Ascultă Radio România Iași Live

Darius Vâlcov, în arest la domiciliu; decizia nu este definitivă

Publicat de andreeadaraban, 6 mai 2015, 17:30

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a admis astăzi cererea fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Decizia instanţei nu este definitivă, iar DNA poate face contestaţie.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influenţă pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion.

În schimbul banilor, Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câştigării unor licitaţii de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti.

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare şi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Potrivit DNA, începând cu anul 2011 şi până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi.

Produsul infracţional obţinut în urma săvârşirii faptelor faţă de care se efectuează cercetări a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conţinând următoarele: 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie inscripţionat ‘Renoir’, un tablou inscripţionat ‘Jean Cocteau’, o pictură pe lemn inscripţionată ‘Aurel Acasandrei’.

Ca urmare a percheziţiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov prin interpuşi, cu banii presupus obţinuţi din comiterea infracţiunilor pentru care se efectuează cercetări.(Agerpres/FOTO digi24.ro)

Etichete:
Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an
Naţional joi, 5 februarie 2026, 11:36

Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an

2026 a început cu o creștere generală a interesului candidaților pentru locurile de muncă disponibile în piață și cu un comportament concret...

Muncitorii și candidații fără studii superioare, campioni la schimbarea joburilor. Aplicările au crescut cu 50% pe iajob.ro, la început de an
4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 13:00

4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță

4 FEBRUARIE 2026 – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și...

4 februarie – România se luminează în portocaliu de Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului, într-un mesaj de solidaritate și speranță
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 12:30

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar, după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins ca...

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar
Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:05

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului

Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ şi Federaţiei...

Sindicaliştii din Educaţie protestează astăzi în faţa Guvernului
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 07:01

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu măsura adoptată de executiv potrivit căreia, de la 1 februarie, prima zi...

Sesizare la Curtea Constituţională privind concediul medical
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:56

Programul „Tomata” continuă şi în 2026

Programul „Tomata” continuă şi anul acesta, iar legumicultorii se pot înscrie până pe data de 15 aprilie la Direcţiile agricole....

Programul „Tomata” continuă şi în 2026
Naţional miercuri, 4 februarie 2026, 06:55

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans pe 6 februarie, în contextul în care data obişnuită de plată, 8 februarie, este...

Beneficiile de asistenţă socială vor fi plătite în avans luna aceasta
Naţional marți, 3 februarie 2026, 12:40

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate prin lansarea a şapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale şi materii prime critice,...

Schemele de ajutor de stat vor fi reconfigurate