Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Incendiu într-un apartament de la etajul şapte al unui bloc de locuinţe

17 iunie 2025, 15:56


Un incendiu a izbucnit, marţi, într-un apartament situat la etajul al şaptelea al unui bloc de locuinţe din municipiul Suceava.

Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, două autoscări şi o ambulanţă SMURD.

La faţa locului au ajuns şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

‘La sosirea echipajelor s-au constatat degajări mari de fum provenind dintr-un apartament de la etajul 7. În total, 25 de persoane s-au autoevacuat, iar două dintre acestea sunt monitorizate de către echipajele medicale. Incendiul este localizat, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a focarelor’, se arată într-o informare transmisă de ISU Suceava.

Conform aceleiaşi surse, în urma evaluării medicale efectuate la faţa locului, un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani a fost transportat la spital de către echipajul SMURD, pentru investigaţii suplimentare.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spaţii închise.

(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)

MApN: Grup de drone detectat la nord-est de Vâlcove; nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 07:28

MApN: Grup de drone detectat la nord-est de Vâlcove; nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional

Ministerul Apărării Naţionale a informat, miercuri dimineaţa, că sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat un grup de ţinte aeriene la...

MApN: Grup de drone detectat la nord-est de Vâlcove; nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional
(AUDIO) FILIT revine la Iași cu cea de-a 14-a ediție (21 – 25 octombrie)
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 05:45

(AUDIO) FILIT revine la Iași cu cea de-a 14-a ediție (21 – 25 octombrie)

În perioada 21-25 octombrie, Iașul găzduiește cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, FILIT. Programul...

(AUDIO) FILIT revine la Iași cu cea de-a 14-a ediție (21 – 25 octombrie)
Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 05:31

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli

Federațiile sindicale din educație cer măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli după atacul de la Bistrița, unde un elev de 13...

Angajații din educație solicită măsuri urgente pentru creșterea siguranței în școli
Sudul Italiei rămâne fără alimente de bază din cauza protestelor transportatorilor
Prim plan miercuri, 21 octombrie 2026, 05:29

Sudul Italiei rămâne fără alimente de bază din cauza protestelor transportatorilor

Patru zile de proteste ale transportatorilor rutieri din sudul Italiei au provocat probleme în aprovizionarea magazinelor şi benzinăriilor....

Sudul Italiei rămâne fără alimente de bază din cauza protestelor transportatorilor
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 20:29

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni

UPDATE ora 20:00 – Echipa premierului Luca Niculescu a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni şi îşi începe imediat...

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus jurământul la Palatul Cotroceni
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 20:15

Nicuşor Dan: Există o aşteptare a românilor pentru reforme şi astea trebuie îndeplinite sau măcar începute

Există o aşteptare a românilor pentru reforme, iar acestea trebuie îndeplinite sau măcar începute, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor...

Nicuşor Dan: Există o aşteptare a românilor pentru reforme şi astea trebuie îndeplinite sau măcar începute
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 19:23

(AUDIO) Vaccinurile împotriva pestei micilor rumegătoare ajung în România pe 24 octombrie

România urmează să primească vaccinurile împotriva pestei micilor rumegătoare, puse la dispoziție de către Comisia Europeană, sâmbătă, 24...

(AUDIO) Vaccinurile împotriva pestei micilor rumegătoare ajung în România pe 24 octombrie
Prim plan marți, 20 octombrie 2026, 18:07

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași: O comunitate științifică internațională reunită la Iași cu ocazia ediției 30 a conferinței ICSTCC 2026

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, prin Facultatea de Automatică și Calculatoare, găzduiește, în perioada 21–24 octombrie...

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași: O comunitate științifică internațională reunită la Iași cu ocazia ediției 30 a conferinței ICSTCC 2026