Nemțeanul Adrian Laza, primul român care a urcat pe toate cele paisprezece cele mai înalte piscuri ale lumii: ”fiecare vârf are o încărcătură emoțională, fiecare are energia lui, chiar dacă sunt în aceeași regiune a lumii”. Emisiunea ”Weekend cu prieteni”, realizator – Horia Daraban (20.10.2024)

Publicat de hdaraban, 20 octombrie 2024, 23:59 / actualizat: 23 octombrie 2024, 12:03

Cu gândul la performanță, cu gândul la faptul că e singurul român cu această reușită în palmares, iar mai mult, că vârsta îi permite să-și ofere către ceilalți povestea și sub forma unor sfaturi, îndemnuri, la ”Weekend cu prieteni” ediția din 20 octombrie 2024, a fost invitat Adrian Laza.

El este primul român care a atins toate cele paisprezece piscuri ale lumii de peste 8000 de metri.

Jurnalul acestor ascensiuni poartă date din mai mulți ani. Ultimul capitol este cel al urcării pe Vârful Shishapangma  (8027 de metri) din China, la 9 octombrie. Această reușită are în istoricul său alte două încercări, în același an, 2024.

În discuția cu Horia Daraban, alpinistul a împărtășit din provocările pe care le-a întâmpinat, una dintre ele fiind obținerea permiselor pentru a urca pe munte.

Despre ”proiectul” ascensiunilor, Adrian Laza spune că el a căpătat contur clar în 2021, atunci când a reușit să ajungă pe patru vârfuri: Annapurna, Lhotse, Manaslu și Dhaulagiri.  

Mesajul pe care vrea sa îl transmită nemțeanului prin reușita sa este că ”vârsta nu te împiedică să faci lucruri extraordinare. De exemplu, alpinismul de mare altitudine se cam termină în jurul vârstei de 50 de ani. Eu am escaladat primul vârf la 53 și ultimul, acum, la 60, aproape 61. Le doresc celor care ar vrea să înceapă o carieră sau numai să escaladeze câțiva munți, antrenament, citit, învățat din greșelile altora”.

Adrian Laza: Da, într-adevăr, anul ăsta am reușit să închei parcursul celor 14 cele mai înalte vârfuri din lume. Nu a fost un parcurs foarte scurt și foarte ușor, din păcate. L-am început în 2016, cu muntele Cho Oyu, apoi am încercat, în 2017, Everestul, dar a fost un pic cam devreme. Practic, nu eram foarte pregătit, eram pregătit pentru 8000, dar nu eram pregătit pentru Everest, pentru că este munte mai deosebit, în afară de faptul că este cel mai înalt, are și multe parcursuri tehnice A trebuit să mă întorc din cauza vremii nefavorabile și din cauza faptului că aveam foarte multe degerături. Era aproape să pierd câteva degete de la picioare, dar am pierdut toate unghiile de la picioare. Mountaineering înseamnă suffering, iar ăsta e unul din lucrurile mai puțin plăcute.

Horia Daraban: Revenind la ascensiunea din octombrie, aceasta, cu siguranță, are o poveste și în acest sens vă întreb: socoteala de acasă s-a potrivit cu cea din târg, de la fața locului?

Adrian Laza: În general, am făcut în așa fel ca socotelile să se potrivească, dar sunt lucruri care nu depind de noi. Se întâmplă ca  vremea să fie nefavorabilă, pot fi căderi masive de zăpadă, pot fi avalanșe, pot fi crevase, pot fi accidente, lucruri pentru care, oricât te-ai pregăti, oricâte experiență ai avea, nu le poți controla. Muntele te vrea atunci sau te lasă să-l escaladezi atunci când vrea el, nu neapărat când vrei tu. Asta e un lucru cu care fiecare care ar vrea să urce un munte mai înalt, mai puțin înalt, trebuie să-l considere.

Shishapangma are o poveste un pic mai deosebit, în sensul în care este singurul munte care este în totalitate în Tibet, în China. În general, munții se pot face fie dintr-o țară, fie din alta, fiind munții cei mai înalți din Himalaya, cumva, și i-au împărțit. De exemplu, dacă vrei să urci, eu știu, K2, poți să urci din China și din Pakistan. Dacă vrei să urci pe Everest, poți să o faci și din China, și din Nepal,.

Shishapangma e singurul și el a fost închis începând din 2018. În 2018, la fel, a avut loc un accident, un alpinism bulgar a dispărut, l-a luat o avalanșă. Au încercat, l-au căutat, dar e cam greu să găsești un alpinist sub câteva mii de tone de zăpadă.

Și atunci, Chinese Mountaineering Association a decis să închidă muntele. Cu greu și la multe insistențe, l-au deschis în primăvara lui 2023 numai pentru trei persoane. Și asta a fost tot. Tot în toamnă, l-au deschis din nou, dar în toamnă, a avut loc acel accident nefericit în care au murit patru oameni, doi alpiniști și însoțitorii lor sherpa,   câțiva accidentați foarte grav și atunci autoritățile au hotărât să evacueze muntele. Pur și simplu ne-au chemat înapoi în base camp și a trebuit să plecăm acasă.

