Ascultă Radio România Iași Live

Vrancea: Apă potabilă cu program în mai multe localităţi din Vrancea, din cauza secetei

Vrancea: Apă potabilă cu program în mai multe localităţi din Vrancea, din cauza secetei

Publicat de Andreea Drilea, 21 iunie 2022, 13:09

 Mai multe localităţi din judeţul Vrancea primesc apă potabilă cu program din cauza secetei dar şi a faptului că, mai ales în zonele rurale, apa potabilă este folosită în scop agricol, potrivit directorului societăţii CUP Focşani, Gheorghe Vasilescu.

‘Perioada este declarată ca una secetoasă în zona noastră. Acum, odată cu lucrările agricole, mulţi cetăţeni folosesc apa potabilă în scop agricol, astfel că nu mai ajunge şi pentru consumul menajer. Dacă până acum, în perioada de toamnă- iarnă, cantitatea de apă pe care o furnizam era suficientă, înseamnă că sistemul asigură apa pentru consumul menajer, dar nu înseamnă că poate asigura şi apa pentru irigat sau alte lucrări agricole. Am fost nevoiţi să facem un program de furnizare a apei pe zone, pe sate, pe zile, cu intermitenţe, în aşa fel încât să poată să îşi gospodărească şi să-şi facă ceva provizii de apă şi cei care, dacă am fi dat ca până acum, continuu, la toată localitatea, nu ar fi avut absolut deloc apă zile în şir. De exemplu, la Bordeşti, pe perioada februarie – aprilie, pompam pe zi în jur de de 145 – 165 metri cubi. Acum, deja sunt peste 250 de metri cubi, dar cantitatea de apă nu ajunge. Ceea ce înseamnă clar că este un consum exagerat pe anumite zone’, a declarat Gheorghe Vasilescu.

Potrivit directorului CUP Focşani, pe lângă secetă, cantitatea de apă din reţele este diminuată şi de branşamentele ilegale la reţea.

‘Nu numai apele de suprafaţă au probleme din cauza secetei, ci şi apele subterane, pânza freatică scade şi se reduce volumul de apă curent. Sigur, e un lucru care se întâmplă la nivel naţional, sunt apeluri ale furnizorilor de apă în multe zone ale ţării, către cetăţeni, ca apa să fie utilizată în scop menajer şi să reducă la maxim utilizarea ei în scop industrial sau agricol. Iar unii o folosesc şi plătesc, alţii folosesc şi alte modalităţi de prelevare a apei din reţea, prin branşamente pirat, ilegale. Sunt foarte greu de depistat, pentru că lucrările sunt făcute prin pământ, dar avem depistate astfel de cazuri şi în continuare căutăm să le găsim. Sunt situaţii de persoane care se conectează ilegal la reţea, îşi umplu bazinele de apă şi de acolo pompează. Se folosesc metode din ce în ce mai inventive, dar e munca pe care noi trebuie să o facem’, a explicat Vasilescu.

Cele mai afectate localităţi de lipsa apei potabile sunt Homocea, Rugineşti, Coteşti, Tîmboeşti, Bordeşti sau Obrejiţa.

Finalizarea lucrărilor de extindere a reţelelor de apă potabilă, majoritatea finanţate din fonduri europene, ar putea rezolva problema apei potabile pentru mulţi consumatori, dar societatea se confruntă şi cu problemele generate de situaţia economică naţională.

‘Noi, de când am preluat sistemele, am văzut ce probleme sunt şi încercăm să dezvoltăm aceste sisteme prin programul POIM, cu fonduri europene. Vorbim de lucrări de foarte mare amploare, cu investiţii foarte mari, în jur de 200 de milioane de euro. O serie de lucrări au fost finalizate, altele sunt în lucru. Avem în schimb alte probleme. Creşterile de preţuri şi problemele din piaţă au făcut ca unii constructori, cu care avem contracte, de tipul Hidroconstrucţia, să intre în insolvenţă, iar lucrările se derulează mult mai greu. Nu au abandonat complet lucrările, dar nu mai au un ritm alert de lucru. Avem şi situaţii cu contract reziliat. Constructorul a avut contract de garantare a lucrărilor la o firmă de asigurări care a intrat în faliment şi nu au mai putut să susţină garanţia de bună execuţie şi de aici s-a ajuns la rezilierea contractului. Ne pregătim să finalizăm verificarea lucrărilor şi stadiul lor şi îl vom scoate la licitaţie cu un alt antreprenor. Căutăm soluţii legale, corecte şi rapide să putem totuşi derula şi finaliza lucrările’, a spus Vasilescu.

Operatorul regional al serviciilor de apă şi canalizare, CUP Focşani, gestionează reţele de alimentare cu apă potabilă în circa jumătate din localităţile şi comunele din Vrancea. În judeţ există însă şi localităţi, precum Sihlea sau Garoafa, care nu au încă o reţea de apă potabilă. AGERPRES / FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură
Regional sâmbătă, 7 februarie 2026, 08:55

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură

Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 din Suceava a fost modernizată și transformată într-un spațiu dedicat lecturii și studiului, adaptat...

Investiție în educație: Biblioteca Școlii Gimnaziale Nr. 6 Suceava, transformată într-un spațiu modern de lectură
DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu
Regional vineri, 6 februarie 2026, 13:03

DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu

Procurorii Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au decis menținerea măsurii controlului judiciar față de...

DNA Suceava menține controlul judiciar în cazul fostului secretar general al PNL Botoșani, Ionuț Voicu
Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:28

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava (USV) va include în programul de studii începând cu anul universitar 2026- 2027 un master...

Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava introduce un master dedicat inteligenţei artificiale şi roboticii sociale cu aplicaţii în sănătate
(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:07

(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități

Pompierii din județul Vrancea intervin, în această dimineață, în mai multe localități, unde zeci de case au fost inundate în urma...

(AUDIO) Zeci de case inundate în județul Vrancea, pompierii intervin în mai multe localități
Regional vineri, 6 februarie 2026, 12:02

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare

Consiliul Judeţean Suceava a lansat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia Terminalului 3 de la Aeroportul Internaţional...

Suceava: Preşedintele CJ anunţă lansarea licitaţiei pentru noul terminal al Aeroportului Ştefan cel Mare
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:57

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ

Membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vaslui s-au întâlnit, vineri, pentru stabilirea unor măsuri după confirmarea a patru...

Vaslui: Noi cazuri de gripă aviară în judeţ
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:13

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție

Luna februarie la Ateneul Național din Iași se anunță a fi o celebrare a artei dramatice, aducând în fața publicului o selecție remarcabilă...

Luna februarie la Ateneul din Iași: Protagoniști de renume și o premieră de excepție
Regional vineri, 6 februarie 2026, 11:10

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui derulează în perioada februarie – iunie 2026 Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în...

Vaslui: Campania ‘E.U. informat pentru călătoria în MEDIA’ – derulată în judeţ de Centrul Europe Direct