Ascultă Radio România Iași Live

Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ anunţă premiera spectacolului ‘… în ţara minunilor’ şi lansarea Proiect 9

Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ anunţă premiera spectacolului ‘… în ţara minunilor’ şi lansarea Proiect 9

Publicat de Andreea Drilea, 17 februarie 2022, 18:03


Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ Galaţi, cu susţinerea IRICAD – Dealer Autorizat Hyundai, anunţă premiera spectacolului ‘… în ţara minunilor’, o creaţie colectivă inspirată de personaje şi evenimente reale, în regia lui Adrian Iclenzan.

Produs în perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, spectacolul are avanpremiera sâmbătă, 19 februarie 2022, la ora 19:00, şi premiera duminică, 20 februarie 2022, la ora 19:00, la Sala Mare.

‘… în ţara minunilor’ este un microunivers populat în exclusivitate de adepţi ai diverselor teorii ale conspiraţiei aflate în circulaţie. Întâlnim aici detectivi de extratereştri, combatanţi ezoterici existenţialişti, stranii realizatori de podcasturi din sufragerie, martori ai Apocalipsei şi mulţi alţii.

Personaje care în viaţa de zi cu zi ni se par amuzante, excentrice sau de-a dreptul nebune, dar pe care nu le considerăm a fi o ameninţare reală deoarece se ‘diluează’ în marea masă a populaţiei, se adună ‘în ţara minunilor’ şi preschimbă tărâmul convieţuirii paşnice într-un loc gălăgios şi periculos.

Spectacolul este inspirat de perioada tulbure pe care o traversăm, iar textul a fost generat de actori şi de restul echipei de creaţie după o documentare riguroasă în lumea marginală de pe internet, de unde au fost alese şi personajele.

‘De ceva vreme îmi este tot mai greu să locuiesc în spaţiul mental al echilibrului, compasiunii şi lucidităţii. De ceva vreme îmi este tot mai frică de mine. Spectacolul nu are nicio legătură cu pandemia, cu criza sanitară, cu vaccinul, cu toate lucrurile astea, dar într-un anume fel e inspirat de starea lucrurilor, în felul în care o simt eu. În perioade de criză şi de panică, nu suntem lucizi. În perioade de genul acesta acceptăm în viaţa noastră tot felul de lucruri pe care în alte contexte nu le-am accepta sau, poate, am râde de ele. Lucruri care înainte erau inofensive, în momente de genul acesta parcă devin periculoase. Şi dacă ne putem gândi la o intersecţie dintre un spectacol de revistă, un show de comedie şi lucruri periculoase, cam pe acolo cred că ar fi spectacolul’, declară regizorul Adrian Iclenzan, aflat la al treilea proiect la Galaţi.

Spectacolul ‘… în ţara minunilor’ are o distribuţie generoasă, din care fac parte 15 actori şi un toboşar. Le dau viaţă bizarelor personaje actorii Vlad Ajder, Elena Anghel, Ciprian Braşoveanu, Petronela Buda, Flavia Călin, Ana Maria Ciucanu, Răzvan Clopoţel, Ştefan Forir, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Elena Ghinea, Radu Horghidan, Oana Mogoş, Ionuţ Moldoveanu şi Florin Toma, cu suportul sonor al percuţionistului Marin Şchiopu.

Echipa de creaţie a spectacolului este completată de Mihai Păcurar (scenografie şi video-design), Adrian Matei (sound-design şi inginerie audio-video) şi Miruna Croitoru (costume).

Spectacolul ‘… în ţara minunilor’ este produs în cadrul Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan şi marchează deschiderea sa oficială.

Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan este un program artistic iniţiat de Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’, cu participarea regizorilor Leta Popescu, Cristian Ban şi Adrian Iclenzan. Alături de ei, Teatrul din Galaţi va produce până în 2024 nouă spectacole care vor avea la bază exclusiv texte româneşti de teatru şi creaţii colective.

‘După doi ani de pandemie chinuitori pentru întreaga societate, am luat decizia să ne recâştigăm echilibrul şi să investim energia într-un proiect artistic coerent, lucid, în acord cu vremurile pe care le trăim. Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan are ca principale obiective accentuarea şi afirmarea identităţii trupei de la Galaţi, precum şi sprijinirea dramaturgiei autohtone. Ne dorim ca acest proiect să deschidă perspectiva unei altfel de întâlniri între teatru şi public, mult mai directă, mai puţin pretenţioasă, dar mai personală. În următorii trei ani vom vorbi mai puţin despre ceilalţi şi mai mult despre noi – despre noi ca români, despre noi ca indivizi, despre identitatea noastră ca popor. Ne propunem să sondăm modelele culturale pe care le-am moştenit şi, totodată, să ne găsim o voce proprie. Lucrăm cu trei regizori pe care teatrul românesc îi cunoaşte şi îi apreciază: Leta Popescu, Cristian Ban şi Adrian Iclenzan. Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan este un proiect cu o viziune clară, un proiect care ne va oferi predictibilitate, dar şi prilejul unor frumoase descoperiri care să modeleze cu grijă continua devenire a trupei de la Galaţi’, declară Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic ‘Fani Tardini’.

