Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la 8 ani şi 2 luni închisoare, într-un...
Studenţi din şase ţări participă începând de luni, timp de cinci zile, la Concursul internaţional studenţesc de calculatoare...
Regimul termic va fi oscilant în următoarele două săptămâni, cu intervale în care precipitațiile și descărcările electrice vor fi...
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a declarat, luni, că va solicita sprijin financiar de la Guvern în vederea construirii...
Prefectul judeţului Neamţ, Vasile Panaite, a emis, luni, ordinul privind constituirea a două comisii mixte de constatare şi evaluare a pagubelor...
Peste 6.200 de apartamente din municipiul Bacău rămân, în continuare, fără apă caldă. După zece zile de lucrări efectuate la reţeaua de...
Marți, 16 mai între 11.00 și 16.00, la Palas Mall, Sense Internaţional România pornește în Caravana Sensabilitate pentru a promova drepturile...
Asociația EUROMIS în parteneriat cu Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos – Iași desfășoară în perioada decembrie 2016 - iunie 2017...
Cele patru coduri - penal, de procedură penală, civil şi de procedură civilă - urmează să fie evaluate în toamna acestui an, a declarat luni...
Peste 20.000 de salariaţi ai instituţiilor subordonate Ministerului Finanţelor din Bucureşti, dar şi din mai multe judeţe din ţară, au...
La New York, Casa de licitaţii Christie’s organizează vânzarea tabloului semnat de Pablo Picasso, „Femeie şezând, rochie albastră”,...
O femeie în vârstă de 67 de ani a ajuns luni la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi după ce, în cursul...
În perioada 15 – 21 Mai 2017 Federația Internațională de Coaching, filiala Romania vă invită să experimentați beneficiile coachingului...
Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat luni, la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul ''Mineriada''. Și...
Peste 20.000 de salariaţi ai instituţiilor subordonate Ministerului Finanţelor din Bucureşti, dar şi din mai multe judeţe din ţară, au...
„Ziua Poliţiei Militare”; prin Ordinul ministrului apărării naţionale din 15.V.1990 s-au înfiinţat unităţile şi subunităţile de...
„Ziua Medicului Veterinar”; la 15 mai 1861 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de înfiinţare a Şcoalei de Arta Veterinăriei,...
„Ziua Internaţională de Acţiune pentru Climă”, eveniment cuprins în calendarul ecologic mondial; această zi a luat naștere datorită...
„Ziua Internaţională a Familiei”, este o oportunitate pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor de familie şi a proceselor...
La Galaţi începe, astăzi, cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie. Evenimentul va dura şase zile. Organizatorii au...
Evenimentele externe ale zilei de 15 mai 2017 – Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (15 – 18 mai) – Bruxelles:...
Agenda zilei de 15 mai 2017 – Senat * ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent * ora 13:00 – şedinţa Biroului...
Popasul Caravenei Gaudeamus la Oradea s-a încheiat ieri, odată cu înmânarea trofeelor. Publicul a ales dintre participanţi grupul editorial...
15 mai 1881: S-a născut prozatorul Nicolae N. Beldiceanu; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (mort în 1923). * Opţiunea pe care am...
Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că, circulaţia rutieră a fost reluată pe DN2F Bacău – Vaslui. Reamintim că, traficul...
Horoscop 15 mai 2017 BERBEC Mai puţin năvalnici, dar la fel de "excitabili", simt venirea verii că pe o reînviere, cu daruri şi...
Serviciul Român de Informații organizează, în perioada 15 - 17 mai, prin intermediul Centrului Național Cyberint, un exercițiu național live...
Campania "Vaccinarea salvează vieţi" Programul, lansat de Societăţile Române de Medicină a Familiei şi Microbiologie în parteneriat cu...
Peste 5 mii de oameni au protestat astăzi în fața Parlamentului de la Chișinău față schimbarea sistemului electoral din Republica...
Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Bacău a actualizat informarea meteorologică de instabilitate atmosferică valabilă pentru judeţele...
În fosta tabără Bucşoaia din oraşul Frasin, judeţul Suceava, se desfăşoară astăzi Hora Bucovinei. Se vor organiza expoziţii de produse...
Actriţa Ileana Popovici a primit sâmbătă, la Iaşi, Distincţia Serile Filmului Românesc în semn de apreciere pentru contribuţia adusă...
Nicuşor Dan este preşedintele ales al Uniunii Salvaţi România, după ce a obţinut cele mai multe voturi ieri, la primul congres al formaţiunii,...
Cel mai tânăr preşedinte din istoria Franţei îşi începe astăzi, oficial, mandatul, câştigat categoric duminica trecută, în al doilea tur...
Precipitaţiile abundente căzute ieri în judeţul Bacău au creat probleme în mai multe comune, dar şi pe câteva drumuri naţionale. Astfel,...
UPDATE ora 11:30 - Inundaţiile produse în cursul serii de sâmbătă au afectat 23 de localităţi din judeţul Neamţ şi 65 de gospodării,...
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Parinte Daniel, împreuna cu delegatia oficiala de ierarhi, a ajuns la Mănăstirea Putna....
Portugalia, reprezentată de Salvador Sobral, a câștigat Eurovision 2017 cu piesa cu "Amar Pelos Dois", în urma finalei ce a avut loc în noaptea...
Simona Halep vs Kristina Mladenovic 7-5; 6-7(5); 6-2 Primul game, care a durat zece minute, a demonstrat că ambele jucătoare nu acceptă...
În prezenţa a cinci sute de mii de pelerini, din lumea întreagă, Papa Francisc i-a canonizat în oraşul portughez Fatima, pe doi dintre cei trei...
Valul de atacuri cibernetice, care a afectat aproape o sută de ţări, este de un "nivel fără precedent" - afirmă Europol. Oficiul european al...
Serviciul regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o avertizare COD PORTOCALIU valabilă pentru judeţele Iaşi, Neamţ şi Galaţi. Pînă...
O fetiţa de cinci ani care a căzut sâmbătă într-un puţ, la Răcari, în judeţul Dâmboviţa, a fost scoasă de pompieri, informează...
UPDATE Serviciul regional de Prognoză a Vremii din Bacău a emis o avertizare COD PORTOCALIU valabilă pentru judeţul VASLUI. Pînă la ora...
Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a emis o atenţionare Cod Galben de inundaţii, valabilă până mâine în 17 bazine...
Grupul editorial ART din București a primit astăzi la Iași marele premiu Librex pentru cel mai valoros program editorial. Ediția din acest an a...
Despre smart city și influența tehnicii veți afla detalii în interviul acordat de Alexandru Mironov postului Radio Iași. Mironov s-a aflat la...
În 13 mai 2017, este programat cel de-al XIII-lea congres al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), la Sala Sporturilor din...