Ascultă Radio România Iași Live

Alexandru Muraru

Schimb de replici între primarul Iașiului, Mihai Chirica, și președintele filialei județene a PNL, Alexandru Muraru. Edilul îi cere demisia deputatului

Schimb de replici între primarul Iașiului, Mihai Chirica, și președintele filialei județene a PNL, Alexandru Muraru. Edilul îi cere demisia deputatului
31 iulie 2026, 17:38

‘Mă adresez foarte direct domnului Ilie Bolojan. Domnule preşedinte, luaţi act de faptul că în organizaţia judeţeană (PNL- n.r.) Iaşi, actualul preşedinte, în care dumneavoastră v-aţi pus foarte multă încredere, şi eu, ca primar al municipiului Iaşi, nu înţeleg de ce, face presiuni asupra consilierilor locali, schimbându-le intenţia de vot sub ameninţarea eliminării din acest consiliu. Este un abuz de funcţie pe care actualul preşedinte Alexandru Muraru îl face’, a declarat Mihai Chirica, în plenul şedinţei ordinare a Consiliului Local Iaşi.

Edilul ieşean susţine că presiunile asupra aleşilor locali sunt constante.

‘Este un abuz repetat şi este o presiune constantă pe care un grup de 16 oameni îl fac în organizaţia judeţeană PNL Iaşi, prin încercarea de a acapara într-un mod neconstituţional şi complet ilegal această organizaţie. Dacă nu faceţi ordine şi nu puneţi lucrurile la punct, aşa cum prevede legea şi aşa cum trebuie făcut, aveţi cuvântul meu de primar al municipiului Iaşi că voi încerca să fac eu acest lucru. În acelaşi timp, public îi cer demisia lui Alexandru Muraru din funcţia de preşedinte al organizaţiei. Ocupă, într-un mod, din punctul meu de vedere, imoral. Nu are ce căuta acolo. Mai mult decât atât, nu are nici cele mai mici veleităţi de lider al unei organizaţii care de-a lungul istoriei a avut lucruri de spus pentru Iaşi şi pentru România’, a afirmat Chirica.

Declaraţiile primarului marchează o escaladare a conflictului din interiorul organizaţiei judeţene a PNL Iaşi.

Reamintim că, la începutul lunii iulie, PNL Iaşi a anunţat că se delimitează de votul celor şapte consilieri locali ai partidului şi va iniţia procedurile de sancţionare, după ce aceştia au încălcat decizia organizaţiei privind votul în plenul Consiliului Local.

De cealaltă parte, preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, afirmă că atacurile lansate de primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, încearcă să deturneze atenţia de la problemele reale ale oraşului şi menţionează totodată că PNL susţine o dezvoltare urbanistică în interesul comunităţii, nu al dezvoltatorilor imobiliari.

‘Atacurile personale ale primarului Chirica la adresa mea din cadrul şedinţei de CL astăzi spun mai multe despre caracterul dânsului decât despre mine. Este trist că încearcă să transforme într-un conflict personal această situaţie simplă prin care PNL îi solicită un lucru clar: dezvoltare urbanistică sănătoasă, interesul public înaintea interesului privat şi aprobarea de documentaţii PUZ având în vedere nevoile comunităţii, nu doar interesul pentru profit al dezvoltatorilor’, transmite liderul PNL Iaşi.

În opinia acestuia, ‘ieşenii au nevoie de soluţii, ieşenii s-au saturat de haos urbanistic şi ieşenii vor ca vocea lor în privinţa modului în care trebuie să se dezvolte Iaşul să fie auzită şi respectată’.

‘Acest spectacol al declaraţiilor îi foloseşte doar pentru a-şi ascunde problema de fond a lipsei unui PUG şi a unui mod nesustenabil de a se construi în oraş, aspect care reiese din traficul infernal, poluare, şcoli aglomerate sau deficit de locuri la creşă. Îndemnul de vot e pentru a proteja interesul public. PNL nu poate fi folosit pentru voturi pe care le negociază PSD cu AUR şi cu Chirica în detrimentul oraşului şi al comunităţii. Când distrugi un oraş, o faci pentru generaţii care vor suferi, aşa este acum’, transmite Alexandru Muraru.

Liderul PNL Iaşi transmite totodată că ‘haosul care domneşte în administraţia municipală, deruta, lipsa de viziune sunt fără precedent. Alianţele de conjunctură cu PSD şi apropierea de zona suveranistă nu pot ascunde această realitate’.

