: S-a născut pictorul norvegian Edvard Munch (m. 1944)

1866: S-a născut chimistul elvețian Alfred Werner, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1913 (m. 1919)

1877: A murit José de Alencar, scriitor, jurnalist, om politic şi avocat brazilian (n. 1829)

1892: A murit poetul englez Robert Browning; alături de Alfred Tennyson, a fost cea mai importantă personalitate a poeziei victoriene (n. 1812)

1901: A fost transmis primul semnal radio transatlantic; din Anglia (Poldhu din Cornwall) au fost emise către Canada (Terra Nova), cele trei puncte ale literei „S” în limbajul morse; această primă radiocomunicaţie transatlantică a fost realizată de fizicianul italian Guglielmo Marconi (1874-1937), după ce tentativa din ziua anterioară eşuase

1903: S-a născut Yasujirō Ozu, regizor japonez de film (m. 1963)

1909: A murit Karl Krumbacher, istoric şi filolog german; profesor de filologie greacă la Universitatea din München, a fost considerat drept întemeietorul studiilor de istorie bizantină, fiind, totodată, titularul primei catedre de filologie bizantină din lume; în 1892 a pus bazele primei reviste de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române din 1906 (n. 1856) – 105 ani

1915: S-a născut Frank Sinatra, cântăreţ şi actor de cinema american (m. 1998) [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=gKHrQ0zvQm8[/youtube]

1928: S-a născut scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov (m. 2008, în Germania)

1929: S-a născut John Osborne, dramaturg şi scenarist britanic (m. 1994)

1937: S-a născut Roberto Benzi, dirijor francez de origine italiană

1938: S-a născut interpreta americană de muzică pop Connie Francis [youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=u71V3qDXOxU[/youtube]

 

1941: A murit matematicianul francez Émile Picard, specializat în analiza matematică (n. 1856)

1963: A murit Yasujirō Ozu, regizor japonez de film (n. 1903)

1970: S-a născut compozitorul şi dirijorul scoţian David Horne

1999: A murit romancierul american Joseph Heller (n. 1923) –

1999: În urma unor puternice furtuni ce au avut loc în Europa de Vest, totalul pagubelor fiind evaluat la peste 5 miliarde euro, petrolierul Erika a naufragiat în largul coastelor Bretania; mai multe sute de kilometri de plajă de pe coasta Atlanticului au fost invadate de „mareea neagră” provenită de pe petrolier – 15 ani

– 2001: A murit Jean Richard, actor francez (n. 1921)

2012: La Bruxelles, miniştrii de finanţe din blocul comunitar au găsit o formulă finală pentru înfiinţarea unei autorităţi unice de supraveghere bancară, primul pas pentru înfiinţarea unei uniuni bancare pentru blocul comunitar. Instituţia de supraveghere avea să funcţioneze începând cu 1 martie 2014, în cadrul Băncii Centrale Europene fiind condusă de câte un reprezentant al celor 17 state din zona euro, patru oficiali din cadrul BCE, un preşedinte şi un vicepreşedinte

2013: A murit actorul american Tom Laughlin (nume real: Thomas Robert Laughlin) (n. 1931)

2013: A murit actriţa americană Audrey Totter, celebră pentru interpretarea unor roluri negative în filmele anilor 40 ai secolului trecut (n. 1917)

Etichete:
Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Fapt divers marți, 6 ianuarie 2026, 08:06

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Prima duminică a lui 2026 a adus la Teatrul Luceafărul Iași semne foarte bune pentru anul care abia începe. Două titluri clasice – Ursul...

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Fapt divers luni, 5 ianuarie 2026, 08:33

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025

Egiptul a obţinut o performanţă turistică fără precedent în 2025, în condiţiile în care a fost vizitat de aproximativ 19 milioane de...

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Fapt divers duminică, 4 ianuarie 2026, 09:27

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri

Parisul s-a îmbogăţit cu o hartă digitală, un ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri,...

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers sâmbătă, 3 ianuarie 2026, 12:06

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în aproape toate regiunile, cu cer mai mult noros, ploi în zona de sud a...

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:47

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se simt singuri, iar un sfert dintre aceştia vorbesc cu cel mult o persoană...

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:37

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă

Vremea la munte a devenit numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. Astăzi se deschide sezonul de schi şi în Poiana Braşov....

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă
Fapt divers joi, 1 ianuarie 2026, 08:26

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică într-un concurs olimpic feminin. Nadia...

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică
Fapt divers miercuri, 31 decembrie 2025, 10:00

Superstiţii şi tradiţii de Revelion

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi...

Superstiţii şi tradiţii de Revelion