Horia Daraban: A apărut această fereastră, acum.

Adrian Laza: Ei, acum, în toamnă, au hotărât, până la urmă, să-l deschidă pentru puține persoane. Deci am fost 17 alpiniști și tot atâția sherpa. Deci, undeva, în jur de 35 de permise ne-au dat chinezii și pe care am reușit cu ajutorul lui Dumnezeu și l-am fructificat.

Horia Daraban: Proiectul acesta, al atingerii celor 14 piscuri, a căpătat contur pe parcurs sau a fost trasat de la început, din 2016 când ați urcat pe Cho Oyu în China?

Adrian Laza: L-am avut în minte, cumva, dar după ce am urcat Cho Oyu, Makalu și Everestul, a apărut pandemia. Un an de zile n-am putut să facem mai nimic, nici măcar să ne antrenăm. După aceea, în 2021, a prins contur, pentru că în 2021 am reușit să urc încă patru; în primăvară Annapurna și Lhotse și, în toamnă, Manaslu și Dhaulagiri. Ei, atunci, deja, au început, cumva, lucrurile să devină destul de clare.

Horia Daraban: Mă uitam pe lista vârfurilor, toate, să zicem, cam în aceeași zonă geografică a lumii, China, Nepal, Pakistan. De aici, poate apărea ideea preconcepută că ascensiunile reușite, indiferent de vârful abordat, realizate în aceeași manieră, cu același grad de dificultate, cu aceeași cantitate de efort. Care e răspunsul dumneavoastră?

Adrian Laza: Nu, munții sunt total diferiți. Adică un munte de 7000 sau de 6000 de metri poate fi, la un moment dat, mult mai greu decât multe de 8000. În cazul munților de 8000,  sunt foarte diferiți, adică unii sunt mai ușor, de exemplu cum este Cho Oyu sau chiar cum este și Shishapangma. Unii sunt foarte grei, cum este Kangchenjunga, sau K2 sau Nanga Parbat. Sunt niște munți foarte, foarte tehnici, foarte grei.  În Nanga Parbat, cel puțin, unde este peretele Kinsofer, care are 300 și ceva de metri vertical, cățărare pe stâncă, pe perete, e foarte, foarte, foarte tehnic.

Horia Daraban: Paisprezece vârfuri,  același sentiment la fiecare reușită sau trăirile se schimbă, se modelează?

Adrian Laza: În momentul în care reușești să ajungi pe vârf, este o explozie extraordinară de bucurie, de adrenalină, dacă vreți. Adică, e un moment, așa, luminos, un moment extraordinar. Până ajungi acolo, sunt grijile, unde mergi, cum faci, cum te cațări. După aia, sunt grijile, cum să te întorci; întotdeauna, coborârea este mai grea decât ascensiunea, pentru că, în momentul în care urci, adrenalina te împinge, te împinge. Când ajungi acolo, ești relaxat pentru câteva minute, faci fotografii, filme, îți spui dorințe și vorbești cu muntele și, după aceea înapoi. Trebuie să fii foarte, foarte atent. De asta zic că sunt diferite sentimentele în funcție de fiecare vârf, pentru că fiecare vârf are o încărcătură emoțională, fiecare are energia lui, chiar dacă sunt în aceeași regiune, fiecare munte e diferit.

Adică, și în funcție de cum ajungi la un base camp, la unele ajungi cu elicopterele, la altele ajungi pe jos, cum este în Gsherbrum, care este cel mai departe. Faci 162 de kilometri ca să ajungi numai până la baza muntelui.  În Makalu, la fel, am făcut douăsprezece zile, numai marș, până în tabăra de bază. Sunt munți care au taberele de bază mai jos, de exemplu, cum ar fi Annapurna, care e la 4200. Sunt vârfuri care au foarte sus, cum e  Kanchegiunga, la 5700 de metri. Am stat 42 de zile în basee camp ca să așteptăm fereastră de vreme bună. E total diferit. Par la fel, dar este total diferit.

Horia Daraban: A fost un moment în acești ani, perioada 2016-2024, când orizontul acestui jurnal de călătorii părea închis, când v-ați spus că nu o să reușiți?

Adrian Laza: Am fost un moment puțin mai nefericit în vara asta, când am avut un accident. Am avut o fractură de coloană și, atunci, pentru câteva săptămâni, am pus total la îndoială finalizarea acestui proiect, dar am trecut, cu ajutor medical, cu mult antrenament, cu multă voință, ceea ce însemna multă putere mentală, pentru că, aș vrea să spun ascultătorilor dumneavoastră, în general, regula pentru mountaineering-ul de mare altitudine este 70% minte și 30% efort fizic.

