Aproximativ 3 milioane de elevi sunt așteptați, mâine, la festivitãțile de începere a noului an școlar.
Guvernul promite cã anul școlar 2024-2025 va fi ultimul în care școlile mai învațã în trei schimburi.
În prezent, mai existã doar 19 astfel de unitãți în București și judeþul Ilfov.
Potrivit ministerul Educației, la începutul anului școlar 800 de școli sunt relocate din motive de reabilitare, modernizare sau construcție din totalul celor 6293 de unitãți școlare din România.
Începând cu acest an școlar în România devine validă și funcțională noțiunea de sală de detenție pentru elevi Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Luciana Antoci, a precizat că elevii care vor ajunge în aceste săli vor fi implicați obligatoriu în alte tipuri de activități care au legături cu procesul didactic.
Luciana Antoci:Profesorul poate să facă apel la un alt cadru didactic din școală sau la un angajat de pe segmentul didactic auxiliar, în așa fel încât un elev recalcitrant să poată să fie preluat într-o sală care are condiții educaționale, deci, practic, unde se pot face activități alternative. Vorbim aici despre un centru de informare, despre o bibliotecă, despre un laborator și, evident, copilul va fi sub supravegherea unui profesor sau a unui angajat de pe segmentul didactic auxiliar. Mă refer aici la bibliotecar, la psiholog, la consilier școlar și i se vor administra atribuții, responsabilități, să spun așa, alternative decât cele de la clasă.
(AUDIO) CONAF a reunit la Piatra Neamț antreprenori pentru dezbateri despre investiții, leadership și obstacolele care împiedică dezvoltarea afacerilor
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, CONAF, a reunit astăzi, la Piatra Neamț, antreprenori care dezvoltă companii și branduri...
(AUDIO) Acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și municipiul Iași, încheiat în cadrul evenimentului „Invest in Iași”
A fost încheiat un acord preliminar de colaborare între Camerele de Comerț din Dallas, Texas și Iași, în cadrul evenimentului intitulat...