Ascultă Radio România Iași Live

Bacău: Şefa Secţiei Psihiatrie de la SJU

Bacău: Şefa Secţiei Psihiatrie de la SJU, asistenta şefă şi un asistent medical, acuzaţi de luare de mită

Bacău: Şefa Secţiei Psihiatrie de la SJU, asistenta şefă şi un asistent medical, acuzaţi de luare de mită

Publicat de Andreea Drilea, 10 aprilie 2026, 08:38

Procurorii au efectuat, miercuri, percheziţii atât la spital cât şi la domiciliile suspecţilor.

‘În esenţă, din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2024 – aprilie 2026, inculpata C.C., în calitate de medic şef secţie în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău – Secţia de Psihiatrie, având la bază o înţelegere prealabilă cu asistenta şef secţie D.P. şi asistentul medical P.M., au primit în mod repetat sume de bani cu titlu de mită cuprinse între 300 şi 650 lei/internare de la mai mulţi pacienţi, cu scopul ca, în mod contrar atribuţiilor de serviciu, să dispună spitalizarea de zi sau internarea continuă (mai mare de 25 ore) în mod fictiv’, arată un comunicat de presă, emis, joi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Anchetatorii susţin că în baza acestor internări fictive, medicul şef de secţie, în calitate de medic curant, cu sprijinul asistentei şefe şi a asistentului medical, a întocmit şi eliberat pacienţilor care au dat mită scrisori şi referate medicale.

Cu actele medicale astfel obţinute, pacienţii s-au prezentat sau urmau să se prezinte la medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul Casei Teritoriale de Pensii în vederea obţinerii sau menţinerii unui grad de invaliditate care să le permită obţinerea indemnizaţiei de invaliditate.

Procurorii au stabilit că există suspiciunea rezonabilă că sumele de bani cu titlu de mită erau colectate în special de asistenta şefă şi asistentul medical.

Aceştia ofereau medicului şef două treimi din mita colectată.

‘La percheziţiile efectuate la data de 08.04.2026 au fost identificate şi ridicate telefoane mobile, documente şi alte bunuri care constituie mijloace de probă. De asemenea, de la două locaţii aparţinând inculpaţilor a fost ridicată suma totală de aproximativ 32.000 euro (în mai multe monede). Cu privire la această sumă s-a instituit măsura sechestrului asigurator’, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Miercuri au fost audiaţi suspecţii şi martorii în dosar, iar după medicul şef, asistenta şefă şi asistentul medical au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Joi, medicul şef şi asistenta şefă au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, fiecare cu o cauţiune de 50.000 de lei.

Asistentul medical a fost plasat şi el sub control judiciar pentru 60 de zile, fără cauţiune.

Medicului şef i s-a interzis exercitarea temporară a profesiei şi a funcţiei în cadrul SJU Bacău.

De asemenea, asistentei şefe şi asistentului medical li s-a interzis exercitarea temporară a profesiei la SJU Bacău.

Procurorii au precizat că în acest dosar se efectuează cercetări şi faţă de alte fapte şi persoane. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:28

(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar

Peste 500 de copii din medii defavorizate din municipiul Iași primesc astăzi câte un ghiozdan complet echipat. Evenimentul, ajuns deja la a 17-a...

(AUDIO) Peste 500 de copii din familii defavorizate primesc ghiozdane pentru noul an școlar
(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:08

(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu

Scădere dramatică a numărului de elevi din Republica Moldova care aleg să studieze în România. În ultimii zece ani, numărul solicitărilor...

(AUDIO) Tot mai puțini elevi din Republica Moldova aleg școlile din România. Scădere de peste 60% în ultimul deceniu
(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:56

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod

Două persoane au fost găsite carbonizate într-un autoturism care a lovit un cap de pod, iar apoi a fost cuprins de flăcări, a informat...

(AUDIO) SUCEAVA: Două persoane, găsite carbonizate după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod
Prim plan sâmbătă, 5 septembrie 2026, 08:38

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an

În acest an școlar, în județul Iași, sunt peste 700 de norme didactice mai puține față de anul trecut. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere...

(AUDIO) Învățământul ieșean pierde peste 700 de norme didactice într-un singur an
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 19:45

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina

Un fragment de dronă aeriană încărcat cu explozibil, care plutea la aproximativ 5 mile marine est de intrarea pe braţul Sulina, a fost...

Dronă încărcată cu explozibil, neutralizată în apropiere de brațul Sulina
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 16:15

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție

Raliul Iașului se desfășoară în acest sfârșit de săptămână și aliniază, la start, peste 50 de echipe, mai puține decât în anii...

(AUDIO) Raliul Iașului dă startul unei noi ediții. Peste 50 de echipe intră în competiție
Prim plan vineri, 4 septembrie 2026, 14:41

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași

În noul an școlar, în județul Iași vor funcționa peste 150 de microbuze noi. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean...

(AUDIO) Iași: Peste 150 de microbuze școlare noi, în județul Iași