Nouă din 10 copii aflați în stare de vulnerabilitate spun că important pentru ei e să mânânce suficient și să aibă cărți și jocuri: cum arată sărăcia, în afara statisticilor
Publicat de Gabriela Rotaru, 26 noiembrie 2025, 12:14
Festivalul Brazilor de Crăciun dă startul celei de-a 25-a ediții, o ediție-manifest
- “Foamete, să nu ai ce să mănânci când ești acasă, să stai să te doară burta toată ziua și să nu aveți nici măcar 5 lei în casă “(M., 12 ani, familie vulnerabilă)
- “Sărăcia pentru mine sunt momentele în care prietenii tăi își fac amintiri, iar tu nu . Atunci când de abia aștepți să ajungi acasă de foame, că nu ai ce să-ți cumperi de pachet. Atunci când ai lucrat un an școlar întreg pentru o bursă de merit, ajungi să te încadrezi în top 3 elevi cu cele mai mari medii pe clasă și tot să nu primești nimic. Este acel moment când îți vezi părinții disperați, care se ceartă în camera cealaltă”.(I., 14 ani)
București, 26 noiembrie 2025: Nouă din 10 dintre copiii incluși în programele educaționale Salvați Copiii consideră ca fiind important să poată mânca suficient și sănătos, un procent similar considerând esențial să aibă acces la cărți și jocuri adecvate vârstei. În ierarhia nevoilor importante pentru copii sunt cele legate de sănătate și de obținerea unor rezultate bune la școală. Pentru cea de-a 25-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, Salvați Copiii România ridică vocea acestor copii care, zi de zi, luptă pentru a-și ocupa locul în bancă, la școală. Edițiile precedente s-au remarcat prin mobilizarea unei solidarități exemplare, colectând fonduri în valoare totală de peste 10 milioane de euro. Pentru ediția 2025, 24 designeri și artiști români au creat brazi unicat, care vor fi licitați în seara de 4 decembrie, în cadrul Galei organizate în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României.
Ancheta Salvați Copiii arată că:
- pentru 52% dintre copii este extrem de important să poată mânca suficient și sănătos, foarte important pentru 31% și important pentru 16%. Doar 1% consideră că e puțin important ca familia să le poată oferi alimente sănătoase și suficiente.
- Pentru 47% dintre copii este extrem de important să aibă acces la cărți și jocuri adecvate vârstei, foarte important pentru 29% și important pentru alți 19 la sută dintre copiii intervievați. Doar 5% dintre copii consideră că e puțin sau deloc important.
- Starea bună de sănătate este extrem de importantă pentru 69%, foarte importantă pentru 22% și importantă pentru 9% dintre copii.
- 56% dintre copii își doresc rezultate bune la școală și evaluează acest lucru ca fiind extrem de important, în vreme ce pentru 30% și pentru 13% acest lucru este evaluat ca fiind foarte important, respectiv important. Doar 1% dintre copii consideră că e puțin important.
Ancheta mai relevă importanța foarte mare pe care copiii o acordă unui spațiu dedicat lecțiilor, precum și accesului la tehnologie – internet, computer, tabletă. Pentru majoritatea covârșitoare a copiilor,este esențial să fie ascultați de cei din jur.
„Copiii evaluează ca fiind extrem de important ca familia să aibă mijloacele necesare unui trai decent, acesta însemnând alimentație sănătoasă, spațiu pentru lecții și joacă și sprijin educațional. Sunt nevoi bine definite, cărora le răspundem prin programele noastre integrate, de sprijin social, emoțional și incluziune școlară. Este însă nevoie de un efort susținut și de programe integrate, prin care copilul să fie pus la adăpost de sărăcia extremă și să poată avea acces real la educație. Solidaritatea socială este, de fapt, o metodă de a rupe cercul vicios al sărăciei care ucide educația”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Festivalul Brazilor, polul de solidaritate al anului
La cele 24 de ediții anterioare ale Festivalului Brazilor de Crăciun au fost strânse fonduri de 10.102.000 euro, care au spijinit activ 272.127 de copii, astfel:
- 197.238 de copii au primit sprijin socio-economic pentru familiile lor, precum și consiliere psihologică;
- 11.616 copii au fost incluși în Grădinițe Estivale;
- 5.374 de copii au fost recuperați prin Programul „A Doua Șansă”;
- 57.899 de copii au fost integrați în programele de educație de tip „Școală după Școală”;
- 102 biblioteci școlare au fost dotate cu 76.000 de cărți.
Record de generozitate la ediția 2024: Cu o miză ambițioasă pentru cea de-a 24-a ediție, Festivalul Brazilor de Crăciun a reușit să adune fonduri de 1.000.000 euro, pentru restabilirea dreptului egal la educație pentru copiii aflați în risc sever de sărăcie și excluziune socială. Cei 23 de brazi licitați în seara de Gală a Festivalului Brazilor de Crăciun, organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, au asigurat astfel sprijin socio-educațional pentru 30.000 de copii.
În cadrul Galei Festivalului Brazilor de Crăciun, brazii concepuți și donați de către designeri și artiști recunoscuți din România au fost licitați cu sume cuprinse între 25.000 și 123.000 de euro, de companiile care au decis că responsabilitatea socială este esențială. În total, suma strânsă a fost de 1.000.000 de euro din licitația brazilor, vânzarea biletelor de tombolă și sponsorizări.
