Ascultă Radio România Iași Live

„HARDUGHIA” de Mircea Radu Iacoban, după 44 de ani, pe scena Naționalului ieșean un spectacol în regia lui Ovidiu Lazăr

„HARDUGHIA” de Mircea Radu Iacoban, după 44 de ani, pe scena Naționalului ieșean un spectacol în regia lui Ovidiu Lazăr

Publicat de Gabriela Rotaru, 29 aprilie 2025, 07:22

După 44 de ani, o piesă interzisă în 1981 revine pe scena Teatrului Național din Iași – Hardughia de Mircea Radu lacoban.

Ovidiu Lazăr semnează regia noii producții, care va fi lansată sâmbătă, 3 mai, de la ora 18:00, la Sala Studio „Teofil Vâlcu”. Din distribuția spectacolului fac parte: Daniel Busuioc, Robert Agape, Radu Ghilaș, Radu Homiceanu, Doina Deleanu, Doru Aftanasiu, Emil Coșeru, Georgeta Burdujan, Răzvan Conțu, Ionuț Cozma, Marian Stavarachi, Iustin Căuneac. Scenografia este creată de Andrada Chiriac.

Scrierea piesei a pornit de la o întâmplare din studenția dramaturgului Mircea Radu Iacoban, care, prin anii ’60, fiind încorporat în cazarmă, a fost dus cu plutonul „să execute o demolare”. Tocmai se dărâmase la Iaşi ,,Academia Mihăileană”, din care mai rămăsese în picioare doar zidul vestic de incintă. „Pot spune că mă număr printre cei ce au dărâmat Academia strămoșească! În care trudise Kogălniceanu (de-aici a rostit la 1843 cuvintele fatidice ,,eu privesc ca patrie a mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi ca istoria naţională, istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”, alături de confrații Asachi, Bărnuțiu, Ghica, Cihac, Gusti şi atâţia alții. Mai târziu am avut şansa să pot citi procesul verbal prin care forurile de partid aprobaseră demolarea (era ținut ascuns din jena mult prea târzie a autorităților) – şi mi-am zis că s-ar cuveni să-ncerc a repara cu pixul ceea ce am dărâmat cu târnăcopul.”, mărturisește Mircea Radu Iacoban.

Piesa „Hardughia” a fost interzisă în 1981, după câteva reprezentații la Teatrul Național din Iași (regie Dan Nasta) și Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (regie Călin Florian). În 2021, Academia Română a lansat Colecția „Teatru Românesc contemporan”, inaugurând-o cu această piesă.

Despre noul proiect și despre textul incomod până în zilele acestea, regizorul Ovidiu Lazăr afirmă: „ Acest spectacol este o ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau cu situații reale, din vremuri mai vechi sau de astăzi, NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOARE.

Pentru că textul lui Mircea Radu Iacoban are un real și profund conținut uman. Căci vorbește despre oameni, mai mult sau mai puțin importanți din punct de vedere politic și social, forțați să ia decizii majore. Fiecare reacționează cum știe, cum poate, cum crede.

Așadar, avem de a face cu o vivisecție grijulie în fibra umană.

Textul a avut probleme cu autoritățile înainte de 1989 și rămâne incomod și după. O ședință de Partid este, în fond, un bun prilej de a descoperi și de a cunoaște mai bine oamenii care ne reprezintă la nivel decizional și, în cele din urmă, societatea însăși.

Între ridicolul primejdios al exercitării puterii și emoția autentică a trăirilor firești, asistăm la un întreg bestiariu, când comic, când trist, de stări omenești în expansiunea lor de câteva ore.

Frica și delațiunea, iubirea reprimată de felurite interese și parvenitismul îndârjit compun magma emoțională a acestui spectacol despre lumea românească actuală.

Dacă mai adăugăm și vocația de a demola a poporului român, tabloul devine aproape complet.

Tineri, maturi sau bătrâni, toți purtăm în noi o hardughie. Pe care, la un moment dat, decidem să o demolăm, fără a ști prea bine ce punem în locul ei.

Vorba Monicăi Lovinescu: uităm înainte de a ne aduce aminte.”

