Poliţiştii şi procurorii efectuează, joi, percheziţii în Bucureşti şi judeţul Bacău la persoane suspectate că ar fi încheiat contracte de...
Absolvenţii claselor a VIII-a care au susţinut probele de aptitudini şi de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă pentru...
PROGNOZĂ SPECIALĂ Interval de valabilitate: 9 august Vremea va fi caldă, călduroasă după-amiaza în sudul Moldovei, unde se vor atinge 32 și...
Seceta pedologică puternică se va menţine în cultura de porumb neirigat, în cea mai mare parte a regiunilor agricole din ţară, unde...
Este în desfăşurare, până la sfârşitul acestei săptămâni, o amplă acţiune de control a poliţiştilor rutieri, la nivel naţional, pentru...
Femeile care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, care au născut începând cu data de 12 aprilie 2024, pot beneficia de tichete sociale în...
Guvernul va aproba în şedinţa de joi, prin ordonanţă, modificarea Legii nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, în vederea acordării de...
Peste 33.600 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat în a doua sesiune organizată în acest an,...
Municipalitatea ieşeană organizează două licitaţii pentru ultimele lucrări şi servicii necesare finalizării blocurilor de locuinţe sociale...
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri o nouă reducere a ratei dobânzii de politică monetară, la nivelul...
Un copil de un an şi o femeie de 71 de ani au fost răniţi, miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc în localitatea Pufeşti, a...
Primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că a semnat contractul de furnizare de mobilier şcolar pentru 966 de săli de clasă de şcoli...
Secţia de Obstretică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani va fi reabilitată termic şi modernizată...
Ordinele pentru aprobarea Statutului elevului, respectiv pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că până la finele anului se va circula pe 82 de kilometri din Autostrada A7, între Buzău şi...
În anul 2024, prin proiectul cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și...
Un spaţiu dedicat copiilor şi familiilor care trec graniţa în România pentru a refugia din calea războiului din Ucraina a fost inaugurat la...
Peste 160 de mii de elevi vor beneficia din toamnă de burse de rezilienţă în valoare de 300 lei. Este vorba despre cei care au media generală...
Hamas a anunţat ieri că noul său lider politic după asasinarea lui Ismail Haniyah este Yahya Sinwar, care până acum a fost cel mai înalt...
Patru persoane, printre care şi un copil, au fost rănite, marţi, în urma coliziunii dintre un autocar şi un autoturism, pe drumul naţional DN...
Peste 160.000 de elevi vor beneficia din toamnă de burse de rezilienţă în valoare de 300 de lei. Este vorba despre elevii care au media generală...
Consiliul Județean Botoșani a deschis licitația publică pentru achiziționarea a încă 18 microbuze școlare hibrid. Ofertele vor putea fi...
În județul Iași a crescut cu peste trei procente rata de promovare la definitivat în urma contestaţiilor, ajungând la 81,47%, de la 78,34,...
Un cutremur mediu, cu magnitudinea 4,1, s-a produs marţi, la ora locală 16:04, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit datelor...
Rectorul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative, Remus Pricopie, i-a desfăcut contractul de muncă profesorului Alfred Bulai,...
Un bărbat în vârstă de 52 ani a fost găsit de pompieri decedat într-o locuinţă cuprinsă de un incendiu, în oraşul Roznov, a informat,...
În perioada 15 iulie – 31 august 2024, Ateneul Național din Iași în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează programul de...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 06-08-2024 Ora : 10:00 Nr....
Creştinii sărbătoresc astăzi Schimbarea la Faţă a Domnului, care aminteşte de arătarea lui Iisus pe Muntele Tabor într-o lumină divină...
Cultura a fost văzută mai mult ca pe o cheltuială, a declarat, ieri, la Botoșani, ministrul Culturii, Raluca Turcan, făcând referire la...
În memoria eroilor care au luptat în urmă cu 107 ani în marea bătălie de la Mărășești din Primul Război Mondial, Consiliul Județean...
TAROM suspendă, în urma evoluţiilor actuale din Orientul Mijlociu şi a deteriorării contextului de securitate din regiune, zborurile către şi...
UPDATE - Rezultatele finale înregistrate după soluționarea contestațiilor la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare...
Primăria municipiului Focşani a sesizat organele de cercetare penală după ce mai multe biciclete achiziţionate de municipalitate în cadrul unui...
Alimentarea cu apă a populaţiei este asigurată cu restricţii de către operatorii de apă, respectiv în anumite intervale orare, pentru 421 de...
UPDATE - Nouă persoane au fost rănite luni în accidentul de pe DN 2, în localitatea Cumpărătura, au informat reprezentanţii Inspectoratului...
Un buget total de aproape 3,5 milioane de euro a fost aprobat pentru cele două candidaturi depuse de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din...
Conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui a atras atenția asupra riscului iminent de desprindere a tencuielii de pe...
Zeci de persoane din localitatea Icuşeni, comuna Vorona, au protestat, luni, din nou, în semn de nemulţumire faţă de utilizarea excesivă a unui...
Bursele asiatice au scăzut semnificativ astăzi, pe fondul temerilor privind o posibilă recesiune în Statele Unite, iar extinderea declinului...
Comisari ai Gărzii de Mediu Vrancea, alături de colegi din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, au demarat controale...
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Costel Alexe, a semnat, luni, contractul de achiziţie, prin PNRR, a 26 de microbuze electrice...
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de...
Turiştii care ajung în zona superioară a Masivului Ceahlău la pelerinajul organizat cu ocazia sărbătorii religioase Schimbarea la Faţă, de...
Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 05-08-2024 Ora : 10:00 Nr....
Mii de elevi din municipiul Botoșani vor învăța și în acest an în alte spații în care au fost relocați după ce unitățile lor au intrat...
Lunca Prutului din județul Vaslui, denumită și Bărăganul Moldovei este grav afectată de secetă. În comunele Fălciu, Berezeni, Vetrișoaia,...
În poligonul Centrului de Instrucţie pentru Luptă Smârdan vor avea loc trageri cu muniţie reală, începând de astăzi şi până la finalul...