Cei mai râvniți brazi licitați au fost: Apărătoarea Viselor, creat de Doina Levintza, Cheers, creat de Omid Ghannadi & Le Store și Magia Crăciunului: Jobenul Fermecat creat de Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea, care au fost licitati cu peste 100.000 euro fiecare.
Creatorii care au realizat anul acesta brazi unicat sunt:
DOINA LEVINTZA • OMID GHANNADI, ALEX IANCIO & ROBERT NAGY • ADELA PÂRVU, cu sprijinul TUBADZIN ROMÂNIA • DIANA NICOLAIE & ELA CRĂCIUN • UNTOLD CREATIVE TEAM • LAURA HÎNCU & EL JARDIN • MIHAI POPESCU & TWINS STUDIO • DHANIEL NORA • SMILEY & HAHAHA PRODUCTION • ENDORPHIN LAB – ADONIS ENACHE • NICU BOCANCEA & FLORĂRIA IRIS • SIMONA & GABRIEL GHERASIM – GALLANTIQUE BOUTIQUE • ANDREEA MOGOȘANU, MOOGU & JOVSKY STUDIO, by ADRIAN PERJOVSCHI • SUMMER WELL CREATIVE LAB • GHEORGHE LISIȚA • OANA MANOLIU, MARIANA CHISAR, DAN MANOLIU – TVR • VLAD NANCĂ, cu sprijinul UNICREDIT BANK • OANA POP-ATELIER ARIA, cu sprijinul WIENERBERGER • ALEXANDRA PUTINEANU & COJO, cu sprijinul UNIVERSAL MUSIC ROMANIA • FLORIN MAGDA & JECZA GALLERY • DAMIANA PĂUN – VORBEȘTE LUMEA, PROTV • CRISTINA GOLBAN, cu sprijinul BEAUTY CONNECTION • ANA & MARIA MOHONEA – ARCHITECTURAL CHRISTMAS.
Acestora li s-a alăturat Salvați Copiii, cu sprijinul ȘTEFANIEI MIRCEA.
Sponsorii care și-au anunțat până acum sprijinul pentru ediția 2025:
Diamond: Catena • Mastercard • UniCredit Bank • BCR • KULTHO Forever Diamonds
Platinum: Smart Soft Power • Garanti BBVA • Banca Transilvania • Romanian Business Consult • Renovatio Trading • KRUK România • Universal Music Romania • MAPEI Romania
Gold: Clifford Chance Badea • PEPCO România • OSCAR Downstream
Silver: Rompetrol • Giscad • Maresi • Ferandalex • Sea Office • SMG Electronica • Wienerberger România • NEXT • Boutique Cadeaux • NETOPIA • Gisco Med
Mulțumiri Speciale:
DENT ESTET • Optimize Body Center • BDG • Wild Olive • DaVino • my Geisha • Lisa & Co • Beauty Connection • LOFT • Destiny Park • UNDA Open Possibilities • Miraj București • TIFF • GETT’S Hair Studio • Purple Flowers • Depozitarul Central • Ivatherm România • Lensa • Centrul Shakti • Summer Well • FREYWILLE • Elena Perseil • Indira • Contemporia • Leonidas • Hotel EPOQUE • Matca • Crama Serve • Hotel IAKI Mamaia.
Comitetul de organizare: Florentina Costea, Andreea Nicoleta Deliu-Pașol, Omid Ghannadi, Cristian Hordilă, Amalia Năstase, Dhaniel Nora, Andreea Raicu, Ionuț Stanimir, Ioana Chereji, Gabriela Alexandrescu.
Note pentru redactori: Situația copilului în România
- Mai mult de o treime (33,8%) dintre copiii români trăiau în continuare în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, peste media din Uniunea Europeană, de 24,2%. Vulnerabilitățile structurale generează inechitate crescută – copiii din mediul rural au un risc mult mai ridicat de sărăcie sau excluziune socială, de 41,7%[1], iar situația copiilor ai căror părinți au un nivel scăzut de educație este dramatică: 75,8% dintre ei se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, în comparație cu 5,9% dintre copiii ai căror părinți au studii universitare.
- Pentru 1,255 milioane de copii din țara noastră, asigurarea resurselor necesare pentru un trai sănătos este problematică – copiii români continuă să fie mult mai afectați de sărăcie în comparație cu adulții, riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor fiind cu șapte puncte procentuale mai mare decât în rândul adulților.
- Un studiu realizat de Salvați Copiii România în vara anului 2025 arată că aproape trei din cinci (58%) dintre familiile ai căror copii sunt integrați în programele educaționale ale organizației nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educație, în absența unui sprijin extern, procentul crescând dramatic, la 87%, în rândul celor care se află în stare de sărăcie subiectivă și în rândul celor cu nivel educațional scăzut – 70%.
Pentru mai multe detalii:
Liliana Bibac-Moșneguțu, coordonator programe educaționale Salvați Copiii România, email – liliana.bibac@salvaticopiii.ro.
Festivalul Brazilor de Crăciun: Lumea bună face lumea mai bună!
___________________
Despre Salvați Copiii România
De 35 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii șia asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară în prezent programe în 108 ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 4.150.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.