Horia Daraban: Apropo de ceea ce spuneți dumneavoastră, anul acesta, unul al premierelor, al rezultatelor de excepție. Plecând de la ce ați reușit dumneavoastră, să spunem, la 18 ani, un nepalez, Nima Ringi, șherpa, a reușit să urce pe toate cele paisprezece vârfuri, ascensiuni care au început la 16 ani. Adăugăm și performanța britanice Adriana Brownlee, care, la 23 de ani, are în palmares cele 14 piscuri de peste 8.000m. De altfel, tânăra spunea că a văzut mulți oameni în munți care nu ar fi trebuit să fie acolo, care ar fi trebuit să aibă mai multă pregătire în prealabil. De aici și întrebarea, cu ce filozofie în minte, în suflet, cu ce raportări atunci când vrei să urci astfel de munți, care, până la urmă, te privează efectiv și de ceea ce este vital, aerul pe care îl respiri?

Adrian Laza: Da, e foarte Important să fii pregătit, adică, nu aș recomanda nimănui să facă ascesiuni pe vârfuri de 8.000m până când nu are ascensiuni pe vârfuri de 3000, de 4000, de 5000, de 6000 și, de-abia după aceea, se poate gândi serios la un munte de 8000 mai ușor, cum ar fi Cho Oyu, cum ar fi Manaslu. Într-adevăr, am văzut și eu, în general, pe Everest, pentru că este cel mai înalt și are un nume și, într-adevăr, mai vin oameni care sunt nepregătiți. Am văzut și eu destui care nu știu nici măcar să-și pună crampoanele, nu știu să folosească un ascensor, nu știu să folosească un device de coborâre. Poate e vina lor sau nu e vina lor. Îi încurajează și companiile care organizează ascensiuni montane în sensul în care plătesc și zice ”ok, niciun fel de problemă. Noi te ducem, noi te aducem”. Nu există așa ceva. Adică, acolo trebuie să mergi pe picioarele tale. Trebuie să știi. Nu poate să stea cineva după tine să-ți pună tot timpul device-urile de urcare, de coborâre, ”fă asta, fă asta”, dar fiecare, până la urmă, își asumă un risc.

Horia Daraban: V-ați întors, ați încheiat acest ciclu, rămâne microbul sau se poate scăpa de el?

Adrian Laza: Bine, eu nu mai sunt interesat de vârfuri de 8000, dar o să continui. Am un proiect în care să fac ascensiuni pe cele șapte mai înalte vârfuri de pe șapte continente. Asta presupune Elbrus-ul din Rusia, pe care l-am făcut. Presupune Everestul din Asia, pe care l-am făcut. Presupune Aconcagua din America de Sud. Mi-au mai rămas Denali din America Nord, Kilimanjaro din Africa, Vinson  din Antarctica și Kosciuszko. Deci ar mai fi patru vârfuri, care să constituie a doua a coroană. Adică, paisprezece vârfuri și cele șapte ar însemna un ”double crown”, proiect pe care i-l propun să realizez probabil într-un an, doi. Depinde și de finanțare și de vreme. Asta ar fi următorul proiect. Deci, ca să vă răspund, nu pot să renunț la alpinism, adică, chiar aș mai face vârfuri de 6000, de 7000 de metri. Mai sunt o grămadă lumea asta, n-am fost în India, de exemplu, n-am fost în Hindu Kush. Cunoscând-mă cu atâția alpiniști, având atâția prieteni în toată lumea, cu siguranță că putem face o echipă pentru încă câteva ascensiuni.

Horia Daraban: Un sfat, un gând pentru cei care vor să ia calea muntelui, indiferent de altitudine?

Adrian Laza: Indiferent de altitudine, indiferent de vârstă, că, practic, asta am vrut să arăt, că vârsta nu te împiedică să faci lucruri extraordinare. De exemplu, alpinismul de mare altitudine se cam termină în jurul vârstei de 50 de ani. Eu am escaladat primul vârf la 53 și ultimul, acum, la 60, aproape 61. Le doresc celor care ar vrea să înceapă o carieră sau numai să escaladeze câțiva munți, antrenament, citit, învățat din greșelile altora. Așa m-am învățat și eu, după ce am mi-am dat seama că nu știam destul pentru Everest. După aceea, lucrurile au mers foarte, foarte ușor. Bineînțeles, eu lucrez și la o carte în care să spun povestea ascensiunilor. Și mai am în plan o carte de antrenamente și de nutriție și suplimente pentru ascensiunile de mare altitudine, la care lucrez cu un doctor din Iran și sper să fie gata într-un timp oarecare și să fie găsită și pe piața românească. O să fie în engleză, dar o să fie tradusă și în românește și aia, cu siguranță, o să fie de mare ajutor, pentru că nu găsești nicăieri culegere de idei, de texte, de absolut tot ce ar avea nevoie un alpinist la început de carieră.

Varianta audio a interviului:

Sursa foto: facebook/ina laza