Emil Coşeru, unul dintre protagoniştii reprezentaţiei din 1981, se află şi acum în distribuţia Hardughiei. În spectacolul de acum 44 de ani de pe scena Naționalului ieșean, montat de Dan Nasta, au mai jucat Teofil Vâlcu, Valeriu Burlacu, Saul Taişler, Florin Mircea, Valeriu Oţeleanu, Cornelia Gheorghiu, Virgil Raiciu, Constantin Popa, Dan Aciobăniței, Adina Popa, Gelu Zaharia.

Următoarele reprezentații sunt programate pe 4 și pe 24 mai. (Comunicat Teatrul Naţional Iaşi/ Foto: Paul Grădinaru)

(AUDIO) Campania #StaiSigurPeNet: Adolescenții vorbesc despre riscurile din online
Prim plan marți, 26 mai 2026, 06:30

(AUDIO) Campania #StaiSigurPeNet: Adolescenții vorbesc despre riscurile din online

Rețelele sociale au devenit parte din viața de zi cu zi a adolescenților, iar mulți dintre ei recunosc că petrec ore întregi pe platforme...

(AUDIO) Campania #StaiSigurPeNet: Adolescenții vorbesc despre riscurile din online
Val de căldură în Europa Occidentală în luna mai: Record termic la Londra, caniculă în Franţa, reglementarea muncii în Italia
Prim plan marți, 26 mai 2026, 06:17

Val de căldură în Europa Occidentală în luna mai: Record termic la Londra, caniculă în Franţa, reglementarea muncii în Italia

Record de temperatură la Londra, alerte de caniculă în Franţa, reglementarea muncii în aer liber în Italia: o parte a Europei se confruntă în...

Val de căldură în Europa Occidentală în luna mai: Record termic la Londra, caniculă în Franţa, reglementarea muncii în Italia
Evaluarea Naţională la clasa a VI-a/Elevii susţin proba la Limba română
Prim plan marți, 26 mai 2026, 05:58

Evaluarea Naţională la clasa a VI-a/Elevii susţin proba la Limba română

Elevii de clasa a VI-a vor susţine marţi proba de Limbă şi comunicare – Limba română din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit...

Evaluarea Naţională la clasa a VI-a/Elevii susţin proba la Limba română
„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional
Prim plan luni, 25 mai 2026, 12:43

„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional

Sub egida „Anul Nadia Comaneci”, municipiul Onești va reuni în perioada 29–31 mai 2026 campioane olimpice, mondiale și europene, foste mari...

„Anul Nadia” aduce la Onești elite ale sportului românesc și internațional
Prim plan luni, 25 mai 2026, 10:32

Peste 10.000 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România

Peste 10 mii de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România, iar numărul creşte pentru al treilea an...

Peste 10.000 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România
Prim plan luni, 25 mai 2026, 08:41

(AUDIO/FOTO) 250 de elevi și profesori din 15 țări participă la competiția de informatică de la Piatra Neamț

250 de elevi și profesori din 15 țări participă la Olimpiada Internațională de Informatică pe Echipe care începe astazi la Piatra Neamț....

(AUDIO/FOTO) 250 de elevi și profesori din 15 țări participă la competiția de informatică de la Piatra Neamț
Prim plan luni, 25 mai 2026, 06:39

(AUDIO) Încep înscrierile la creșe și grădinițe în județul Iași

Astăzi (25 mai) încep înscrierile la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026-2027, iar părinții pot depune cererile până pe 29 mai. La...

(AUDIO) Încep înscrierile la creșe și grădinițe în județul Iași
Prim plan luni, 25 mai 2026, 05:40

Guvern: Premierul Bolojan a analizat în videoconferinţă cu prefecţii 5.300 de proiecte cu finanţare PNRR derulate de autorităţile locale

Premierul interimar Ilie Bolojan a analizat duminică, într-o videoconferinţă cu prefecţii, aproximativ 5.300 de proiecte finanţate prin Planul...

Guvern: Premierul Bolojan a analizat în videoconferinţă cu prefecţii 5.300 de proiecte cu finanţare PNRR derulate de autorităţile locale