Despre Nicolae Ceaușescu, fără ură și părtinire…
Publicat de Nicolae Tomescu, 25 ianuarie 2022, 21:30
26 ianuarie era sărbătoare naţională înainte de 1989…
Nicolae Ceaușescu s-a născut, de fapt, la 23 ianuarie, dar a fost înregistrat trei zile mai târziu, conform „Registrului Stării civile pentru naşteri”, ca „primul copil născut în 1918 la Scorniceşti”…
De ce a menționat Nicolae Ceauşescu, în toate autobiografiile, ziua de 26 ianuarie ca dată a naşterii? S-a spus /inclusiv pe diferite posturi de televiziune/ că „marele erou” se ferea să-i fie umbrite aniversările de sărbătoarea (apropiată) a Unirii Principatelor Dunărene…
Cu certitudine, a declarat ziua de 26 ianuarie 1918 ca dată a naşterii sale înainte de a o transforma în sărbătoare naţională…
Feature: Nicolae Tomescu_2004
Membru al „mișcării comuniste de tineret”, la începutul anilor 1930, Ceaușescu a fost încarcerat în 1936, cu repetiție în 1940, pentru activitățile unui partid dubios[1].
În 1939, s-a căsătorit cu Elena Petrescu (activistă comunistă).
Pe vremea când se găsea în închisoare, Ceaușescu a devenit un protejat al colegului său de celulă, Gheorghe Gheorghiu-Dej[2]. În august 1944, cu puțin timp înaintea instaurării ocupației sovietice asupra României, a ajuns secretar al Uniunii Tineretului Comunist (1944–1945); după cucerirea deplină, de către comuniști, a puterii în România (1947), Ceaușescu a condus ministerul agriculturii (1948–50), a ocupat, din 1950 până în 1954, funcția de vice-ministru al forțelor armate (cu rang de general-maior); treptat, Ceaușescu s-a cățărat pe a doua poziție din ierarhia partidului, ocupând funcții importante în organul executiv și în secretariat.
Moartea lui Gheorghiu-Dej (martie 1965) a reprezentat „oportunitatea maximă”; Ceaușescu a reușit să conducă Partidul Comunist al României, în calitatea prim-secretarului (secretar general din iulie 1965); odată cu „asumarea” președinției Consiliului de Stat (decembrie 1967), a devenit și „șef al statului”. A câștigat, ce-i drept, sprijin popular pentru „cursul său independent de politică externă”, „naționalist” (contestase, de o manieră deschisă, dominația Uniunii Sovietice asupra României); în anii ’60 ai secolului al XX-lea, Ceaușescu a pus capăt participării României la alianța militară a Pactului de la Varșovia, a condamnat invazia Cehoslovaciei de către forțele Pactului (1968), invazia Afganistanului de către Uniunea Sovietică (1979); nimic surprinzător când era „ales” în noua postură de președinte al României (1974).
Nu ar trebui uitat faptul că, printre altele, Transfăgărășanul a fost construit la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu/Vezi și https://www.facebook.com/TheStoryofRomania/videos/550422115676808
În timp ce a urmat o politică (relativ) independentă în relațiile externe, Ceaușescu proslăvea ortodoxia comunistă a administrației centralizate. Poliția secretă a menținut controale rigide asupra libertății de exprimare și a presei, nu a tolerat nicio disidență sau opoziție internă. Cu „speranța” de a spori populația României, Ceaușescu a emis Decretul 770, o măsură prin care se interziceau contracepția și avortul. În efortul de a achita marea datorie externă (acumulată din cauza proiectelor anilor ’70 ai secolul trecut), a comandat, în 1982, exportul unei mari părți a producției agricole și industriale a țării. Lipsa alimentelor, combustibilului, energiei, medicamentelor, a altor necesități de bază, a scăzut drastic nivelul de trai și a intensificat tulburările.
Ceaușescu a instituit un vast cult al personalității; totodată, și-a numit soția și mulți membri ai familiei sale extinse în funcții înalte (guvernamentale și de partid). Printre „schemele” sale „grandioase” și imposibil de pus în practică s-a numărat planul de a distruge mii de sate din România și de a muta rezidenții în așa-numitele centre agrotehnice.
Regimul s-a prăbușit[3] după ce ordonase forțelor opresive să deschidă focul asupra manifestanților din Timișoara[4]; la 22 decembrie 1989, Ceaușescu a fugit din capitala României (într-un elicopter), dar a fost prins și luat „în custodie” de forțele armate; pe 25 decembrie 1989, cuplul a fost „judecat” într-o grabă suspectă și condamnat la moarte de un „tribunal militar special”; Ceaușescu și soția sa au fost împușcați de un pluton de execuție…
[1] În perioada dintre cele două mari conflagrații mondiale, „Partidul Comunist din România” nu reprezenta o forță pe scena politică românească. A acționat în ilegalitate, primind ordine de la Moscova/acestea prevedeau destabilizarea statului român, destrămarea granițelor sale, impunerea unui regim comunist supus Uniunii Sovietice…
O statistică din 1933 arată că partidul avea 1.665 membri: 600 de muncitori, 455 țărani, 227 funcționari, 178 intelectuali, 95 meseriași, 110 de alte categorii; din punctul de vedere al originii etnice erau 440 de maghiari, 375 români (26%), 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucraineni, 70 moldoveni, 170 de alte naționalități…
Cominternul fusese înfiinţat, de bolşevici, „din dorinţa de a declanşa focare revoluţionare în lume” (prin Manifestul de constituire s-a precizat că „devine partidul mişcărilor revoluţionare ale proletariatului internaţional”; astfel, toate partidele comuniste din Europa s-au constituit şi au evoluat sub directa coordonare a Cominternului; desigur, constituirea acestuia a influenţat mişcarea socialistă din România)…
[2] A devenit liderul comunist (necontestat) al României, începând din 1952…
[3] Vezi și Decembrie 1989, între adevăr și mistificare
[4] Vezi și Timișoara… 15-20 decembrie 1989…
