Ascultă Radio România Iași Live

Vaslui: Unul dintre bărbaţii răniţi în urma unei explozii, transferat la Spitalul ‘Sfântul Spiridon’ Iaşi

Vaslui: Unul dintre bărbaţii răniţi în urma unei explozii, transferat la Spitalul ‘Sfântul Spiridon’ Iaşi
Foto: lb

Publicat de Andreea Drilea, 29 ianuarie 2024, 15:31

Unul dintre bărbaţii răniţi luni în urma unei explozii la o locuinţă din comuna Lunca Banului, judeţul Vaslui, a fost transferat la Spitalul ‘Sfântul Spiridon’ din Iaşi.

Bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost transportat iniţial, alături de alt bărbat de 75 de ani, rănit tot în urma deflagraţiei, la Spitalul municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi.

La faţa locului au fost trimise două autospeciale şi o ambulanţă SMURD din cadrul Secţiei Huşi aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui şi o ambulanţă din cadrul SAJ.

O explozie s-a produs, luni dimineaţă, la o locuinţă din comuna Lunca Banului, din cauza unei acumulări de gaze de la o butelie care avea furtunul defect.

‘Echipajele au ajuns la locul intervenţiei, iar după efectuarea recunoaşterii s-a constatat că în locuinţă se aflau patru persoane, două dintre acestea fiind prinse sub dărâmături. Cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice, salvatorii au scos de sub dărâmături doi bărbaţi cu vârste de 75, respectiv 55 ani. Ambele victime sunt rănite, iar una dintre acestea prezintă arsuri la nivelul feţei, gâtului şi căilor respiratorii. Victimele au fost evaluate, au primit primul ajutor în ambulanţe şi au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Celelalte două persoane aflate în locuinţă, o femeie şi un bărbat, au fost evacuate de către cetăţeni până la sosirea echipajelor de intervenţie.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)

Etichete:
Iaşi: Piaţa Unirii va fi reabilitată
Regional duminică, 14 decembrie 2025, 08:54

Iaşi: Piaţa Unirii va fi reabilitată

Primarul Mihai Chirica a informat că a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Pieţei Unirii. Potrivit unui...

Iaşi: Piaţa Unirii va fi reabilitată
Rogobete/Probabil marţi vom şti dacă biofilmul de Pseudomonas din instalaţia de la ‘Sf. Maria’ a fost eliminat
Regional duminică, 14 decembrie 2025, 08:46

Rogobete/Probabil marţi vom şti dacă biofilmul de Pseudomonas din instalaţia de la ‘Sf. Maria’ a fost eliminat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că probabil marţi se va şti sigur dacă biofilmul de...

Rogobete/Probabil marţi vom şti dacă biofilmul de Pseudomonas din instalaţia de la ‘Sf. Maria’ a fost eliminat
Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 18:32

Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași informează înregistrarea unei neconformități la analiza apei potabile, unitatea...

Apa potabilă, sistată temporar la Spitalul „Sf. Maria” Iași
După 17 ani de căutări, o femeie dispărută din Neamț a fost găsită
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 11:30

După 17 ani de căutări, o femeie dispărută din Neamț a fost găsită

O poveste cutremurătoare, dar cu final fericit, a prins contur în preajma sărbătorilor de iarnă. O femeie din Piatra-Neamț, dată dispărută...

După 17 ani de căutări, o femeie dispărută din Neamț a fost găsită
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:59

(AUDIO/VIDEO) Internările, suspendate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după descoperirea unor bacterii în apă

La Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași au fost sistate internările, după ce mai multe probe de apă prelevate de la unitatea medicală...

(AUDIO/VIDEO) Internările, suspendate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași după descoperirea unor bacterii în apă
Regional sâmbătă, 13 decembrie 2025, 07:28

Programul ”Vino Acasă” al Confindustria România, inițiat de Giulio Bertola, schimbă vieți: Din Torino-Italia, familia Filimon revine definitiv acasă, în România.

Ziua de joi, 11 decembrie 2025, a marcat unul dintre cele mai emoționante momente ale Galei „Awards for Excellence”, organizată la București...

Programul ”Vino Acasă” al Confindustria România, inițiat de Giulio Bertola, schimbă vieți: Din Torino-Italia, familia Filimon revine definitiv acasă, în România.
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 22:33

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate

UPDATE – Două femei din judeţul Vrancea care ar fi consumat produse alimentare conservate sunt acum suspectate de botulism şi au fost...

Vrancea – Două femei suspectate de botulism sunt spitalizate, după ce ar fi consumat produse alimentare conservate
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 19:58

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției

Este a treia seară de proteste pentru o justiție independentă în București și în marile orașe. La Iași, peste 100 de persoane s-au strâns...

(AUDIO/ VIDEO) Iași: Protest pentru independența justiției