Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR) va picheta joi Ministerul Transporturilor, între orele 10:00 - 13:00, reprezentanţii...
Bogdan Simionescu, Ioan Aurel Pop şi Victor Voicu vor candida joi pentru preşedinţia Academiei Române. Pentru funcţia de preşedinte al...
Aproximativ 500 de deţinuţi de la Penitenciarul Iaşi vor fi relocaţi în alte închisori din ţară, anunţă Administraţia Naţională a...
Celebrul pianist francez Richard Clayderman revine în România, în luna aprilie, pentru o serie de trei concerte aniversare, în cadrul cărora va...
Rata şomajului în februarie, în formă ajustată sezonier, a fost de 4,6%, fiind la acelaşi nivel cu cel din luna precedentă, potrivit unui...
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că Guvernul are bani pentru plata salariilor mărite ale...
Sistemul de sănătate din România este în acest moment de nota 6, pe o scară de la 1 la 10, dar până în 2020 poate ajunge la 7,5 sau 8, a...
Aproape trei sferturi dintre directorii financiari din România consideră că tehnologia învechită este o piedică în calea dezvoltării şi a...
Plenul Senatului a adoptat marţi propunerea legislativă iniţiată de parlamentarii UDMR care prevede prelungirea valabilităţii paşaportului...
Cele trei persoane implicate în accidentul de marţi seara pe DN28A Târgu Frumos - Paşcani, în zona localităţii Blăgeşti, se află în...
O nouă premieră la Teatrul Naţional din Iaşi: spectacolul „Piele şi Cer”, regizat de Radu Ghilaş. Piesa va fi pusă în în zilele de 4...
Capacitatea de transport va fi adaptată în minivacanţa Sărbătorilor Pascale la nivelul întregii reţele feroviare, în funcţie de evoluţia...
Nivelul Dunării a atins, marţi, la Galaţi, cota de 615 centimetri, cu 2 centimetri mai puţin decât luni, dar cu 15 centimetri peste cota de...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat marţi, pentru 17 aprilie, pronunţarea sentinţei în dosarul retrocedărilor ilegale de...
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute marţi sesizarea privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii şefului...
O stea albastră ''supergigant'', aflată la o distanţă de nouă miliarde de ani-lumină şi a cărei imagine a fost captată cu ajutorul...
Moţiunea simplă iniţiată de Opoziţie împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, va fi dezbătută marţi în plenul Camerei...
Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni marţi, la Palatul Cotroceni, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Lia Olguţa...
Premierul Viorica Dăncilă este aşteptată marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la 'Ora prim-ministrului'. Biroul permanent al Camerei...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franţa că marţi, 3...
Pompierii vasluieni intervin, astăzi, pentru degajarea apei din trei gospodării situate într-o zonă cu case din oraşul Negreşti. Potrivit...
12 localităţi din judeţul Bacău au rămas fără energie electrică, din cauza avariilor produse de vântul puternic, în total fiind afectaţi...
Fenomenele meteorologice deosebite din perioada 14-29 martie 2018 au produs în judeţul Botoşani pagube de peste 960.000 de lei, se arată într-un...
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza, în luna aprilie, 165 de programe de formare profesională, iar la...
Pentru prima oară, după mai bine de două săptămâni de creştere accentuată, nivelul Dunării la Galaţi staţionează astăzi. Fluviul a...
În Vaslui, mai puţin de o treime dintre cei 13.000 de şomeri, înregistraţi luna trecută la agenţia de ocupare a forţei de muncă, au cel mult...
Iaşul se alătură campaniei internaţionale „Light it up blue”, prin care principalele clădiri din marile oraşe ale lumii sunt iluminate în...
Creştinii ortodocşi intră azi în Săptămâna Mare, ultima din postul Paştelui. E o perioadă în care mulţi îşi amintesc de patimile lui...
Narcisele galbene apar în primele săptămâni ale primăverii. Simbolizând renaşterea, narcisa galbenă este sinonimă cu acest anotimp. În...
Laboratorul spaţial chinez Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea sa în atmosfera terestră luni, deasupra părţii centrale a Pacificului de...
Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC) va promova mai accentuat ofertele turismului rural din...
Turiştii care aleg să călătorească de Paşte prin agenţii de turism nu sunt neapărat în căutarea unei vacanţe tradiţionale, mulţi dintre...
Piaţa de transport feroviar de călători din România va deveni concurenţială într-o manieră mult mai adâncă decât până acum, odată cu...
România are un loc aparte în interiorul Alianţei Nord-Atlantice şi acest lucru se datorează în bună măsură eforturilor conjugate pe care...
Microbuzul cu turişti israelieni s-a răsturnat în Salina Slănic în condiţiile în care şoferul nu ar fi adaptat viteza într-o curbă...
Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a participat duminică la slujba tradiţională de Paşte la Capela St George din castelul Windsor, unde...
Rezoluţia de unire a României cu Basarabia a fost votată şi semnată astăzi de consilierii locali de Iaşi. Documentul a fost elaborat la...
Persoanele cu venituri mici care trec printr-un moment dificil vor putea beneficia de asistenţă psihologică sau juridică gratuită în baza unui...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că un diplomat român acreditat în Rusia a fost declarat 'persona non grata', aceasta după o...
Autorităţile din China afirmă că nu există motive de îngrijorare din cauza staţiei spaţiale Tiangong-1 care se va dezintegra deasupra Terrei...
Incident grav într-o şcoală din comuna Oşeşti, judeţul Vaslui! O elevă de 14 ani a fost căutată, când era la ore, de un tânăr...
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat vineri că pune la dispoziţia cetăţenilor români 'Ghidul de călătorie pentru Sărbătorile Pascale...
Un număr de aproximativ 20.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare au rămas fără apă caldă începând de aseară,...
Noul model de smartphone Huawei P20 lite este disponibil pe piaţa din România în trei variante de culoare - Klein Blue, Sakura Pink şi Midnight...
Nouă bărbaţi din trei judeţe au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă în urma a 29 de percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de...
Alexandru Huţuleac, bărbatul care a lovit cu sabia în cap un poliţist de la trupele speciale în timpul unei misiuni în oraşul Rădăuţi, a...
Florin Hădărean, director general al Regiotrans SRL, şi Costache Nicolau, la data faptei director la Sucursala Regionala CF Braşov, au fost...
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o atenţionare COD GALBEN de VÂNT valabilă de sâmbătă dimineaţă (31 mar - ora 9)...