Autorităţile continuă să lanseze apeluri către populaţie de a folosi în mod responsabil apa potabilă
Publicat de gabrielarotaru, 21 iulie 2022, 12:10
Autorităţile continuă să lanseze apeluri către populaţie de a folosi în mod responsabil apa potabilă.
Aceasta este destinată cu prioritate hidratării şi preparării hranei, pentru igienă şi activităţi casnice şi nu trebuie risipită prin umplerea piscinelor.
În mai multe localităţi din ţară, apa este dată cu porţia, iar în judeţul Vaslui, autorităţile urmează să decidă în privinţa alimentării cu apă a populaţiei. Deocamdată, pentru municipiu sunt active toate cele trei surse de alimentare, însă, în contextul secetei prelungite, operatorul regional recomandă ca acolo unde există posibilitatea, să se apeleze la alternative de stocare şi recirculare a apei, în activităţile casnice, dar şi în sectorul industrial sau agricol.
Primarul comunei Hoceni, Vasile Tabără, spune că nimic nu se mai poate salva pentru culturile agricole din zonă.
Vasile Tabără: Este o perioadă foarte lungă de când nu a plouat. Vorbind cu cei care au o vârstă mai înaintată, spun că nu s-a mai întâlnit un astfel de fenomen de mulţi ani sau poate niciodată, iar pentru noi, cei care trăim în mediul rural şi lucrăm pământul, aş putea să spun că este un dezastru. Dacă în ceilalţi ani, seceta era pe o perioadă mai scurtă, în anumite momente, iată, anul acesta este deosebit de lungă şi nici în perioada următoare nu se întrevăd condiţii de ploaie. Toate culturile sunt afectate într-o proporţie de 100%, aş putea spune. Nu ştim cum o să ieşim din această situaţie. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)