Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Un autoturism în care se aflau patru persoane, dintre care doi copii, s-a răsturnat pe DN 2

Suceava: Un autoturism în care se aflau patru persoane, dintre care doi copii, s-a răsturnat pe DN 2

Publicat de Gabriela Rotaru, 3 octombrie 2023, 09:38

Un autoturism în care se aflau patru persoane, dintre care doi copii, s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe drumul naţional DN 2 în localitatea Buneşti din judeţul Suceava, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

‘Intervin pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În autoturism se aflau un adult şi doi minori, care sunt preluaţi de către echipajele medicale şi paramedicale şi vor fi transportaţi la UPU Suceava’, au precizat oficialii ISU.

Pe timpul cercetărilor la faţa locului, traficul pe DN2 s-a desfăşurat alternativ pe un singur sens. (Agerpres/ FOTO ISU SV)

Etichete:
CTP Iași: 40 de ani de la introducerea troleibuzului la Iași
Regional joi, 1 mai 2025, 10:56

CTP Iași: 40 de ani de la introducerea troleibuzului la Iași

Compania de Transport Public Iași marchează, astăzi, 40 de ani de la inaugurarea primului traseu de troleibuz la Iași. Ideea a fost lansată în...

CTP Iași: 40 de ani de la introducerea troleibuzului la Iași
(UPDATE) Tânărul din municipiul Roman care ar fi înşelat 185 de persoane cu anunţuri false de închiriere a fost arestat preventiv
Regional joi, 1 mai 2025, 10:48

(UPDATE) Tânărul din municipiul Roman care ar fi înşelat 185 de persoane cu anunţuri false de închiriere a fost arestat preventiv

UPDATE ora 11:15 – Față de tânărul în vârstă de 21 de ani, instanța de judecată a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de...

(UPDATE) Tânărul din municipiul Roman care ar fi înşelat 185 de persoane cu anunţuri false de închiriere a fost arestat preventiv
Toate muzeele Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vor fi deschise în minivacanța de 1 mai
Regional joi, 1 mai 2025, 09:10

Toate muzeele Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vor fi deschise în minivacanța de 1 mai

În perioada 1 – 4 mai 2025, cu ocazia minivacanței de 1 Mai, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași vă invită să explorați bogăția...

Toate muzeele Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași vor fi deschise în minivacanța de 1 mai
Pacienţi şi angajaţi evacuaţi dintr-o clădire a Spitalului CFR Paşcani după izbucnirea unui incendiu
Regional joi, 1 mai 2025, 09:01

Pacienţi şi angajaţi evacuaţi dintr-o clădire a Spitalului CFR Paşcani după izbucnirea unui incendiu

Peste 60 de pacienţi au fost evacuaţi şi 17 angajaţi s-au autoevacuat, ieri după-amiază, dintr-o clădire a Spitalului CFR Paşcani, după ce...

Pacienţi şi angajaţi evacuaţi dintr-o clădire a Spitalului CFR Paşcani după izbucnirea unui incendiu
Regional joi, 1 mai 2025, 08:56

Botoşani: Un fost manager al Spitalului Judeţean, cercetat pentru trafic de influenţă

Un fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani este cercetat penal pentru infracţiuni de corupţie, informează, miercuri,...

Botoşani: Un fost manager al Spitalului Judeţean, cercetat pentru trafic de influenţă
Regional joi, 1 mai 2025, 08:03

IN MEMORIAM Acad. Petru Poni – 100 de ani de la dispariția reputatului chimist ieșean

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Institutul de...

IN MEMORIAM Acad. Petru Poni – 100 de ani de la dispariția reputatului chimist ieșean
Regional miercuri, 30 aprilie 2025, 18:45

Botoşani: Proteste ale sindicaliştilor din Direcţia Silvică, nemulţumiţi faţă de proiectul de reorganizare a Romsilva

Zeci de angajaţi ai Direcţiei Silvice Botoşani au participat, miercuri, la o grevă de avertisment în semn de nemulţumire faţă de proiectul de...

Botoşani: Proteste ale sindicaliştilor din Direcţia Silvică, nemulţumiţi faţă de proiectul de reorganizare a Romsilva
Regional miercuri, 30 aprilie 2025, 12:27

Cei doi primari din judeţul Botoşani, arestaţi preventiv în dosarul de corupţie, vor fi suspendaţi din funcţie

Cei doi primari din judeţul Botoşani, arestaţi preventiv în dosarul de corupţie, vor fi suspendaţi din funcţie prin ordin de prefect, pe...

Cei doi primari din judeţul Botoşani, arestaţi preventiv în dosarul de corupţie, vor fi suspendaţi din funcţie