Ascultă Radio România Iași Live

Achim Irimescu: Avansul pe suprafaţă se plăteşte de luni; s-au emis ordine de plată pentru 120.000 de fermieri

Publicat de andreeadaraban, 23 noiembrie 2015, 13:23

Avansul din plata unică pe suprafaţă aferentă anului 2015 se achită începând de luni, iar până în prezent au fost emise ordine de plată pentru 120.000 de fermieri, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.

‘Vestea bună este că peste 120.000 de fermieri au fost introduşi deja la plată pentru avansul pe SAPS 2015 (plata unică pe suprafaţă n.r.). Este vorba de un avans de până în 70%, în jur de 53 de euro pe hectar. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) m-au asigurat că în circa trei zile se pot plăti toate avansurile, adică se pot transfera banii pentru mai mult de 700.000 de fermieri, dintr-un total de peste 900.000’, a spus Irimescu.

Acesta a precizat că există în buget suma necesară pentru plata avansului pe suprafaţă, adică în jur de 400 de milioane de euro.

‘Suma totală pentru avansuri prevăzută în buget este de circa 1,6 miliarde de lei, adică în jur de 400 de milioane de euro, bani care se vor transfera către fermieri’, a adăugat şeful MADR.

În aceste condiţii, fermierii vor primi un avans de până în 70%, respectiv 53,4198 euro pe hectar, din cuantumul stabilit pentru anul 2015 de 77,42 de euro. Banii vor fi plăţi în lei la cursul stabilit de Banca Centrală Europeană la 30 septembrie 2015 (4,4176 lei/euro), ceea ce înseamnă aproximativ 235,9 lei/hectar.

Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 a fost prima din noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014 – 2020 şi a adus schimbări majore impuse de legislaţia comunitară pentru toate statele membre. Legislaţia aplicabilă a cuprins atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât şi din cel zootehnic, existând totodată reguli noi privind criteriile de eligibilitate. (Agerpres/ FOTO magazinsalajean.ro)

Etichete:
Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 07:27

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului

Lista medicamentelor compensate și gratuite va fi actualizată până la sfârșitul anului, a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete....

Lista medicamentelor compensate, actualizată până la finalul anului
CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional joi, 22 octombrie 2026, 05:21

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte joi în şedinţă, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şedinţa...

CSAT – în şedinţă; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 15:51

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA

Comunicat de presă: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. În cauza...

Cristina Trăilă, secretarul general adjunct al Guvernului, trimisă în judecată de DNA
Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 12:54

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări

O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului...

Buzău: O dronă prăbuşită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiştii fac verificări
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 11:40

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu

UPDATE ora 12:10 – Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent) a preluat, miercuri, mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa...

Ioana Ciocan a preluat mandatul de ministru al Culturii, în prezenţa premierului Luca Niculescu
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 10:40

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat pentru joi şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale,...

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat CSAT; pe agendă – implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 06:29

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%

Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30% în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2025, conform...

Raport ANITP: Numărul victimelor traficului de persoane a crescut cu peste 30%
Naţional miercuri, 21 octombrie 2026, 05:31

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli

Federațiile sindicale din educație cer măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli după atacul de la Bistrița, unde un elev de 13...

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli