Ascultă Radio România Iași Live

Sebastian Ghiță contestă măsura controlului judiciar dispusă împotriva sa

Publicat de isoreanu, 24 februarie 2015, 09:17

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat, dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a participa la procesul în care contestă măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de procurorii DNA, în dosarul în care este cercetat şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Procurorii DNA Ploieşti au dispus săptămâna trecută începerea urmăririi penale sub control judiciar faţă de Sebastian Ghiţă şi deputatul Vlad Cosma sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, iar faţă de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi pentru folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru alţii, de bani, bunuri sau foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, şi omul de afaceri Vladimir Răzvan Ciorbă au fost arestaţi preventiv.

DNA susţine că, în perioada 2011- 2015, Iulian Herţanu – administrator de drept şi, începând cu data de 25 aprilie 2014, administrator de fapt al SC Grossman Engineering Group SRL, respectiv angajat al CVR Asfalt Construct Group SRL, Vladimir Ciorbă – administrator/asociat la CVR Asfalt Construct Group SRL şi CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL şi Mihail Coman – administrator/asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA (în calitate de consilier al directorului general) au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea adjudecării frauduloase a unui contract de lucrări finanţat preponderent din fonduri europene şi însuşirii nelegale a unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute în cadrul proiectului cu finanţare europeană.

De asemenea, aceştia ar fi urmărit sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.

Contractul având ca obiect ‘Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic a fost atribuit de către SC Hidro Prahova SA Ploieşti (societate cu capital integral de stat, la care Consiliul Judeţean Prahova este acţionar majoritar) Asocierii SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euro Construct Trading 98 SRL, contract semnat la data de 13 ianuarie 2012.

Sebastian Ghiţă este acuzat că a efectuat demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale) la nivelul unor funcţionari ai SC Hidro Prahova SA şi a exercitat intervenţii asupra directorului general al acestui agent economic, pentru a determina atribuirea nelegală a contractului către Asocierea Grossman – Euro Construct. (agerpres/ FOTO www.reportervirtual.ro)

Etichete:
Noul an şcolar aduce câteva schimbări
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:52

Noul an şcolar aduce câteva schimbări

Anul şcolar care începe luni aduce o serie de noutăţi şi schimbări. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial, încep să...

Noul an şcolar aduce câteva schimbări
West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Naţional sâmbătă, 5 septembrie 2026, 09:48

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate

Numărul cazurilor de infectare cu virusul West Nile a crescut la noi în ţară în această vară, sunt 58 de îmbolnăviri și trei decese...

West Nile în România: 58 de cazuri și 3 decese înregistrate
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 09:29

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare. Şeful statului a explicat că,...

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va desemna un candidat pentru funcţia de premier în zilele următoare
Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:58

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Producția Teatrului Național Radiofonic, ”Vinovații” de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia
Naţional vineri, 4 septembrie 2026, 06:35

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat

Guvernul interimar va acorda 2.000 de lei absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi 5.000 de lei celor cu nota...

Guvernul interimar îi va premia pe absolvenţii care au obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:21

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026

Încă peste 2.700 de ecotichete în valoare de aproape 34 de milioane de lei au fost aprobate de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru...

Noi ecotichete aprobate pentru programul Rabla Auto 2026
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 11:15

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc

Peste 9 milioane de aplicări au fost înregistrate anul acesta, din ianuarie și până în septembrie, pe eJobs.ro, acesta fiind cel mai mare...

Topul domeniilor care oferă cele mai mari șanse de angajare: arte & entertainment, asigurări, producție și industria alimentară au cea mai scăzută concurență, în timp ce în retail sunt 93 de aplicări pe loc
Naţional joi, 3 septembrie 2026, 10:00

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică prin care li se va verifica obligatoriu...

Cei care vor da examen pentru permisul de conducere categoria B vor susţine şi o probă practică