Lansarea Proiect 9. Teatrul Românesc Contemporan va avea loc sâmbătă, 19 februarie 2022, la ora 11:00, în cadrul unei conferinţe hibrid care va fi transmisă live pe Facebook.

Atenţionări speciale despre spectacolul ‘… în ţara minunilor’:
Durata: 2 h 30 min
Spectacol nerecomandat minorilor cu vârsta sub 16 ani.
Spectacolul conţine sunete şi lumini puternice.
Bilete: bilete.fanitardini.ro şi la Agenţia Teatrală (0758-049-850)

Reguli de acces: Participarea la spectacole este permisă doar în baza unui Certificat Verde valid, care să ateste vaccinarea completă împotriva COVID-19, testarea cu rezultat negativ sau trecerea prin boală. Certificatul poate fi descărcat de pe https://certificat-covid.gov.ro. Purtarea măştii este obligatorie.

(Comunicat de presă – Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ Galaţi)

Etichete:
Botoșani: Expoziția de arte vizuale „Suprapuneri estetice – cămașa românească”
Regional vineri, 20 iunie 2025, 10:03

Botoșani: Expoziția de arte vizuale „Suprapuneri estetice – cămașa românească”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-29 iunie 2025, în spațiul Colecției de Artă, expoziția de arte vizuale „Suprapuneri...

Botoșani: Expoziția de arte vizuale „Suprapuneri estetice – cămașa românească”
Neamț: Întâlnire regională a coordonatorilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Regional vineri, 20 iunie 2025, 09:05

Neamț: Întâlnire regională a coordonatorilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

La Hanul Ancuței, în județul Neamț se desfășoară astăzi și mâine întâlnirea pentru zona Moldovei a coordonatorilor de filiale ale Uniunii...

Neamț: Întâlnire regională a coordonatorilor Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Tragedie pe Drumul European E58. Doi tineri au murit și alți 4 au fost răniți
Regional vineri, 20 iunie 2025, 07:52

Tragedie pe Drumul European E58. Doi tineri au murit și alți 4 au fost răniți

Doi tineri de 18, respectiv 21 de ani au decedat, iar alte patru au fost rănite în urma unui accident rutier produs, noaptea trectă, pe E 58, în...

Tragedie pe Drumul European E58. Doi tineri au murit și alți 4 au fost răniți
Iași: Marșul Vieții, eveniment dedicat comemorării Pogromului din 1941, va fi amânat
Regional vineri, 20 iunie 2025, 07:02

Iași: Marșul Vieții, eveniment dedicat comemorării Pogromului din 1941, va fi amânat

Având în vedere escaladarea îngrijorătoare a conflictului din Orientul Mijlociu, situație care a dus la măsuri drastice de restricționare a...

Iași: Marșul Vieții, eveniment dedicat comemorării Pogromului din 1941, va fi amânat
Regional joi, 19 iunie 2025, 11:54

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urcă 200 de poziții în Clasamentul QS World University Rankings

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a înregistrat, pentru prima oară, o evoluție semnificativă în Clasamentul QS World...

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urcă 200 de poziții în Clasamentul QS World University Rankings
Regional joi, 19 iunie 2025, 10:07

Vrancea: Trei locuinţe, afectate de un incendiu izbucnit de la un frigider defect, la Bilieşti

Trei locuinţe din Bilieşti au fost afectate de un incendiu izbucnit de la un frigider defect, pompierii având nevoie de aproape patru ore pentru a...

Vrancea: Trei locuinţe, afectate de un incendiu izbucnit de la un frigider defect, la Bilieşti
Regional joi, 19 iunie 2025, 10:03

Vaslui: DSP face apel la populaţie să doneze sânge

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a lansat un apel către populaţie să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad, pe fondul...

Vaslui: DSP face apel la populaţie să doneze sânge
Regional joi, 19 iunie 2025, 07:30

Pe 22 și 23 iunie, Caravana Shakespeare – peste tot, ajunge în județul Iași

Pe 22 și 23 iunie, Caravana Shakespeare – peste tot, ajunge în județul Iași pentru a aduce teatrul mai aproape de comunitățile din Iași și...

Pe 22 și 23 iunie, Caravana Shakespeare – peste tot, ajunge în județul Iași