‘Ce văd acum ieşenii este un politician care a fost refuzat de toate conducerile PNL pentru a avea un rol la nivel naţional, fiind considerat nefrecventabil’, transmite Alexandru Muraru.

Conform liderului PNL Iaşi, aceste situaţii ar fi putut fi evitate dacă Iaşiul fi avut un PUG, ‘aşa cum a fost mandatul politic al PNL în CL şi pe care trebuia să-l ducă la îndeplinire în calitate de primar’.

‘În mod nepermis a fost tergiversată actualizarea acestui document fundamental pentru ca dezvoltarea urbanistică a comunităţii noastre să se facă într-un mod armonios’, transmite Alexandru Muraru.

Preşedintele PNL Iaşi afirmă că va continua să susţină valorile partidului şi reformele Guvernului condus de Ilie Bolojan, fără a răspunde ‘provocărilor de invective’.

‘Eu voi continua să fac ceea ce am făcut şi până acum: să apăr valorile Partidului Naţional Liberal, să susţin reformele Guvernului condus de Ilie Bolojan şi să reprezint cu seriozitate interesele ieşenilor. Nu mă voi abate de la această direcţie şi nu voi răspunde provocărilor prin invective. Istoria politică îi judecă pe oameni după ceea ce construiesc, nu după zgomotul pe care îl fac atunci pentru a-şi masca lipsa de realizări’, a transmis deputatul Alexandru Muraru.

(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)

UAIC organizează o nouă sesiune de admitere, între 1 și 3 septembrie 2026
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 11:09

UAIC organizează o nouă sesiune de admitere, între 1 și 3 septembrie 2026

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 1–3 septembrie 2026, o nouă sesiune de admitere pentru...

UAIC organizează o nouă sesiune de admitere, între 1 și 3 septembrie 2026
Europa va fi martora unei eclipse totale de Soare, prima din ultimele două decenii
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 10:40

Europa va fi martora unei eclipse totale de Soare, prima din ultimele două decenii

Milioane de oameni din unele regiuni ale Europei vor putea observa, astăzi, o eclipsă totală de Soare, prima de pe continent din ultimele două...

Europa va fi martora unei eclipse totale de Soare, prima din ultimele două decenii
Caravana SFR revine la Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. Invitata specială a ediției a 7-a este actrița Daniela Nane
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 07:48

Caravana SFR revine la Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. Invitata specială a ediției a 7-a este actrița Daniela Nane

După încheierea celei de-a 17-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR) de la Iași, Caravana SFR ajunge, în perioada 12-14 august...

Caravana SFR revine la Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Vaslui. Invitata specială a ediției a 7-a este actrița Daniela Nane
Programul „Casa Verde” va fi modificat în acest an
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 07:40

Programul „Casa Verde” va fi modificat în acest an

Programul „Casa Verde” va fi modificat în acest an, în sensul în care finanţările vor fi acordate doar pentru bateriile de stocare...

Programul „Casa Verde” va fi modificat în acest an
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 07:34

Noua serie de negocieri la Cotroceni privind proiectul legii salarizării s-a încheiat fără niciun rezultat

Niciun rezultat şi niciun acord politic privind proiectul legii salarizării bugetarilor după o nouă serie de negocieri la Cotroceni, unde...

Noua serie de negocieri la Cotroceni privind proiectul legii salarizării s-a încheiat fără niciun rezultat
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 07:21

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările privind Legea ANI

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizările formulate faţă de legea privind modificarea şi completarea unor acte normative...

Curtea Constituţională a României dezbate sesizările privind Legea ANI
Prim plan miercuri, 12 august 2026, 07:17

Atenţionare de călătorie: Spania – restricţii şi prealertă maximă pentru incendii forestiere în ziua eclipsei solare

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte cetăţenilor români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în...

Atenţionare de călătorie: Spania – restricţii şi prealertă maximă pentru incendii forestiere în ziua eclipsei solare
Prim plan marți, 11 august 2026, 12:48

METEO: Atenționare COD GALBEN de caniculă și disconfort termic în Moldova, până pe 12 august

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 11 august, ora 10 – 12 august, ora 10 Fenomene vizate: temperaturi deosebit de...

METEO: Atenționare COD GALBEN de caniculă și disconfort termic în Moldova, până pe 12 august